Stiri Cupa României Masculin

Walter De Raffaele, după succesul din BTarena: „Cred că am întâlnit o echipă foarte bună”

Walter De Raffaele, după succesul din BTarena: „Cred că am întâlnit o echipă foarte bună”

După două înfrângeri în 7DAYS EuroCup, Umana Reyer Venezia a făcut un meci foarte bun în BTarena și a reușit să obțină primul succes în această competiție: 85-80. Italienii s-au aflat în control în cea mai mare parte a meciului, însă câteva greșeli de pe final ar fi putut să îi coste victorie.

Walter De Raffaele, tehnicianul Veneziei, s-a arătat foarte bucuros pentru rezultatul obținut de elevii săi:

Sincer, sunt foarte fericit pentru această victorie. Cred că am întâlnit o echipă foarte bună și am jucat și în deplasare. Am venit după un joc greu cu Olimpia Milano în campionat, am avut probleme de necrezut în călătoria noastră și am ajuns aici de-abia azi-noapte. Prin urmare, am fost puțin îngrijorat în legătură cu starea noastră mentală dar, sincer, jucătorii au evoluat solid aproape tot meciul. Cred că, la final, am meritat să obținem victoria. Sunt fericit pentru că acesta este un drum lung, e o echipă nouă, cu reguli noi, și trebuie să creștem și să continuăm să muncim. Cred că putem să ne cunoaștem mai bine.

Duminică, 23 octombrie, Umana Reyer Venezia a învins-o pe Olimpia Milano și a ajuns la un bilanț de 3-1. Prin urmare, l-am întrebat pe tehnicianul oaspeților cât de mult contează această serie de două victorii consecutive.

Așa cum am spus, e o echipă nouă, cu mulți jucători noi. Ne construim identitatea, am avut doi sau trei jucători accidentați și trebuie să ne găsim echilibrul ca echipă. Ne maturizăm, am avut un meci foarte greu, probabil în fața celei mai bune grupări din Italia și faptul că am învins-o este un aspect pozitiv de care ne putem folosi tot sezonul. EuroCup va fi o competiție lungă și vom încerca să rămânem în primele opt echipe. În același timp, va trebui să fim pregătiți pentru următorul pas, dacă suntem destul de buni pentru a ajunge acolo. Liga italiană este complicată așa că încercăm să ne păstrăm intensitatea la cel mai mare nivel posibil. Greșelile sunt naturale însă acestea vin și din faptul că nu am avut timp de a ne concentra pe antrenamente.

Pentru Venezia urmează o deplasare grea la Tortona, în liga italiană, și apoi un duel cu Cedevita Olimpija Ljubljana, pe teren propriu.

*foto: megabasket.it

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!