Stiri Cupa României Masculin

U Mobitelco Cluj s-a calificat în turul al doilea în Cupa României

Adrian Micinic

Adrian Micinic
26.09.2013

U Mobitelco Cluj-Napoca a învins pe SCM Universitatea Craiova, scor 83-70, în meciul de deschidere al manșei a 2-a în primul tur al Cupei României la baschet masculin - ediția 2013/14. 

În secvența a 3-a gazdele au înscris 27 de puncte și au încasat doar 11 pentru a se desprinde la 17 lungimi pe tabela de marcaj, respectiv la 13 la general. Craiova nu a cedat și a redus semnificativ din handicap, însă ardelenii au avut forța de a gestiona în favoarea lor finalul de meci pentru a se califica în faza următoare a competiției. 

Ivan Kuburovic a avut 20 puncte, Branko Cuic a adăugat 16 puncte, 10 recuperări, 9 pase decisive, iar Mihai Silvășan a terminat cu 13 puncte pentru U Mobitelco Cluj. În replică, LeVar Seals a avut 24 puncte, iar Nemanja Maric a terminat cu 11 puncte, 5 pase decisive pentru SCM U Craiova.

La Craiova a absentat Rade Dzambic, suspendat. De asemenea, nu au jucat Mirko Kovac și Ionuț Drăgușin. 

În partida tur, Craiova a învins cu 82-78.

___

U Mobitelco Cluj conduce pe SCM U Craiova, scor 36-35, la jumătatea manșei a doua din turul inaugural al Cupei României la baschet masculin - ediția 2013/14. Partida este în direct la DigiSport și Digi 24 Oradea.

Ardelenii beneficiază de jocul extrem de bun al lui Ivan Kuburovic, în vreme ce Mihai Silvășan și Darius Hargrove continuă să fie departe de cea mai bună formă sportivă. În schimb, Branko Cuic își asumă foarte multe lucruri, el având 5 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive, dar a pierdut 6 din totalul de 7 posesii ale echipei sale.

În replică, aruncarea de la distanță rămâne principala armă a trupei antrenate de către Andjelko Mandic. Le Var Seals a bifat 14 puncte, Bogdan Popescu are 6 puncte, în vreme ce Sten Sokk a distribuit 5 pase decisive. De notat că Travis Bureau are 9 recuperări, pentru o echipă a Craiovei ce a folosit doar șase jucători în prima repriză.

2 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    bravo
    Felicitari pt victorie, una de moral mai ales...primul meci acasa e foarte important..pacat ca nu a fost sala mai plina, motivul il stim cu totii...dar, in sfarsit o victorie acasa, de cateva luni nu am gustat asta...si reinvie speranta intr-o evolutie buna...hai U

    cu 10 ani în urmă (26.09.2013)
    • U BT Cluj-Napoca hell:

      Sala
      Sincer m-am asteptat la o sala mult mai goala..... a fost rezonabil!

      cu 10 ani în urmă (26.09.2013)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!