Stiri Cupa României Masculin

U-BT Cluj s-a impus în primul „Derby al Ardealului” din actuala stagiune

U-BT Cluj s-a impus în primul „Derby al Ardealului” din actuala stagiune

U-BT Cluj s-a impus în primul derby al Ardealului din actualul sezon al LNBM, scor 92-80, în compania celor de la CSU Sibiu.

U-BT Cluj a început meciul în formula Brown, Richard, Stewart, Grasu și Stipanovic, în timp ce Sibiul i-a preferat în primul 5 pe Tohătan, Dragoste, McGrew, Tamulis și Pratt.

Cu o linie mai scundă la începutul meciului, sibienii au propus o apărare în zonă 2-3 cu care au pus reale probleme clujenilor. Astfel, oaspeții au început meciul cu un run de 10-0, ghidați de triplele lui Dragoste și Tamulis. Patrick Richard a fost primul care a scuturat plasa sibienilor, cu două triple (6-10), dar Pratt, McGrew și Tohătan cu un and-one au dus CSU la un avantaj de 12 puncte (6-18). Stewart cu alte două triple și Bircevic au semnat un run de 11-0 pentru gazde, Dragoste a răspuns cu o triplă, pentru ca același Elijah Stewart să semneze ultimele puncte ale primului sfert, grație unei alte triple (20-23).

Mo Pratt a deschis al doilea act cu un and-one, dar U-BT a izbutit în sfârșit egalarea după o triplă semnată de Elijah Stewart (26-26). McGrew a răspuns cu o triplă, Stefan Bircevic a marcat însă șapte puncte consecutive pentru gazde grație cărora U-BT a preluat în sfârșit conducerea, iar tripla lui Luca Colceag l-a forțat pe Dan Fleșeriu să ceară time-out la scorul de 36-32 pentru U-BT. Rareș Uță a marcat imediat după timpul de odihnă, dar aceiași Richard și Bircevic au pus opt puncte consecutive pentru U-BT (44-36). Tamulis a răspuns cu o triplă iar în cele din urmă scorul primei reprize a fost stabilit la 46-39 pentru clujeni după două libere transformate de Elijah Stewart.

La pauză clujenii aveau 11/23 de la 3 puncte (47%), dar numai 6 puncte în caciulă, în timp ce sibienii aveau și ei 7/13 din spatele semicercului, pentru 53%.

Brown a deschis sfertul 3 cu primele sale puncte din meci. După răspunsul lui Tohătan, a urmat un run de 14-2 al clujenilor care a dus avantajul la 19 puncte (62-43), cu două alley-oop-uri semnate de Hogue și Bircevic. Seria a fost întreruptă de o triplă a lui Tohătan și un coș al lui Tamulis care l-au forțat pe Silvășan să ceară time-out (62-48). Sibienii au reușit să ajungă până la 11 puncte distanță după un and-one al lui Lucas Tohătan (69-58), dar în cele din urmă gazdele au intrat după 30 de minute la 14 lungimi distanță de adversar, după un coș pe sirenă semnat de Elijah Stewart (72-58).

Surprinzător sau nu, în sfertul 3 s-a aruncat de numai cinci ori de la 3 puncte, ambele echipe având câte o reușită.

Tamulis a pus primele cinci puncte din sfertul decisiv și a readus Sibiul la 9 puncte (72-63). Brown a marcat însă două triple, iar împreună cu două coșuri semnate de Dustin Hogue, diferența ajungea iar la 17 puncte (84-67). Tripla lui Ștefan Grasu a pecetluit soarta partidei (88-67). Finalul de meci a prilejuit tinerilor baschetbaliști să se afirme. Astfel, au reușit să puncteze Grasu, Colceag sau Toni Rotaru și Luca Năstruț de la oaspeți. În cele din urmă Mirel Dragoste a stabilit scorul final la 92-80 pentru clujeni.

Stefan Bircevic a fost cel mai bun marcator al clujenilor, cu 21 de puncte, Elijah Stewart a strâns 20 de puncte iar Patrick Richard a marcat 15 puncte, cu 10 pase decisive și 6 recuperări. Brandon Brown și Dustin Hogue au avut fiecare câte 10 puncte.

De partea cealaltă Justas Tamulis a marcat 17 puncte cu 6 pase decisive, Mo Pratt 15 puncte cu 7 recuperări, Lucas Tohătan 11 puncte, Mirel Dragoste 10 puncte, iar Rareș Uță și Tanner McGrew au strâns amândoi 9 puncte cu 9 recuperări.

Ambele echipe au terminat cu procentaje impresionante de la 3 puncte. U-BT a adunat 45% (15-33), în timp ce Sibiul a strâns 52% (11/21). Atât Sibiul cât și U-BT au avut 36 de puncte din spațiul de 3 secunde, însă gazdele au avut 14 puncte pe contraatac față de doar 6 ale oaspeților.

După acest meci U-BT Cluj ajunge la 7-0 în clasamentul LNBM, în timp ce Sibiul coboară la un palmares de 1-7. Meciul următor pentru clujeni va fi în grupele FIBA Europe Cup, pe teren propriu, contra celor de la Hapoel Holon, în timp ce sibienii vor juca în LNBM, tot acasă, contra celor de la SCM Timișoara.

*foto: Emanuel Turbuc

1 comentariu la aceasta stire:
  • Benjamin :

    ...
    Watson e inca accidentat? Ma mir ca nu a fost inclus in lot daca oricum Guzman a fost indisponibil

    cu 2 ani în urmă (13.11.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!