Stiri Cupa României Masculin

Turneul 1 din cadrul LNBM a fost amânat pentru o perioadă nedeterminată

Turneul 1 din cadrul LNBM a fost amânat pentru o perioadă nedeterminată

Federația Română de Baschet a decis suspendarea turneului 1 din cadrul Ligii Naționale de Baschet Masculin, programat inițial în perioada 30 octombrie-2 noiembrie.

Momentan nu se știe când va fi reprogramat turneul, noul calendar competițional urmând a fi anunțat în perioada următoare. Această măsură a fost luată după numeroasele cazuri de infectare cu coronavirus apărute înaintea turneelor preliminare din Cupa României, amânate la rândul lor.

De asemenea, pentru a participa la competițiile interne (LNBM, LNBF, CRM, CRF), echipele vor fi nevoite să prezinte două teste negative de COVID-19 înainte de intrarea în bula epidemiologică de la hotelul unde sunt cazate echipele. Acestea vor trebui efectuate cu 7 zile și cu 48 ore înainte ca jucătorii și staff-ul tehnic al formațiilor participante la întrecerile sportive să se cazeze la hotel.

Această măsură a fost luată inițial doar pentru participarea la Cupa României feminin, iar astăzi s-a decis implementarea acesteia și la celelalte competiții interne.

Redăm în cele ce urmează comunicatul apărut pe site-ul FRB:

”Consiliul Director al Federatiei Romane de Baschet din data de 21.10.2020, in baza votului exprimat online de 11 membri ai Consiliului Director, a hotarat urmatoarele:

1. Avand in vedere decizia Consiliului Director de suspendare pentru o perioada nedeterminata a turneelor preliminare din CRM si tinand cont de situatia epidemiologica (focare COVID-19) inregistrata la majoritatea echipelor masculine, precum si de perioada de izolare sau carantinare obligatorie, se aproba suspendarea Turneului 1 din cadrul LNBM, editia 2020-2021, programat initial sa se desfasoare pentru perioada 30 octombrie – 02 noiembrie 2020.

Modificarile aduse calendarului CRM si LNBM vor fi anuntate cat de curand posibil.

2. Tinand cont de decizia Consiliului Director din data de 17.10.2020, referitoare numai la CRF, se aproba extinderea modificarii calendarului de testare obligatorie RT-PCR (si pentru CRM, LNBM/LNBF).

Astfel, se aproba modificarea calendarului de testare obligatorie RT-PCR premergator competitiilor de baschet in salile de sport – in aceste conditii, tinand cont de faptul ca dorim asigurarea unui climat epidemiologic cat mai sigur pentru LNBM/LNBF si CRM/CRF, precum si de recomandarile epidemiologului FRB, dar si a celor din calendarul de testare FIBA, echipele participante la turneele din LNBM/LNBF si CRM/CRF sunt obligate sa faca testarea RT-PCR astfel:

T1 – cu 7 zile inaintea inceperii competitiei (se considera ca inceperea competitiei este de la intrarea echipelor in bula epidemiologica la hotelul unde sunt cazate echipele)

T2 – cu cel mult 48 de ore inaintea inceperii competitiei (se considera ca inceperea competitiei este de la intrarea echipelor in bula epidemiologica la hotelul unde sunt cazate echipele).

Cele doua testari RT-PCR sunt obligatorii pentru a putea participa in LNBM/LNBF si CRM/CRF. In urma acestor testari, echipele vor putea participa in turneele competitiilor nationale de baschet doar cu sportivii si membrii ai staff-urilor pentru care se prezinta 2 rezultate negative.”

*Foto: BC CSU Sibiu Facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!