Stiri Cupa României Masculin

Veljko Brkic și Kenney Funderburk vor juca și în sezonul 2023-2024 pentru CSM Ploiești

Veljko Brkic și Kenney Funderburk vor juca și în sezonul 2023-2024 pentru CSM Ploiești

CSM Ploiești a anunțat, în cursul acestei seri (27.07), că Veljko Brkic și Kenney Funderburk vor rămâne și în stagiunea 2023-2024 în galben-albastru. Cei doi sunt primii străini din lotul lui Mihai Popa pentru sezonul următor.

Brkic este originar din Ljubovija, Serbia, are 2.06 metri și evoluează pe poziția 5. Baschetbalistul în vârstă de 28 de ani a mai jucat pentru KK Mladost Zemun, KK Vrsac, KK Sutjeska, Sencur Druzba Kranj și Pecsi VSK-Veolia.

În ediția precedentă, Brkic a avut medii de 15.8 puncte, 5.5 recuperări și 2.0 pase decisive. Pivotul lui CSM Ploiești a înregistrat un procentaj de 53.8% din acțiune.

Funderburk este născut în Charlotte, North Carolina, are 1.93 metri și joacă pe poziția 2. După ce a absolvit Columbus State, sportivul american a trecut pe la Dinamo Kiev, Basket Odessa, Korihait, KK Feni, KK Blokotehna, BK Inter Bratislava și Pecsi VSK-Veolia.

În stagiunea 2022-2023, Funderburk a strâns 11.0 puncte, 4.5 pase decisive și 3.9 recuperări, având un procentaj de 40.8% din acțiune și 37.1% din afara semicercului.

Pe lângă cei doi, CSM Ploiești îi mai are în lot pe Vlad Corpodean, Lorenzo Diaconescu, Bogdan Popa, Codruț Dinu, Robert Pătraru, Mihai Comănescu, George Angelian și David Rașoga.

*foto: csmploiesti.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!