Minute | 22:07 |
Puncte | 14 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 6 |
Eficienta | 19 |
În partida dintre BC Mureș și BC Timișoara, Tyronn Mitchell a avut o evoluție la fel de ștearsă ca și în meciurile dinainte: a înscris un singur punct (0 din 2 încercări din acțiune, 1 din 2 la lina de libere).
Fundașul mureșenilor a avut trei recuperări și o intercepție, dar a pierdut mingea de 3 ori în aproape 14 minute jucate; astfel, el a terminat cu o eficiență de -1.
Mitchell a adus însă și un zâmbet pe buzele mureșenilor: el a fost protagonistul unei întâmplări haioase, împreună cu arbitrul Marius Ciulin: spre sfârșitul partidei, cei doi s-au ciocnit, și au căzut pe parchet, spre surpriza lor și a publicului, care s-a amuzat la vederea întâmplării, așa cum se vede și pe imaginea surprinsă de fotograful mureșean Zsigmond Báthori.
Din fericire, niciunul dintre cei doi nu s-a accidentat, însă Ciulin a avut un schimb de replici cu un suporter vehement care avea ceva de împărțit cu el. Arbitrul a rugat un angajat al firmei de pază care a asigurat ordinea la meci să îndepărteze suporterul din apropierea terenului.
După câteva secunde, meciul s-a reluat fără alte incidente. BC Mureș s-a impus cu scorul 91-87.
Foto: Zsigmond Báthori
12 comentarii la aceasta stire:
Michell
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) RaspundeDin acest moment a meritat investitia !
CIULIN
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) RaspundeAm fost in sala chiar langa suporterul care a fost dat afara! de cat are voie un arbitru de prima liga sa injure in halu ala un suporter si sa se rasteasca la el! Ciulin nu a rugat un om de paza a strigat la un om de paza ca sa il scoata afara!
CIULIN=SCURSURA SOCIETATII!!!
ciulinii constantei
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) RaspundeEu am fost in spatele acelui suporter. El doar atat a strigat: "DUMNEZEU NU BATE CU PARUL!" Iar la brusture i-a sarit mustarul si a urlat "AFARA. AFARA CU EL!".
Penibil
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) RaspundeInainte să strige la omul de pază,să scoată suporterul,ca un arbitru "civilizat"FIBA,a spus la respectivul suporter:Bag p...a in mă-ta!
vorbiti fabulatii :)
cu 11 ani în urmă (19.10.2013)ciulinele ciulitor e cel mai iubit arbitru....ca sa nu zic "om de baschet" din Romania!!! cu observatia ca....ca nimeni nu-l apreciaza pe acest minunat personaj!!!
fabula
cu 11 ani în urmă (19.10.2013)Pai, ce? Crezi ca numai La Fontaine a stiut sa scrie fabule? Numai Ciulin este "iubit in acest hal" la Cluj, Oradea, Timisoara. Si Lecca a recunoscut ca stie sa arbitreze a naibi de corect, daca vrea. :D A mai fost Banica, dar el s-a pensionat.
mitchell
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) Raspundesincer, m-am mirat grozav cand am auzit ca mitchell, jucator ce a trecut si pe la Oradea, a ajuns la vicecampiona!!! dar, m-am amuzat copios cand am vazut ca a facut si el ceva util pt baschet (in general) secerandu-l pe ciulitor, ceea ce, trebuie sa admitem ca e o performanta remarcabila.....de vreme ce diriguitorii baschetului de pe la noi promoveaza asemenea specimene!!!!
si la Pitesti
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) Raspundesi la Pitesti Ciulin e foaaaaarte apreciat. Cred ca jumatate de frigider il are plin cu carne de aici ! Dar il merita cu prisosinta ....
Oradea
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) RaspundeCred ca si acum mai sughita Ciulin dupa meciul 2 cu Ploiestiul
vinovatul
cu 11 ani în urmă (19.10.2013) RaspundeDin păcate vinovat pentru faptul că Ciulin primeşte peste tot (excepţie poate Ploieşti) "fresh meet" este FRB. Câte şi câte decizii cel puţin discutabile a avut de a lungul timpului şi nimeni nu a luat nici o decizie. Trebuie ars la buzunar, suspendaţi 1, 2, ..... n etape şi se mai stăpâneşte. Ceva ca la fotbal. Ai greşit flagrant ... suspendat.
Razbunare
cu 11 ani în urmă (21.10.2013) RaspundeExista un zvon, Ciulin vrea razbunare din cauza reactiei publicului. HOAX! Mai nasol nu se poate arbitra :D
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!