Stiri Cupa României Masculin

Tudor Costescu: "Evoluția noastră este una ascendentă și nu aș dori să oprim această urcare"

Marius Petri

Marius Petri
20.09.2013

BC Timişoara este pregătită de primul duel din cadrul sezonului 2013/2014. Gruparea antrenată de Tudor Costescu se va deplasa la Bucureşti, acolo unde va întâlni formaţia locală, Steaua CSM. Partida va debuta sâmbătă seară, de la orele 19:00, şi nu va fi transmisă în direct.

Într-o conferinţă de presă susţinută joi dupămasă, antrenorul principal al bănăţenilor a vorbit despre echipa sa şi despre adversarul din cupă.

Cât de pregatită e echipa?

Mai pregatită, sper eu, decât s-a văzut în ultimul meci. A mai trecut o saptămână de la ultimul meci amical până la primul meci oficial şi sper că am reusit să mai corectăm din micile erori pe care le-am sesizat în ultimul meci.

La ce nivel e echipa în momentul de față?

Greu de spus, în sport de obicei îți dorești să ajungi cât mai sus. Eu cred că putem juca mult mai bine decât am arătat-o. Se poate întâmpla să avem evoluții mai puțin fericite, important este să avem o constanță. Din analizele noastre, evoluția noastră este una ascendentă și nu aș dori să oprim această urcare din punct de vedere al formei sportive. Sezonul e foarte lung și știți cum este în sport, nu poți să rămâi la același nivel opt luni.

Cum vedeți Steaua în momentul de față? Care sunt principalele forțe?

Steaua e o echipă nouă din punct de vedere organizatoric, e un grup care a investit foarte mult în ceea ce privește imaginea, promovarea, lotul de jucători și au pretenții foarte mari încă de la primul lor sezon în formula asta. E o echipă care are jucători experimentați din campionatul României, un antrenor foarte experimentat și indiferent de premisele jocului, nu putem spune că va fi un meci ușor.

În condițiile a două echipe la fel de omogene sau le fel de puțin omogene, pentru că amândouă s-au schimbat foarte mult în această vară, valoare individuală a jucătorilor va putea face diferența?

Absolut! În baschet există multe momente în care jucătorii reușesc să rezolve individual anumite situatiie de joc, însă cred că în economia unui campionat, dar în mod special al unui joc întreg e importantă forța grupului. Noi arătăm destul de bine din punctul ăsta de vedere. Evident că sper că o să jucăm mai bine în lunile ce urmează decât o vom face sâmbătă la Steaua, dar îmi doresc foarte mult să câștigăm! 

Va fi decisivă forța grupului sau valoarea individuală a jucătorilor ?

E greu de spus. Așa cum am zis, în ambele echipe sunt jucători care au această capacitate de a decide anumite faze într-un meci sau poate chiar și rezultatul, însă noi nu vrem să ajungem în aceste situații în care un jucător să decidă, noi ne bazăm pe ceea ce am lucrat în aceste două luni de pregătire și cred că prin energia individuală, dar și prin forță grupului o să reușim să punem probleme.

Fotoreporter totalbaschet.ro: Răzvan Păsărică

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!