| Minute | 30:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 5 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 29 |
Universitatea Cluj a anunțat marți, 4 ianuarie, transferul jucătoarei Khiana Johnson, sportivă care a evoluat în prima parte a sezonului la Phoenix CSU Simona Halep Constanța.
Potrivit u-cluj.ro, formația de sub Feleac și-a conturat lotul pentru partea a doua a sezonului prin această achiziție.
Johnson, în vârstă de 23 de ani, a prins zece meciuri în LNBF alături de Constanța, perioadă în care a contribuit cu medii de 6.9 puncte, 2.8 recuperări, 2.8 pase decisive și 1.2 intercepții.
Ultimul meci în echipamentul formației dobrogene a fost cu CSM Târgoviște, în manșa tur a sferturilor Cupei României. Atunci, Johnson a avut 11 puncte și 4 recuperări în partida câștigată de Phoenix cu 77-56.
„Am venit cu plăcere și cu speranță la Universitatea Cluj. În scurtul timp pe care l-am petrecut la Cluj, am văzut un oraș frumos, facilitățile oferite de club sunt foarte bune și m-am simțit bine la primul antrenament cu noile colege”, a declarat sportiva pentru u-cluj.ro.
Antrenorul ardelencelor, Ioannis Koukos, a oferit de asemenea o scurtă declarație pentru sursa menționată:
„Khiana Johnson a jucat împotriva noastră la începutul sezonului, mi-am dat seama că este o jucătoare de calitate, care ca playmaker poate să își ajute în același timp colegele să joace mai bine, să le pună în valoare calitățile individuale”.
Universitatea Cluj s-a despărțit de la finalul anului trecut de Andreea Beldian, jucătoarea ajungând în tabăra celor de la Phoenix Constanța.
*foto: Facebook Academia Phoenix CSU Simona Halep
Victorie cu emoții pentru FC Argeș împotriva lui SCM Craiova
Pentru a doua oară în acest sezon, Rapid București a învins-o pe marea riva...
CSU Sibiu câștigă la limită turul cu CSM Târgu Mureș
Steaua București învinge Corona Brașov și ia o opțiune serioasă pentru cali...
Nebojsa Vidic, nemulțumit de calitatea parchetului din Sala Polivalentă din...
CSU Sibiu câștigă la limită turul cu CSM Târgu Mureș
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!