Miercuri, 19 mai, CSO Voluntari s-a impus pentru a doua oară consecutiv în fața lui SCM U Craiova și, astfel, a încheiat sezonul formației oltene. Partida din Sala Sporturilor „Gabriela Szabo” a consemnat și finalul carierei lui Aleksandar Todorov, aflat în al 25-lea an de antrenorat.

Tehnicianul macedonian anunțase în urmă cu o lună, prin intermediul site-ului nostru, că se va retrage din baschet la finalul stagiunii. Când l-am sunat pentru acest interviu, Todorov își făcea deja bagajele, urmând să își scoată jucătorii la o ultimă masă împreună. În cele trei sezoane petrecute la cârma trupei craiovene, antrenorul în vârstă de 47 de ani a reușit să obțină o calificare în semifinalele campionatului (2019) și o calificare în semifinalele Cupei României (2021).

În primul sezon, am câștigat pentru prima oară în istorie un meci de playoff. De fapt, am obținut patru victorii și ne-am calificat în semifinalele campionatului. Cu toții am crezut că al doilea sezon va fi mai bun decât primul, însă situația nu a stat așa. Prin urmare, îmi doream să mă retrag la finalul stagiunii trecute, însă a venit pandemia și nu mi-ar fi plăcut să îmi închei cariera în felul acesta, în mijlocul sezonului. Așa am decis să mai rămân încă un sezon, mai ales că aveam impresia că rămăsesem cu treburi nerezolvate în Craiova și în campionatul românesc. Am reușit să atragem niște nume interesante în echipa noastră și munceam foarte bine, progresul era evident. Însă, totul a fost oprit de întreruperea sezonului în martie. Eu voiam să continui să lucrez cu grupul acesta de jucători. Prin urmare, acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care am rămas încă un sezon.

Cariera lui Aco Todorov a început în anul 1996, când acesta avea doar 22 de ani și lucra ca jurnalist la un ziar din Macedonia. După doar trei ani, tânărul tehnician a fost promovat la o echipă din prima ligă, alături de care avea să piardă două finale.

Este o parte din viața mea pe care oamenii nu o cunosc atât de bine. Imediat după ce am intrat la facultate, am început să lucrez la un ziar, ca jurnalist. În acel moment, era singura revistă săptămânală de sport din Macedonia, iar eu scriam despre baschet. Era o perioadă foarte bună în care ziarele își trimiteau reporteri în deplasări și, astfel, am participat la evenimente importante: campionate europene și Final Four-uri. Puțin mai târziu, am început să antrenez fiindcă mă gândeam că voi obține o perspectivă mai bună în articolele pe care le scriam. Mai întâi am antrenat copii și, la doi ani distanță, am primit o ofertă din partea unei echipe din liga secundă, sponsorizată de o fabrică de aluminiu din Skopje. Am acceptat fiindcă m-am gândit că dacă voi antrena o echipă de seniori, voi cunoaște mai mult și voi deveni un jurnalist mai bun. Treptat, scrisul m-a atras din ce în ce mai puțin, în timp ce petreceam tot mai mult timp în sală. După trei ani, am promovat în prima divizie și, când aveam 25 de ani, am primit o ofertă de la MZT Skopje, unul dintre cele mai importante cluburi din baschetul macedonian. Au avut întotdeauna o școală foarte bună de baschet și niște jucători excelenți. Așadar, la 25 de ani am devenit antrenorul principal al lui MZT.

După cele două sezoane încheiate cu dezamăgirea din ultimul act, Todorov a plecat la Kumanovo, echipă alături de care a reușit o nouă prezență în finala campionatului, pierdută și aceasta. Totuși, acei ani de început au fost cruciali în cariera antrenorului născut în Skopje, care se vedea nevoit să învețe cum să-și impună respectul în fața unor jucători mai în vârstă decât el. „Atunci când am devenit prima oară antrenor principal, aveam 22 de ani și toți jucătorii erau mai în vârstă decât mine. Nu am avut niciun jucător mai tânăr decât mine. La început, înțelegeam baschetul într-un mod diferit și încercam, mai întâi, să devin prietenul jucătorilor mei și astfel să le câștig respectul”, ne-a spus Aco.

Totuși, Aleksandar Todorov s-a bucurat să fie îndrumat și susținut de Zare Markovski, cunoscut publicului din România pentru faptul că a condus echipa națională în urmă cu patru ani.

În acea perioadă, Zare Markovski a devenit antrenorul naționalei Macedoniei și mi-a făcut propunerea de a fi unul dintre secunzii săi. Acea echipă s-a calificat în 1999, pentru prima oară în istorie, la Campionatul European din Toulouse, Franța. Am învățat foarte mult de la Zare și el m-a ajutat să mă conectez cu alți cunoscuți de-ai săi. Practic, el era una dintre persoanele care m-a susținut cel mai mult ca antrenor tânăr. Eram influențat de Zare Markovski și cu o anumită ocazie mi-a spus: „Citești mult, însă cărțile nu te fac un antrenor mai bun. E nevoie să începi să vizitezi alți antrenori, să acumulezi informații de la ei și să înveți”. Așadar, în 2005 am început să caut și să vizitez antrenori peste tot. Am petrecut trei luni în America împreună cu diverși antrenori de colegiu și atunci l-am întâlnit pe Donnie Nelson, managerul general al lui Dallas Mavericks. Timp de o lună, am fost la fiecare antrenament și meci al lui Mavericks. Pe atunci, antrenor era Avery Johnson care a condus-o în acel sezon pe Mavericks până în finala NBA. În același an, am obținut primul meu job în afara țării și am semnat în divizia a doua turcă, la Ankara Basketball Klub. În Turcia l-am întâlnit pe Bogdan Tanjevic, antrenorul naționalei Turciei, care mai târziu a devenit tehnicianul lui Fenerbahce. În 1979 devenise cel mai tânăr antrenor câștigător al Euroligii, obținând acest trofeu cu Bosna Sarajevo, iar în 1999 a câștigat Campionatul European cu naționala Italiei. Petreceam mult timp cu Tanjevic fiindcă el nu avea o echipă de club așa că venea des la antrenamentele mele.

După experiența din Turcia, Todorov și-a continuat cariera internațională în Bulgaria, la Rilski Sportist, echipă alături de care a cucerit titlul. Prin urmare, cu o scurtă pauză, tehnicianul macedonian a petrecut încă șase sezoane în țara de la sudul Dunării. În 2011, Aco s-a întors în Macedonia, la MZT Skopje, și a câștigat titlul, obținând calificarea în Liga Adriatică.

A fost un sezon excelent. Când ne-am întors de la ultimul meci al finalei, 10.000 de spectatori ne așteptau la intrarea în oraș. Am obținut dreptul de a juca în Liga Adriatică și am devenit primul antrenor macedonian care a condus o echipă în liga ABA și care a câștigat un meci în liga ABA. În primul meci al sezonului, am jucat în Zagreb, împotriva lui Cibona, și am învins. Când locuiam în Iugoslavia, Cibona era echipa mea favorită, în special datorită faptului că Drazen Petrovic juca acolo. A fost foarte ciudat să jucăm în sala respectivă unde erau afișate toate titlurile câștigate de Cibona, bannere cu Euroliga și tricouri cu Drazen și toți jucătorii acelei generații.

Mai târziu, Todorov s-a întors în Bulgaria, unde le-a antrenat pe Balkan Botevgrad și pe Levski Lukoil. În semifinalele campionatului bulgar din 2018, Marius Toma, directorul sportiv al Craiovei, s-a deplasat în Bulgaria și i-a făcut lui Aco propunerea de a veni la SCM. Având în vedere că la Levski Lukoil, Todorov era antrenor coordonator, iar el își dorea o poziție de antrenor principal, a acceptat oferta lui Toma și a semnat pe două sezoane cu Craiova.

Campionatul românesc e unul puternic, foarte subestimat în Europa, dar la un nivel mult mai înalt decât cel al Macedoniei, Bulgariei sau chiar al Serbiei (fără echipele de ABA). Am fost surprins fiindcă lumea îmi spunea: „Haide, e România, e o ligă ușor de câștigat”. Dar nu e așa. Poate a fost așa în trecut, dar acum, în special în ultimii trei, patru ani, vedem că cluburile atrag chiar și jucători de națională. În fiecare an, campionatul se dezvoltă și anul acesta competiția a fost foarte puternică. Au fost mai multe echipe decât de-obicei și, până în ultimele runde, 9-10 echipe au luptat pentru playoff. Ca fapt divers, echipele care nu au prins playoff-ul aveau buget mult mai mare decât al nostru. Așa că un buget mare nu îți garantează prezența în playoff. Cred că anul viitor campionatul va fi și mai puternic.

În ciuda competitivității campionatului, Aleksandar Todorov rămâne cu un regret după experiența din România: „Am un regret foarte mare și i l-am spus și lui Marius Toma ieri, înainte de meci (n.r. miercuri, înainte de meciul doi al sferturilor de finală cu CSO Voluntari). Îmi pare rău că nu am avut oportunitatea să antrenez o echipă cu buget foarte mare. Timp de patru ani am antrenat echipe care au avut al 8-lea, 9-lea sau 10-lea buget din ligă. Sunt sigur că dacă am fi avut cu 40-50% mai mulți bani, am fi putut să câștigăm campionatul cu ușurință”.

Aleksandar Todorov a fost unul dintre puținii antrenori străini din campionatul românesc în ultimele sezoane. Chiar dacă vine dintr-o zonă recunoscută pentru tradiția baschetbalistică, acesta nu crede că aducerea tehnicienilor străini este de folos antrenorilor români.

Dacă antrenorii români vor să învețe, pot să plece să urmărească antrenamente ale echipelor de Euroligă sau ale echipelor naționale. Așadar pot să învețe dacă vor să învețe. Aducerea antrenorilor străini nu e o modalitate de a îmbunătăți nivelul antrenorilor autohtoni. Timp de mulți ani am fost vicepreședintele asociației antrenorilor din Macedonia și am avut multe discuții referitoare la cum putem ajuta antrenorii autohtoni să obțină posturi. Prin urmare, am decis să stabilim niște criterii pe care antrenorii străini trebuiau să le îndeplinească înainte de a veni în Macedonia. Numai antrenorii care au fost campioni în țara lor și care au antrenat echipe naționale puteau veni în liga macedoniană. Această mutare le-a permis unor antrenori foarte, foarte tineri să primească șanse și acum cred că cel mai în vârstă antrenor din Macedonia are 45 de ani. Chiar dacă nu e locul meu să dau sfaturi într-o țară străină, problema în România e că antrenorii tineri nu primesc oportunități. Dacă acum un antrenor tânăr își propune să antreneze o echipă de prima divizie, nu va primi această șansă. Eu am început să o antrenez pe MZT la 25 de ani, iar MZT era o instituție baschetbalistică de top. Chiar și acum, MZT are un antrenor în vârstă de 35 de ani, cred. De asemenea, Rabotniki are un antrenor de 35, 36 de ani. Aici, antrenorii tineri nu primesc oportunități pentru că oamenii din conducere nu vor să aibă încredere în tineri. Antrenorii care se rotesc la diferite cluburi fac o treabă bună fiindcă primesc aceste oferte, însă în fiecare an sunt mai în vârstă cu un an. Nimeni nu apare din urmă și cred că asta este o problemă mare. Nu sunt de-acord cu importul de antrenori străini, în special al antrenorilor care nu au avut niciun succes în țara lor. Asta include atât baschetul la nivel de seniori, cât și la nivel de juniori. Singura modalitate de a crea antrenori autohtoni de top e să le dai ocazia de a antrena. Importul nelimitat de antrenori nu e de ajutor. Nu știu de ce nicio echipă nu vrea să le dea șanse antrenorilor tineri. Singura modalitate de a crește este să găsim oameni care gândesc „în afara cutiei”.

Pe lângă subiectul dezvoltării antrenorilor români, Todorov a atins și subiectul dezvoltării jucătorilor autohtoni.

La un anumit punct, din cauza regulii U23, salariile cresc tot mai mult și până la 23 de ani, jucătorii învață cum să obțină cât mai mulți bani. Dar, imediat după ce ies de sub incidența acestei reguli, ei trebuie să aleagă: ori joacă într-o echipă mai mică pentru bani mai puțini, dar cu un rol mai important, ori joacă într-o echipă mare, pentru bani mulți, dar unde vor sta doar în colț. Cei mai mulți dintre ei aleg banii în detrimentul rolului. Îți garantez că sunt jucători care pot să evolueze la formații care nu au pretenții la playoff și acolo pot să aibă aceleași medii ca Diculescu. Dar nu vor asta pentru că echipele acestea nu le pot da banii pe care îi fac la formațiile de top. Sincer, cred că până nu se va schimba regula astfel încât să fie nevoie de doi români în permanență pe parchet, nu va exista nicio îmbunătățire la echipa națională și nici nu va fi niciun român care va progresa după vârsta de 23 de ani. Doar așa poate progresa echipa națională. Această regulă cu un autohton pe teren le permite echipelor să evolueze în patru jucători și să-l pună pe român în colț. De aceea, cele mai bune performanțe ale autohtonilor s-au consemnat în Cupă.

Fostul tehnician al Craiovei a dat exemplul naționalei Macedoniei care, în 2011, reușise să obțină locul 4 la Campionatul European. Însă, odată cu introducerea regulilor care permiteau echipelor să aibă în lot șase străini, nivelul naționalei a scăzut din ce în ce mai mult. De-abia după ce regulamentul s-a schimbat și formațiile erau obligate să aibă în permanență doi autohtoni pe teren, indiferent de vârstă, situația a început să se îmbunătățească.

De altfel, Todorov a oferit un exemplu foarte bun în ultimele două sezoane, acordându-i lui Dragoș Diculescu rolul principal. Acesta mărturisește că tânărul jucător era dorit de o mulțime de grupări din Liga Națională așa că s-a văzut nevoit să îi promită ceva ce celelalte echipe nu au fost dispuse să îi dea: minute multe de joc. Diculescu s-a remarcat din ce în ce mai mult, iar Aco Todorov este de părere că fostul său elev este pregătit să joace în străinătate.

Cred că e pregătit. Ca antrenor întotdeauna evit să vorbesc despre individualități și mereu prefer să discut despre echipă. Acum, fiindcă sezonul e gata, trebuie să spun că sunt foarte mândru de progresul făcut de Diculescu. Timp de mulți ani, nicio echipă din primele 6 nu a avut ca principal marcator un român, în special un român atât de tânăr. Nu cred că am făcut ceva special fiindcă Diculescu a venit aici pregătit. Prin urmare, cred că creditul îl merită antrenorii care l-au pregătit ca junior și la începutul carierei sale de seniori. Singurul lucru pe care l-am făcut e că i-am acordat rolul principal. El a folosit această oportunitate, dar era deja un jucător bun. Altfel, poți să îi acorzi un rol oricărui jucător, însă dacă nu e bun, nu va face nimic. Așa că nu cred că eu sunt responsabil pentru progresul lui, ci experiența lui anterioară, dedicarea, pasiunea și disciplina lui. Acestea le-au ajutat să ajungă la nivelul atins în acest sezon.

Am văzut un articol în care scria că el e viitorul baschetului românesc. Eu cred că el e prezentul baschetului românesc. Următorii doi, trei ani sunt cruciali. Va fi unul dintre puținii jucători români care evoluează în străinătate sau va fi unul dintre românii care fac mulți bani, stau în colțul terenului și aruncă doar atunci când sunt liberi? Sunt foarte dezamăgit atunci când văd niște jucători foarte buni, care ar putea să se dezvolte bine, dar care, pentru contracte financiare serioase, aleg să stea tot meciul în colț fără niciun drept, în afară de a arunca atunci când sunt liberi. Următorii ani vor determina dacă Diculescu va fi un astfel de jucător sau dacă va merge și va juca la un nivel mai înalt, în afara României.

În perioada în care a antrenat-o pe SCM U Craiova, Aleksandar Todorov a ocupat și funcția de antrenor al naționalei Macedoniei, după mulți ani în care a fost secund. Uitându-se în urmă, tehnicianul este mulțumit cu alegerea făcută și este recunoscător pentru experiența de la lot.

Când am primit oferta lui Pero Antic, în toamna anului 2019, am fost foarte nehotărât. Am petrecut aproape o lună de zile vorbind cu jucători sau oameni din baschetul macedonian și până la urmă am acceptat, nefiind sigur dacă am luat decizia corectă. În schimb, uitându-mă acum în urmă, nu am niciun regret și cred că a fost o decizie excelentă. M-am bucurat să lucrez la națională. Nu este onoare mai mare în sport, pentru un antrenor, decât să auzi imnul național cântat înainte de meci. Sunt mândru că am introdus niște jucători foarte tineri în rotația echipei naționale și că am început să câștigăm. Chiar dacă am avut două înfrângeri în prima fereastră din februarie 2020, am avut un sentiment bun și nu am simțit regrete. E mult mai dificil să fii antrenorul naționalei Macedoniei decât antrenorul naționalei României. Asta pentru că în Macedonia avem două milioane de locuitori și două milioane de antrenori ai naționalei. În schimb, aici, în afară de lumea baschetului, oamenii nu arată foarte mult interes echipei naționale. Evident, în Macedonia, baschetul e principalul sport, poate la egalitate cu handbalul masculin. E o atenție uriașă. Am avut antrenamente cu 10-15 camere în sală în fiecare zi. A fost bine. Când ești antrenorul naționalei Macedoniei, dacă te duci în supermarket, lumea te recunoaște, dacă mergi la bancă, oamenii știu cine ești. E un sentiment plăcut, să te știi recunoscut, să vezi cum oamenii te abordează. Întotdeauna sunt oameni care îți dau sfaturi, indiferent că sunt bancheri, polițiști sau vânzători în supermarket. Cu toții știu ce ai făcut ca antrenor. E un sentiment plăcut și îți spun sincer că m-am bucurat. Dacă ar fi octombrie 2019, aș accepta din nou.

Așadar, după 25 de ani de antrenorat, Aco Todorov a luat decizia de a se retrage, însă își dorește să rămână implicat în baschet, ca manager, consultant, director sportiv sau coordonator. De-a lungul carierei sale, Todorov nu a fost lipsit de provocări. S-a văzut nevoit să învețe cum să interacționeze cu oamenii, cum să își mențină jucătorii motivați, cum să se folosească atât de cunoștință, cât și de pedepse, dar și cum să își asume roluri care nu intrau în fișa postului, precum: manager, organizator, doctor sau șofer. În plus, odată cu începutul carierei internaționale, Aco a fost adesea singur în țări străine, lipsit de confortul și prieteniile de acasă. Cu toate acestea, speră să nu îi fie prea dor de meseria de antrenor.

Cel mai frumos e când câștigi. Am fost binecuvântat să câștig cinci campionate și câteva cupe. E cel mai bun sentiment pe care îl poți avea. Să muncești și să dezvolți tineri jucători. Să lași o moștenire în urma ta. În ultimii zece ani, am fost binecuvântat să lucrez cu niște jucători foarte buni pe care i-am ajutat să aleagă calea corectă și să plece din țara lor, să joace la un nivel internațional. Să le urmăresc progresul la alte echipe îmi dă o satisfacție enormă. Așa că da, îmi va fi dor de asta. Dar sunt lucruri mai importante în viață decât baschetul.

*foto: Roby Boroș/CSM Oradea, Craiova Baschet Fans, CSO Voluntari, fiba.basketball