Stiri Cupa României Masculin

Tomas Rinkevicius și Dallas Walton, declarații după înfrângerea cu U-BT Cluj

Tomas Rinkevicius și Dallas Walton, declarații după înfrângerea cu U-BT Cluj

BC CSU Sibiu a pierdut pe teren propriu în fața lui U-BT Cluj-Napoca, scor 67 la 88 în etapa a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Sibienii au fost conduși cel mult cu +27 în acest duel.

La finalul partidei, Dallas Walton și Tomas Rinkevicius au oferit declarații pentru pagina de Facebook BC CSU Sibiu, jucătorul american adăugând următoarele:

„Am avut puțin avânt după primul coș, apoi l-am pierdut. Clujul este o echipă foarte puternică și dacă faci greșeli împotriva unor asemenea echipe, ele le vor valorifica. Trebuie să limităm greșelile pe care le facem atât în atac, cât și în apărare. Am pățit-o și în trecut, să nu putem controla agresivitatea în defensivă și asta poate duce la posesii pierdute, precum și greșeli în atac. În fața unei echipe de genul, o greșeală în ofensivă poate conduce la un coș în cealaltă parte a terenului. Trebuie să muncim mai mult la antrenamente pentru a reduce aceste greșeli.”

Rinkevicius consideră că agresivitatea de care a dat dovadă U-BT a fost în dezavantajul echipei sale:

„Startul slab ne-a costat posibilitatea de a lupta. Sigur, am jucat în fața unei echipe foarte bune, cu o bancă importantă, cu jucători mari și atletici. Au pus presiune încă de la început și ne-a fost greu să găsim poziții bune de aruncare. Am avut și ghinion în unele situații, cu aruncări libere sau layup-uri ratate. Agresivitatea Clujului de la început ne-a pus probleme și ei s-au putut desprinde imediat.

Cred că în unele momente au fost mult prea agresivi. Acest lucru este în avantajul lor, ei pot juca așa, iar pe noi nu ne-a avantajat acest stil.”

CSU Sibiu a coborât la 6-6 bilanț în urma acestui rezultat, iar în runda viitoare are o deplasare la Pitești într-un meci foarte important pentru lupta la calificarea în faza următoare a campionatului.

*foto: Răzvan Spechea / BC CSU Sibiu

4 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    da..
    pentru un suporter obisnuit a fost un meci destul de greu de digerat; diferenta de valoare individuala este atat de evidenta, incat e aproape dureroasa. U-BT a abordat extrem de serios meciul, punand o presiune infernala asupra noastra; hedge-ul si capcanele din prima parte ne-au generat o tona de turnoveruri, atacuri neasezate si aruncari proaste; iar atunci cand reuseti o aparare buna, atacul vine natural... aproape ca nu au ratat aruncari in prima parte a meciului. noi nu avem calitate atletica si baschetbalistica pentru a ne ridica la inaltimea unui astfel de adversar, asta e crudul adevar.
    la felul in care aratam sezonul asta, doar un miracol ne-ar asigura o prezenta in Top 5... mai sunt de 2 bani sperante; mai mult, nici nu stiu la ce ar mai ajuta o calificare in faza urmatoare...

    cu 1 an în urmă (05.01.2023)
    • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ:

      "mai mult, nici nu stiu la ce ar mai ajuta o calificare in faza urmatoare..."
      Unii jucători au ceva de demonstrat, video-uri de promovare de pus la punct, etc.
      Antrenorul are și el ocazia să demonstreze ceva, ca principal.
      Conducerea caută un pic de argumente să poată cere bani de la sponsori și de la anul.
      Suporterii... ei săracii n-au nicio vină, că de prezenți sunt prezenți la sală, abonamente și-au făcut, etc...

      cu 1 an în urmă (05.01.2023)
    • CSM CSU Oradea Ion777:

      sibiu
      da, acu unii s-ar bucura sa li se spuna ca Sibiul e la acelasi nivel cu Constanta, Galati si Rapid

      cu 1 an în urmă (05.01.2023)
    • vladd:

      Atmosfera frumoasa in sala, dar cu tenta nelinistitoare
      Din tribune s-a observat foarte clar nemultumirea multora dintre jucatorii Sibiului. Blumbergs, care este de departe cel mai bun jucator de la club in momentul de fata, parea ca nu mai suporta situatia in care se afla si ca juca, doar fiindca are nevoie de salariul promis. A avut loc si un schimb de cuvinte destul de aprins intre Rinkevicius si Whelan, cand conducatorul de joc a fost schimbat. Respectele mele sunt de partea antrenorului, deoarece s-a dus dupa jucator si i-a impus acestuia disciplina si respectul fata de echipa si antrenor, pe care putem spune ca acesta le uitase in vestiar. Totodata, nici fanii nu erau multumiti. In tribune se auzeau replici precum "De x ani de zile cumpar abonament si nu se face nimic cu banii.", "Floca demisia" sau altele in aceasta maniera. Ce este cert, este ca ar trebui sa aibe loc niste schimbari in conducerea clubului, pentru a mai putea spera la o imbunatatire. Tomas Rinkevicius este un fost conducator de joc foarte inteligent pe faza ofensiva cu un palmares destul de impresionant, care are si experienta la nivel inalt ca si antrenor. Daca reuseste sa omogeneze grupul si sa-l convinga pe Dallas Walton sa sara dupa recuperari si la capace, lucrurile ar trebui sa se imbunatateasca. Hai CSU.

      cu 1 an în urmă (06.01.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!