Stiri Cupa României Masculin

Vlastimir Vukadinovic: "Am deschis jocul bine, dar nu am continuat la fel"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
22.09.2013

Concordia Chiajna a fost depășită de către CSM Oradea cu scorul de 53-81, în meciul inaugural al sezonului 2013/14 pentru gruparea ilfoveană. Prezent la conferința de presă ce a urmat acestui meci, directorul tehnic al Concordiei, Vlastimir Vukadinovic, a precizat următoarele:

"Ambele echipe cred că au început modest jocul. Poate că emoțiile au avut un rol deși acest lucru consider că nu ar fi trebuit să se întâmple. În ceea ce ne privește pot să spun că am deschis jocul bine, am mers cap la cap cu Oradea până la 9-8, însă apoi ne-am oprit, iar adversarul a profitat desprinzându-se la peste 10 puncte și fiind una dintre echipele puternice ale baschetului românesc nu a mai cedat până la final.

Am avut momente foarte bune de joc în sfertul 2. De altfel am reușit să ne menținem aproape de adversar, iar diferența de zece puncte, consemnată la pauză cred că este bună ținând cont de cum s-a terminat primul sfert.

Din păcate în sfertul al 3-lea am avut același gen de probleme cu care ne-am întâlnit și în câteva dintre meciurile de pregătire. Este un lucru pe care nu pot să mi-l explic. Câteva greșeli ale jucătorilor noștri sunt greu de înțeles."

Referitor la problemele medicale sau de pregătire ale echipei, Vukadinovic a declarat:

"Fekete a avut o problemă la gleznă, dar el s-a mișcat bine astăzi. Sper să fie la capacitate maximă începând de săptămâna viitoare. Miceta a jucat în ultimul meci de pregătire, însă el este venit recent la echipă și este în urmă cu pregătirea fizică. Cred că vom sta mult mai bine din punct de vedere fizic, ca echipă, în meciul retur."

Oficialul Chiajnei a avut cuvinte de laudă la ceea ce se întâmplă din punct de vedere baschetbalistic la Oradea:

"Felicit Oradea pentru ceea ce realizează din punct de vedere baschetbalistic. Chiar dacă la acest meci tribunele nu au fost la fel de pline ca și la meciurile importante din sezonul precedent, mi-a plăcut atmosfera din sală și pentru cei implicați în fenomenul baschetbalistic din România este un prilej de bucurie să vadă ce se întâmplă aici. De asemenea, felicit echipa pentru victoria pe care a obținut-o în acest meci."

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!