Stiri Cupa României Masculin

Victorie facilă pentru liderul, CSM Oradea

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
05.03.2013


97-44

24-15, 28-13, 25-10, 20-4


Statistica meciului

CSM Oradea a bifat cea de-a 21-a victorie stagională în fața celor de la Farul Constanța. Bihorenii și-au adjudecat reușita cu scorul de 97 la 44, în urma unui meci pe care l-au dominat în întregime.

Debutul partidei a fost unul echilibrat, echipa oaspete izbutind să treacă la conducere la scorul de 5-6. Constănțenii, în încercarea lor de-a ține pasul cu adversarul, au cedat după primele 6 minute ale jocului, pretând ștafeta elevilor lui Cristi Achim. Vizibil afectactați de drumul lung parcurs până la destinație, vizitatorii au încheiat primul sfert în dezavantaj, 25-15, dezavantaj ce avea să se transforme spre finele meciului într-un eșec usturător pentru trupa lui Costel Cernat. 

În continuarea meciului, scorul a evoluat după cum era de așteptat, în favoarea amfitrionilor, care mobilizându-se atât în partea defensivă, cât și în cea ofensivă, au reușit să își majoreze ecartul. Cu sprijin venit și de pe banca de rezerve, orădenii au jucat fără milă în fața oponenților finalizând majoritatea acțiunilor și impunându-se în apărare, astfel ca la jumătatea meciului, tablea consemna un scor favorabil de 52 la 28.

Cea de-a doua secvență a confruntării nu a făcut decât să accetueze victoria previzibilă a bihorenilor. Meciul a curs într-o singură direcție și anume coșul gazdelor, trupa de la malul mării reușind doar 14 puncte de a lungul întregii reprize secunde. Sfârșitul de meci a găsit pe teren rezervele ambelor bănci, soarta meciului fiind deja disputată. Astfel, după două reușite din interiorul semicercului marca Andrei Ciordaș, respectiv Bogdan Călin, partida a fost încehiat la scorul 97-44.

Din punct de vedere statistic, echipa Oradiei a avut câștig de cauză, impunându-se la capitole precum aruncări din acțiune (60%-30%), recuperări (45-26) și pase decisive (26-8). În ciuda procentajelor modeste, trupa vizitatoare a fost ceva mai exactă în spatele liniei de pedeapsă (67%-62%).

Remarcați ai partidei:

CSM Oradea: Laszlo Lazăr: 15 puncte, 9 recuperări, 22 eff.; Milos Pesic: 14 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive, 14 eff.; Daniel Dillon: 13 puncte, 7 recuperări, 7 pase decisve, 23 eff.

CS Farul Constanța: Jeremi Booth: 13 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă, 9 eff.; Bojan Grubisic: 12 puncte, 5 recuperări, 6 eff.; Nenad Markovic: 9 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, 3 eff.

În etapa următoare, bihorenii vor ține piept celor de la BC Tîrgu Mureș, în timp ce constănțenii vor primi vizita echipei BCM U Pitești.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!