Minute | 22:07 |
Puncte | 14 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 6 |
Eficienta | 19 |
Concordia Chiajna a câștigat primul său meci în Liga Națională, 75 - 71 cu Timba Timișoara, dar l-a pierdut pe Vasile Ștefan, accidentat în minutul 32 al întâlnirii.
Ștefan a fost dezechilibrat în aer de Kevin Bridgewaters, iar în încercarea de a-și proteja capul la contactul cu parchetul, și-a rupt mâna.
Vlastimir Vukadinovic, antrenorul Concordiei, consideră că nu astfel de gest nu își are locul pe terenul de baschet, accidentarea jucătorului transformând victoria într-una de care nu se poate bucura pe deplin.
Se pare că este o accidentare destul de gravă. Jucătorul mai micuț, Bridgewaters, l-a tras de mână în aer, Vasile s-a dezechilibrat și a căzut pe mâna stângă. Un astfel de fault nu-și are locul pe terenul de baschet. A fost un fault criminal. Nu știu dacă a făcut-o intenționat americanul, nu cred. Internaționalul nostru se află la spital și vom vedea ce repaos îi vor recomanda medicii. Vasile este un jucător important pentru noi și ne va fi greu fără el. Nici nu mă pot bucura pe deplin de victorie.
1 comentariu la aceasta stire:
ipocrizie
cu 11 ani în urmă (10.11.2013) RaspundeImi pare foarte rau pt. Vasi si asteptam sa revina cat mai repede. Dar pentru Chiajna nu e nici o pierdere, pot juca cu un junior si asa nu retrogradeaza.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!