Stiri Cupa României Masculin

U-BT Cluj-Napoca este campioana României pentru a treia oară la rând

U-BT Cluj-Napoca este campioana României pentru a treia oară la rând

Astăzi, 28 mai, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a avut loc meciul 6 al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea. Această partidă s-a jucat cu trofeul pe masă, întrucât alb-negrii conduceau cu 3-2 după primele cinci jocuri.

U-BT Cluj-Napoca: David Lăpuște, Patrick Richard, Karel Guzman, Stefan Bircevic, Andrija Stipanovic

CSM CSU Oradea: Erick Neal, Kris Richard, Bogdan Nicolescu, Donatas Tarolis, Mark Ogden Jr.

Primul coș al confruntării a fost înscris de Bircevic, în urma unei pătrunderi. Ogden a răspuns de la mare distanță, însă Stipanovic și-a readus echipa la conducere: 4-3. Au urmat cinci puncte la rând ale lui Guzman, după care Ogden a marcat din nou de la semi-distanță, iar Neal a transformat patru aruncări libere, restabilind egalitatea. Jocul a rămas echilibrat și, la finalul actului inaugural, scorul era 20 la 15 pentru U-Banca Transilvania.

Josh Bostic a fost primul marcator al sfertului secund, apoi Nemanja Gordic și Jalen Jones au răspuns cu patru puncte, însă Nikola Markovic a izbutit cinci puncte consecutive, iar CSM Oradea s-a apropiat la două puncte: 24-22. Mihai Silvășan a solicitat un timp de odihnă, dar oaspeții au continuat să joace foarte bine și au trecut la conducere, încurajați de numărul mare de fani bihoreni veniți în deplasare. Cele două adversare au mers cap la cap, niciuna nereușind să se distanțeze decisiv. Drept urmare, după 20 de minute scurse din meci, tabela arăta egalitate: 35-35.

După revenirea de la vestiare, clujenii au reușit șase puncte la rând, prin Guzman și Stipanovic, iar Cristian Achim a cerut imediat time-out. Indicațiile sale au dat roade, iar orădenii au părut să treacă peste momentul mai dificil. Au urmat însă câteva apărări foarte bune ale gazdelor, iar U-BT s-a distanțat la opt puncte: 48-40. Tehnicianul roș-albaștrilor a solicitat un nou timp de odihnă, iar elevii săi s-au apropiat la două posesii, 51-45, provocându-l pe Silvășan să ceară întreruperea jocului. Până la finalul sfertului al treilea, niciuna dintre cele două tabere nu a mai punctat, astfel că alb-negrii păstrau un avantaj de șase puncte.

În primele două minute și jumătate ale actului decisiv s-au înscris doar șase puncte, toate fiind izbutite de Jalen Jones. Neal a oprit parțialul adversarilor cu un and-one, Gordic a răspuns cu o triplă și apoi Tarolis și Ogden și-au adus echipa la o diferență de nouă puncte: 60-51. Au urmat patru puncte marcate de fiecare formație și, cu mai puțin de 90 de secunde rămase din joc, scorul era 64-55 pentru U-BT. Bihorenii nu au mai putut întoarce soarta partidei, iar U-Banca Transilvania a câștigat cu 70-59, devenind campioană națională pentru a treia oară la rând.

Liderii învingătoarei au fost Nemanja Gordic (14 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări), Karel Guzman (11 puncte, 6 recuperări), Emi Cățe (10 puncte, 7 recuperări), Leo Meindl (10 puncte, 6 recuperări) și Andrija Stipanovic (10 puncte).

De partea cealaltă s-au remarcat Nikola Markovic (13 puncte) și Mark Ogden Jr. (10 puncte).

Datorită acestui succes, U-BT Cluj-Napoca a încheiat sezonul 2022-2023 cu trei trofee: campionatul național, Cupa României și SuperCupa României.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

48 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea returnofthesnek :

    Da
    Campioana absolut meritata, atat este de zis. Ar trebui sa le fie RUSINE unora ca imbraca maieul celor de la CSM Oradea. FELICITARI CLUJ, a fost un sezon pe cinste.

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Oradea
      Trebuie sa ai in vedere apărarea Clujului. I-am sufocat și n-au știut ce să mai facă. Plus că n-au reușit să se recupereze (fizic), pentru că n-au fost obișnuiți cu nivelul asta de intensitate. Și au clacat. Toată evoluția lor trebuie privită din aceasta perspectiva. De acea Tarolis era MVP acum 3 ani, in schimb azi...

      cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca BVT :

    UNDE EȘTI KARL MALONE?
    U CAMPIONI!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      apare el ...
      Daca nu apare, iibai! :)

      cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    Raspunde
  • Silvois :

    VIVAT CAMPIONII
    Felicitari U, multumim Oradea pentru ca ati fost un adversar redutabil. Fara voi, UBT nu si-ar fi descoperit atat de clar slabiciunile, care ar fi putut sa-i coste. Intr-un final, au contat experienta si valoarea individuala superioare. Personal, pentru campionatul viitor, imi doresc mai mult de doua echipe de nivelul finalistelor, imi doresc ca U sa-si construiasca o noua echipa mai buna si mai echilibrata decat cea actuala, in care sa revad, insa, cativa din jucatorii de acum, ii stiti si voi pe care!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • Snake :

    CSM
    Felicitări U, eu zic ca atât pt CSM cât și pt U aceste meciuri au dus la dezvoltarea celor 2 organizații… iar pt noi nu a fost un an rău, dimpotrivă rămânem cu o participare buna in Europa, cu o sala noua o galerie superba și un IMN . Deci FELICITĂRI CSM !!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • bela57 :

    Bravo UBT !!!
    Sunt sincer, la 2-0 si mai ales la jocul practicat, nu credeam ca luam titlul in acest sezon , cu atat mai mare este satisfactia ! Dar cu sportivitate trebuie sa recunosc, ca meciul 5 practic ne-a fost daruit de oradeni, nu i-am vazut jucand asa de slab parca niciodata, in acel meci nici noi nu am stralucit, dar am gresit mai putin .
    Conteaza ultima impresie, dar daca vrem in noul sezon evolutii superioare, multe miscari in lot trebuiesc facute, si inca la alt nivel fata de multele rateuri din ultima vreme !

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • varu silvois :

    diferenta
    a fost data de exerienta dobandita in cometitii internationale, intrucat mioriticul e degeaba dincolo de orice reguli implemetate. Intr-un joc cu o astfel de miza, sectacolul lipseste si greselile sunt cat China. Meindl isi cauta laudatori dar nu stiu dacac ii gaseste, Gordici si Stipe isi continua erorile iar Petrica iisi asteapptaensia anticipata. Sunt bucuros pentru event, insa....trebuie sa inceapa schimbarea lotului, altfel nu vom progresa si pe plan international. Sa ne bucuram acum, asa ca Hai U.

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      Toate ca toate
      Cate neaparat și leo. Unii nu-l văd jucător pe brazilian dar printre cei mai buni in România. Următorul an dacă rămâne rupe

      cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      Leo
      Eram la un meci acasa si ma ganndeam ce meci prost a facut azi Leo. Cand ma uit pe tabela avea 18 puncte marcate. :) Deci ...

      cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    Raspunde
  • Virtus :

    Cluj campioană meritată
    Cate, Meindl, Jones, Guzman clar vor fi ofertați să rămână, Stipe cu Pat au contract si pt sezonul viitor. Le trebuie un point guard bun, un combo guard bun si un inlocuitor pentru Birce. Oradea pe de altă parte are multe de schimbat dacă vor să fie contender, un antrenor bun pentru început, sper că la anul finala să fie in 7 meciuri dar pentru asta conducerea de la Oradea trebuie să dea un wake up call

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • Ricardo :

    U BT CLUJ NAPOCA
    Felicitări!!! Acum ca am felicitat campionii trebuie sa tragem și câteva concluzii.
    1. Oradea efectiv a capotat după primele 2 jocuri pierdute la Cluj. Probabil bateriile jucătorilor au cedat.
    2. Intr-o serie lunga cu multe jocuri bugetul echipei favorite mai ales când discrepanta este uriașă, face diferența.
    3. In ultimele 2 jocuri Clujenii au reușit sa citească mai bune jocul Oradei și sa anihileze 2 dintre cele mai importante arme ale orădenilor Neal și Richard.
    4. Pivotii și extremele Clujului au prestat din ce în ce mai bine și au dominat jocul din căciulă...
    5. Indiferent ca supăr pe unii trebuie sa mulțumim și BANCII TRANSILVANIA, care face posibila aducerea unor jucători precum MAINDL, CATE, RICHARD, BIRCEVIC, STIPANOVIC, JONES !!!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • BC CSU Sibiu @lexCSU :

    Campioni
    Felicitări U Cluj ! Ați reușit să citiți jocul orădenilor și planurile tactice ale lui Achim, iar Neal a fost anihilat complet.

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • uplifter :

    Campionii
    O victorie obtinuta mai greu decat mi-am gandit. Eu am dat 4-1 pt noi inainte sa inceapa seria.
    Oradea a facut ce a putut cu ce a avut la dispozitie, insa fara falsa modestie, era mult in spate fata de noi daca ne gandim la o serie de 7 meciuri. In plus Richard al lor a fost praf, iar Carter a fost tinut tot pe tusa, in ajutorul nostru, pt ca eu il consider mai bun decat Bostic si Holt la un loc.
    Mi-as dori ca reconstructia echipei sa inceapa de la Petrica, Meindl si Cate. Pe Gordic eu l-as tine ca backup pt un PG de valoare, gen Taylor.
    In frontcourt cred ca putem gasi ceva mai fresh si

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • uplifter :

    Continuare
    si mai valoros decat Birce si Stipe.
    Shepherd poate pleca linistit.
    Iar cretinul caruia imi e sila sa-i pronunt numele sper ca va fi lasat sa se duca intr-o arena de lupte, unde ii e locul.
    Si, daca ar fi sa incercam iarasi Eurocup-ul, mi-as dori si un antrenor pt asa ceva, pt ca e de neinchipuit ca o echipa care si-a permis jucatori ca Taylor, Birce sau Meindl, nu si-ar permite un antrenor de Eurocup.
    Evident, nu va fi cazul, la cardeasia care este la noi in top management.
    Multumim inca o data BT si haideti la Somes!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    • Snake:

      uplifter
      Multe adevăruri in comentariul tău. Mult respect de la Oradea!
      Felicitări și sa fie baschet!

      cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sean Barnette :

    Felicitari UBT
    A castigat echipa care a gestionst mai bine intreaga serie, echipa cu mai multa experienta, echipa care a stiut sa impuna propriul joc, si de ce nu, echipa care si-a dorit mai mult.
    Nu cred ca jocul Oradiei de astazi, este nivelul real al acestei echipe. Oradea a aratat in acest sezon un joc spectaculos, eficient pe ambele faze, atat in campionat, cat si in Europe Cup. Am clacat inexplicabil. Cred ca pe undeva si Achim are o vina pentru asta.
    Sa ne revedem sanatosi la anul!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    • Ricardo:

      Csm Oradea
      Și la anul probabil povestea sa se repete... dar asta ar fii vestea buna ! Sa nu fie mai rău... locurile 4-8!!!

      cu 10 luni în urmă (28.05.2023)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    Concluzii la cald
    1. Orădenii au fost sufocați în ultimele două jocuri.
    2. Cățe, Meindl și Jones trebuie păstrați neapărat.
    3. În ultimele două jocuri mi-a plăcut apărarea lui Lăpuște la Neal,
    4. Pt sezonul viitor un PG de clasă.
    5. Gordic știe mult baschet, nu-l mai ajută vârsta, dar ar trebui păstrat ca back-up.
    6. Petrică trebuie păstrat. Are influiență în vestiar și eate român.
    7. Guzman cu toate păcatele lui este un om de echipă.
    8. Creșterea valorică a lotului depinde de finanțarea BT.
    Poate nu am fost suficient de coerent, dar închei cu HAIDE U!

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    Foarte important
    Felicit suporterii orădeni care au comentat aici pentru că nu au pus înfrângerea pe seama arbitrajului.

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca radu V :

    Felicitari U
    Astăzi câteva chestii:
    - o finala de cinste, una dintre cele mai bune din ultimii ani, chiar dacă pe final ne-am desprins majoritatea meciurilor au fost f echilibrate.
    - Din punctul de vedere al spectatorului în tribune am crescut mult în ultima vreme , avem săli mari faine pline....Chiar și din punct de vedere a jucătorilor care joaca în România în acest moment
    - M-ar bucura ca principala preocupare a federației cât și a cluburilor sa fie sa se inspire din academia unde a fost crescut Cățe pentru a creste și noi asa jucători autohtoni.
    - titlul de Mvp absolut meritat, un jucător de la care mulți ar avea ce învață, cu mult bun simt dar foarte luptător.
    - Am remarcat și în alte meciuri da Gordic da niște pase decisive extraordinare.
    - J.J. a dat azi 2 dunkuri de N.B.A. și Guzman 1
    La Oradea:
    Bostic mi s-a părut un jucator interesant, iar Tarolis mi-ar plăcea sa continue în România.

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • Virtus :

    Supercupă
    Chiar dacă U a făcut eventul nu ar strica să se organizeze o supercupă, e un prilej bun de a deschide sezonul competițional cu un meci tare cum e și în Italia sau ale ligi tari, poate chiar un final 4 de supercupă dacă se poate

    cu 10 luni în urmă (28.05.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Gen Two :

    Despre lot
    Legat de cine sa rămână și cine sa plece.
    La plecări clar Shepard, Birce (din păcate un sezon foarte slab) și acel cubanez (pentru mine, după acel episod, el nu mai exista, mi-a fost rușine sa aud sala cum ii scandeaza numele). De Jones nu știu ce sa zic, ma exasperează ratările cu panoul pe contra atac, dar ar putea sa rămână. Gorda, dpmdv este un super jucător, știe o grămadă de baschet, sper sa rămână ca rezerva pentru PG/SG. Stipe și Petrica sigur vor rămână, ultimul fiind roman și aman2 sunt oameni cu experienta care pot motiva și unii foarte ușor contingentul. Meindl e super jucător, poate puțin prea individualist câteodată, dar clar mi-ar plăcea sa rămână. Și de departe, MVP-ul, the fucking best, Emi Cățe, cel mai bun jucător de la U alături de Meindl. Ne-ar trebui un PG, un PF în loc de Birce și un Guard cu mana de 3, un capitol la care am stat foarte prost sezonul asta. Și de ce nu, poate încă un jucător roman, nu m-ar deranja Rolli înapoi, mai ales pentru campionat. Lăpuște sper sa primească în continuare minute, poate sa ajungă foarte sus în cariera. Kuti, Edu și Akos, ei oricum probabil o sa rămână.

    În rest n(U)mai de bine și sa ne revedem sezonul viitor, o vara minunata tuturor.

    În rest numai de bine, sa n

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023) Raspunde
  • pipzn :

    Meci si serie
    castigate meritat de "U". Felicitari!

    In afara de procentajul foarte bun de la libere, Oradea nu s-a mai regasit in ultimele 3 meciuri ale seriei. Procentaje proaste de la 3, mai multe mingi pierdute decat adversarul (ceea ce putine echipe au reusit sezonul asta indiferent de nivel si competitie), aseara a pierdut clar si la lupta de la recuperare iar jocul de echipa nu a mai mers.

    Cred ca "U" a castigat in proportie covarsitoare pe baza valorii individuale in atac si defensivei, asa cum a facut-o si anterior atat doar ca in sezonul trecut asta a fost dublat un un joc incantator de echipa.

    Cum deja vad ca au remarcat mai multi principalul castigator al sezonului a fost baschetul. Sali arhipline in Oradea, Cluj, Sibiu, sala noua in Pitesti, altele in constructie. Asta poata sa atraga atentia si altor potential sponsori respectiv sa ajute pe "U" sa participe din nou in Eurocup.
    In ceea ce priveste situatia la Cluj, tin minte ca atunci cand am auzit ca sala va putea adaposti 10000 de oameni (la inaugurare nu avea atatea locuri) am fost foarte sceptic ca va fi umpluta curand. Ma bucur ca s-a intamplat asta si la un eveniment sportiv intern.

    Altfel, dupa ce se termina euforia succesului sper ca pregatirea sezonului urmator sa aiba in vedere repararea lacunelor care au fost extrem de evidente tot sezonul, aproape fara exceptie, si fara de care eu am indoieli ca se va putea face ceva notabil intr-o competitie europeana. Da, asta va implica modificari destul de serioare in lot

    Sa ne vedem cu bine cu totii sezonul urmator. Sa fie baschet! Hai "U"!

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ion 777 :

    titlu
    Felicitari U. Meci si serie cistigate meritat. Nu a fost o surpriza, datorita valorii lotului, dar este deranjant felul in care am pierdut ultimele doua meciuri. Practic am terminat in genunchi. Ceva s-a rupt dupa meciul patru. Daca pentru sezonul viitor nu se mai gasesc sponsori va fi mult mai greu si sa ne mentinem la acest nivel.
    Ramine de vazut cine ramine si cine vine
    Felicitari inca odata U si sa ne vedem sanatosi sezonul viitor

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023) Raspunde
  • Vasilica :

    Finala
    Nu stiu daca coach Achim a gandit ca e neaparat necesar ca dupa 2-0 e neaparat necesar ca CSM sa ia un mecinla Cluj, dar e clar ca ceva s-a rupt dupa meciurile de 2-2 de la Cluj. Probabil valoarea lotului clujean a dus la castigarea acestui titlu deoarece e greu sa ai 6 meciuri in asa perioada scurta de timp si sa le joace toate cubo asa presiune venita din partea salii. Oricum un spectacol basxhetbalistic intens in care atat suporterii oradeni cat si cei clujeni si-au facut datoria iar jucatorii au oferit meciuri interesante in primul rand din prisma indarjirii cu care au jucat. Felicitări U, felicitări CSM si inspiratie la alcatuirea loturilor ptbsezonul urmator. Ne rvm la inceput de toamna! P. S. Ce bine arndi ca si Sibiul sau/si Muresul sa isi intareasca echipele. P. S. 2. Sper sa se schimbe formatul campionatului. Prima parte a acestui sozon a fost foarte foarte anosta.

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023) Raspunde
  • 'mpepo :

    Campionii
    Pentru "U" s-a încheiat un ciclu de trei ani de succese majore pe plan intern și de rezultate bune, uneori foarte bune, în competiții europene de prestigiu. Urmează să înceapă alt ciclu, dorit de către iubitorii baschetului a fi la un nivel superior. Totul depinde de planul pe care sponsorul principal, Banca Transilvania, și-l propune. În funcție de acest plan, bugetul pe care hotărăște să-l aloce. Optimist fiind, cred că lotul trebuie schimbat și întărit. Dintre jucătorii români, Cățe trebuie să continue, alături de Lăpuște, Kuti, Szentkuti, Roschnafski și, aș adăuga eu, Măciucă, un tânăr foarte talentat și promițător. Dintre străini cred că Guzman, Meindl și Jones ar putea face parte din noua echipă. Avem nevoie de doi jucători valoroși pe poziția 1, alți doi pe poziția 2, toți foarte buni aruncători de 3 puncte și un pivot de forță, de cel puțin 2,10m, Jokic de exemplu. Glumesc, bineînțeles.
    Să auzim numai de bine !

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @
      greu de tinut Emi; Maciuca e aproape rezolvat, iar Kuti aproape sigur va pleca.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • Ricardo:

      Gyke
      Emi o fii greu de ținut nu zic nu dar dacă se dorește o prestație în EUROCUP mult peste acest sezon ar fii o varianta de luat in considerare. KUTI dacă pleacă ar fii foarte bine pt ca ar avea șanse sa joace mai mult.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @
      deocamdata nici prezenta in Eurocup nu e confirmata...

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • 'mpepo:

      E adevărat
      De la păreri și dorințe exprimate până la realitate e o cale ! Și sunt foarte multe variabile, pe care unul ca mine nu le cunoaște. Dar mă bucur să aflu noutăți de la cei informați. Important este să putem să ne bucurăm de baschet de calitate oferit de echipele îndrăgite.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @gyke
      de ce să fie greu de ținut? Eu cred că a crescut în joc la noi. Dacă participăm din nou în EuroCup la ce să meargă ma bun? La mai mulți bani? Nu pare genul. Pare că dorește să învețe. Singurul argument ar fi că își dă și el seama că Silvășan nu este un antrenor care să crească jucători. Dar pentru asta este Perovic.
      Legat de Kuti, îi urez drum bun.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @studentU
      Anul trecut el nu prea a avut oferte bune dinspre ACB. Eu cred ca sansele ca el sa aiba mai multe vara asta sunt mari, de-asta ziceam ca va fi greu de tinut, deoarece mirajul ACB, cea mai puternica liga din Europa, e in continuare foarte mare; sa nu uitam ca el in Spania este jucator domestic.
      De altfel e de notorietate ca si pentru Meindl interesul din ACB e foarte mare acum...

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • Ricardo:

      Maindl
      Foarte interesant jucător dar nu cred ca va sta aici și sezonul viitor ... sunt multe opțiuni în piata!

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      eu cred ca in orice echipa din spania va prinde
      mai putine minute decat prinde la u-bt. si nu pare genul de jucator care intra 8-10 minute, face procentaje si iese. e tanar, are resitenta si poate juca lejer 25 de minute pe meci la cluj. Om vedea.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Finala
    Pentru un privitor neutru, seria asta a parut prea lunga; senzatia mea a fost ca nivelul meciurilor a scazut meci de meci, probabil ca 3 din 5 ar fi fost mai bine, aseara mi s-a paut ca si cei de la Oradea se bucura ca nu mai au de jucat...
    Am spus inainte de playoff ca U-BT va castiga finala cu 4-0 si asa a si fost, din momentul in care clujenii au hotarat sa se apere, seria s-a terminat.
    Marele castig au fost salile pline si faptul ca nu au mai fost (prea multe) discutii despre arbiraj.
    Va fi o vara lunga si interesanta...

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @gyke
      permite-mi să te contrazic. Meciul 4 mi s-a părut cel mai intens și animat. Chiar meci bun. Acum că n-au avut destul ”abur” ambele loturi, e o chestie de...buget :)))) Glumesc. Chiar scriam mai sus că argumentul oboselii mi se pare ridicol.
      Eu zic că 4 din 7 este foarte bine, finala o văd ca un fel de meci de grand slam unde pe lângă talent trebuie să ai și rezistență, determinare, calm etc. ca să câștigi cele 3 seturi. La final de joc este clar cine a fost jucătorul superior. La fel și aici.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @studentU
      eu am spus din perspectiva unui suporter neimplicat emotional :)... ultimul meci mi s-a parut moartea pasiunii; dar pot fi de acord ca sunt mai importanti din perspectiva asta cei 10k de la la Cluj si cei 5k de la Oradea implicati emotional...

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      ultimul da, a fost varza
      dar meciul 4 chiar ok. de gustibus.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    am lasat
    sa se depuna putin si gandurile si emotiile.
    In primul rand felicitari echipei si suporterilor! Cred ca in revenirea de la 0-2 la 2-2 sala a avut o contribuie destul de mare. Bine, jucatorii au jucat, antrenoru' a antrenat DAR aportul sălii s-a simțit și cred că poveștile alea că e spectacol de operă în polivalenta din Cluj sunt cam trecut. Adică da, la meciuri comune, e cam spectacol de operă. Dar când e miză, sala vibrează. Acum că strângem 10k de oameni la meciurile cu miză, cred că atmosfera e comparabilă cu cea din SSHD. Sau poate mai faină.
    Legat de echipă, cred că toți cei care am văzut baschet câtiva ani și am urmărit echipa Clujului putem fi sinceri când spunem că acest sezon a fost unul bun prin prisma rezultatelor: prima participare în EuroCup și al 3lea titlul național la rând, dar cel putin mediocru din perspectiva jocului de echipă și chiar a lotului de jucători. Fără un PG valoros și fără un shooter de 3 pe măsură, în duelurile cu echipe din Franța, Spania, Italia, unde joacă săptămână de săptămână la nivel înalt, nu poți face față decât prin eforturi supraomenești și noroc. Ori norocul și eforturile supraomenești nu aduc rezultate sustenabile, aduc sclipiri, meciuri câștigate la limită, dar nu poziție bună în clasament.
    Despre lot, cine vine, cine pleacă, cine rămâne, e sarcina staff-ului. Eu cred doar că trebuie întinerire. Și ar fi foarte bun un ”antrenor de Eurocup” cum spune un coleg de forum. Doar că nu va fi. Cunoașterea clubului și dorința de câștig cred că sunt maxime la Silvășan deci are anumite atuuri, dar cred că este necesar mai mult decât atât pentru a ajunge la următorul nivel și a intra pe ”track-ul” de Euroligă, despre care văd că se vorbește din ce în ce mai mult și mai des. La momentul actual mi se par vorbe in vant, PR gratuit, cum știm să facem atât de bine la Cluj.
    În ce privește Oradea, chiar dezamăgitor. Nu-mi pot da seama cu nu au mai putut prinde măcar un joc mai bun, măcar să pună probleme în jocurile 3-6. După primele două jocuri păreau să aibă forma mai bună. Explicațiile cu benzina mi se par ridicole. Adică ești în formă bună primele două jocuri și apoi cazi? Mia degrabă, așa cum remarcau mai mulți colegi, seria s-a pierdut în jocurile 3-4. Oricum, felicitări și lor pentru sezonul făcut.
    Aștept cu interes următorul sezon de LNBM, să vedem cum mișcă cele două rivale și cele care stau în coasta lor: Sibiu, Rapid, chiar Craiova, Pitești, Voluntari sau Timișoara.

    Haide U! Vacanță plăcută tututor!

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023) Raspunde
  • CSMOradea23 :

    @gyke
    Neal la U sau doar zvonuri ? 🤔

    cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • BC CSU Sibiu undercut:

      asta ar intra
      la tactical nuke, daca se confirma.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • Benjamin:

      Neal
      Eu sper ca tintim pentru ceva mai bun pt ca deageaba il inlocuim pe Shepherd cu Shepherd jr.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • 'mpepo:

      De acord
      Și eu sper ca, dacă ne gândim la un salt calitativ, să aducem baschetbaliști, dacă nu de Euroligă( deși nu ar fi imposibil), măcar remarcați în EuroCup sau campionatele puternice din Europa.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca SC:

      Neal
      Fiind în Oradea l-am văzut la meciurile de pregătire și sincer nu m-a impresionat .deși are dexteritate în mânuitul mingii. Cifrele din parcursul campionatului îmi arătau că m-am înșelat, dar finala a arătat că dacă este ținut aproape și i se închid pe cât posibil culoarele de pătrundere și de pasă are mari dificultăți de exprimare. Acest lucru, probabil și pe un fond de oboseală îl face să-și piardă cumpătul și să nu mai conteze în economia partidei. În plus, zău dacă îmi pot imagina cum se va putea gestiona relația între antrenorul Silvășan și jucătorul Neal.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • U BT Cluj-Napoca SC:

      PG
      Nu trebuie să fie neapărat un jucător remarcat în cupele europene sau în campionate puternice. Este important ca acesta să fie pe aceiași lungime de undă cu antrenorul și coechiperii, Dacă ai noroc prinzi un Juan Nunez, Din punctul meu de vedere un Gordic de acum 3-4 ani nu se compara cu Neal, dar la ora aceia nu venea la U. În concluzie este munca scooterilor să găsească un PG, nu neapărat cu nume, dar care să aibă calitățile care să îi permită să performeze la noi.

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    • varu silvois:

      concluzii
      Extrem de multe comentarii, pareri, toate extraordinare, sincer, clar ca la Cluj se mananca baschet...pe varza!. As dori doar sa concluzionez in ce priveste schimbarea lotului si totodata sa-mi cer scuze anticipat: Kuti trebuie sa plece!

      cu 9 luni în urmă (29.05.2023)
    Raspunde
  • U1919 :

    Gest urat a tovarasului Sere
    Ce gest urat a tovarasului Sere prin acel deget mijlociu aratat dupa reactia lui Guzman de la dunk. Acesta este adevaratul caracter a lui Sere, iar faptul ca Achim dupa ce a primit medaliile de vicecampion si-a luat echipa si a plecat de pe teren fara sa asiste si sa isi aplaude adversarii la premiere…denota multa lipsa de respect pt adversari si pt acest sport superb care este baschetul.
    Si inca ceva: toti cei 10 mii de clujeni au aplaudat in picioare echipa Oradiei la finalul meciului si la premiere. Asta doar ca o remarca pt felul cum este primita echipa noastra la Oradea.

    cu 9 luni în urmă (31.05.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!