Stiri Cupa României Masculin

Topul prestațiilor reușite de autohtoni în etapa cu numărul 26

Topul prestațiilor reușite de autohtoni în etapa cu numărul 26

Etapa a 26-a a adus mai multe performanțe individuale notabile pentru jucătorii români, câțiva fiind la cea mai bună prestație stagională sau chiar au bifat un career-high în Liga Națională de Baschet Masculin.

Iată topul prestațiilor autohtonilor:

1. Radu Vîrnă (SCM U Craiova)

Jucătorul Craiovei a contribuit cu 13 puncte și 3 pase decisive la victoria clară obținută de olteni în duelul cu CSA Steaua București. Vîrnă a bifat cu această ocazie un season-high, fiind abia al doilea meci din LNBM în ediția 2021-2022 când trece de borna celor 10 puncte marcate.

Dintre românii utilizați de „Leii Băniei”, Vîrnă a fost cel mai eficient, remarcându-se cu 3/4 de la distanță pentru un indice al eficienței de 13 unități și +29 la +/-.

2. Luca Colceag (U-BT Cluj-Napoca)

Baschetbalistul lui U-BT Cluj a contribuit cu 12 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive la succesul echipei sale împotriva lui CSM VSKC Miercurea Ciuc. Tânărul român a avut 13 unități la eficiență.

Colceag n-a greșit din interiorul arcului de cerc (3/3), iar de la distanță a avut 2/5, în cele din urmă trecându-și în cont un career-high în Liga Națională.

3. Vlad Moldoveanu (CSO Voluntari)

Majoritatea punctelor le-a înscris de la distanță (4/7), la finalul meciului câștigat de CSO Voluntari cu CSM Petrolul Ploiești având 14 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, respectiv un indice de 17 unități la eficiență.

Moldoveanu are o serie de opt meciuri la rând în double digits, ultimul meci cu mai puțin de 10 puncte marcate avându-l în prima parte a lunii feburarie în campionat.

4. Titus Nicoară (CSM Târgu Jiu)

Double-double pentru experimentatul român împotriva lui FC Argeș, cu 14 puncte și 10 recuperări. Nicoară a avut o contribuție importantă, alături de Porter Troupe și Brandon Sly, la revenirea gorjenilor în duelul cu piteștenii.

Prestația sa împotriva Argeșului a fost cea mai bună din acest sezon în Liga Națională, unde a terminat pentru a treia oară în double digits, cu 4/6 din acțiune și 6/8 de la linia de fault.

5. Rareș Uță (BC CSU Sibiu)

În privința punctelor marcate a reușit cel mai bun meci din carieră în campionat. Uță a stabilit un career-high cu cele 29 de puncte și 8 recuperări împotriva Rapidului, fiind principalul marcator pentru CSU Sibiu în această dispută.

Pivotul a avut 8/10 din acțiune și 13/19 la linia de fault, pentru un indice de 30 de unități la eficiență. Uță are două meciuri la rând cu 20+ puncte marcate și este într-o serie de cinci jocuri încheiate cu double figures.

O mențiune specială și pentru Sebastian Ionescu (13 puncte, 4/6 de la distanță) respectiv Luca Vasile (14 puncte), cei doi fiind principalii marcatori autohtoni din tabăra lui CSM Miercurea Ciuc și a Rapidului, echipele lor cedând meciurile pe care le-au jucat în această rundă.

*foto: Facebook SCM Craiova

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!