CS Vâlcea 1924 a anunțat un nou transfer în dimineața zilei de duminică, 29 iunie, achiziționându-l pe Peter Kiss, care va bifa astfel a doua echipă din carieră pentru care evoluează în LNBM.
Peter Kiss s-a născut pe 9 mai 1996 în New York și este un jucător de poziția 2 cu o înălțime de 1,96 metri. Și-a început cariera la Quinnipiac Bobcats în NCAA, unde s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, cu o medie de 13,3 puncte marcate pe meci.
Un sezon mai târziu s-a transferat la Rutgers Scarlet Knights, unde a rămas pentru următorii doi ani și ceva. În 2020, a semnat cu Bryant Bulldogs, echipa alături de care a avut cele mai bune două sezoane ale carierei. A fost inclus în echipa ideală a NEC și a devenit cel mai rapid baschetbalist din istoria francizei care a atins pragul de 1.000 de puncte marcate în doar 48 de meciuri.
În sezonul al doilea la Bryant, Kiss a fost aproape să câștige titlul de jucătorul anului în NEC, însă problemele de comportament i-au diminuat șansele. Sezonul 2022/23 a fost prima experiență pentru Kiss în afara Statelor Unite, jucând pentru Soles de Mexicali, o echipă din Mexic, însă nu s-a acomodat foarte bine.
Astfel, după un singur sezon, a ajuns în Bulgaria, semnând cu Tundja Yambol în prima ligă. Aici a bifat 18 apariții și a fost un component de bază pentru echipă, având medii impresionante de 20,6 puncte, 6,7 recuperări și 2,2 pase decisive pe meci. În sezonul precedent, a sosit pentru prima oară în România și a evoluat pentru o perioadă scurtă de timp la CSM Ploiești.
El a bifat doar 5 apariții în campionat și a înregistrat statistici de 12,8 puncte, 3,6 recuperări și 1,6 pase decisive, pentru o eficiență de +11,2. Totuși, în luna noiembrie anul trecut, clubul prahovean a anunțat despărțirea pe cale amiabilă de Kiss și l-a transferat pe Justin Edwards, care urma să îi ia locul. CSM Ploiești a fost ultima echipă pentru care a evoluat baschetbalistul, iar acum urmează să revină în campionatul României și să lupte pentru locurile fruntașe.
Până în acest moment, lotul lui CS Vâlcea îi cuprinde pe Lucas Tohătan, Titus Nicoară, Amedeo Casale, Rareș Uță și Peter Kiss, urmând să fie pregătiți de antrenorul Arturo Alvarez.
*Foto:abc6
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!