Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

50 de ani de la victoria Stelei București pe terenul lui Juventud Badalona

50 de ani de la victoria Stelei București pe terenul lui Juventud Badalona

„Scorul cu care s-a încheiat meciul Steaua – Juventud (81-77) reprezintă un succes de prestigiu pentru jucătorii de la Steaua și antrenorul lor și chiar pentru baschetul românesc care a confirmat, încă o dată, drumul ascendent pe care îl parcurge în ultima vreme” – scria Dumitru Stănculescu, în cronica sa din ziarul Sportul, despre victoria obținută de Steaua în fața lui Juventud Badalona, în sferturile de finală ale Cupei Cupelor.

Într-adevăr, la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ‘70, atât Steaua, cât și Dinamo participau an de an în competițiile de top ale Europei, luptând împotriva unor grupări precum Jugoplastika Split, Fides Partenope Napoli, Slavia Praga sau Birra Forst Cantu.

În stagiunea 1972-1973, Steaua reușise, în a doua rundă, să treacă de Maccabi Ramat Gan (72-83, 81-67) și, în Top 12, de Racing Antwerpen (76-80, 76-70). Astfel, formația antrenată de Vasile Popescu s-a calificat în sferturile de finală, jucând în aceeași grupă cu Jugoplastika Split și cu Juventud Badalona.

Duel cu Juventud Badalona pentru calificarea în semifinale

Steaua a învins-o, în tur, pe Jugoplastika Split (87-80), dar a pierdut returul cu 82 la 61, astfel că avea nevoie să câștige dubla manșă cu Juventud Badalona pentru a se califica în semifinalele Cupei Cupelor, a doua competiție valorică a Europei.

La acea vreme, catalanii erau vicecampionii Spaniei, având în componență jucători excelenți, precum Nino Buscato, Enrique Margall sau Luis Miguel Santillana, care constituiseră nucleul naționalei la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972.

Buscato avea deja 210 selecții în naționala Spaniei, Margall fusese și el în lotul național de peste 100 de ori, iar Santillana (21 de ani) era văzut drept viitorul selecționatei iberice. Pe lângă aceștia, din lotul lui Clinton Morris, primul antrenor străin din istoria Badalonei, mai făceau parte Narciso și Jose Maria Margall, frații lui Enrique, Miguel Estrada, Jose Maria Oleart și Juan Filba.

„Întâlnirea cu Steaua este așteptată cu mult interes, deoarece baschetul românesc este apreciat în Spania, iar echipa bucureșteană se bucură de un frumos prestigiu, datorită în mare măsură unor jucători (Tarău, Oczelak, Savu) din lotul național al României, cu care selecționata Spaniei s-a întâlnit cu regularitate în ultimii ani, în jocuri oficiale sau amicale” – apărea în avancronica publicată în 7 februarie 1973, în ziarul Sportul.

Într-adevăr, Titus Tarău, Gheorghe Oczelak și Alin Savu erau trio-ul de bază al roș-albaștrilor, însă Steaua mai avea în componență jucători precum Nicolae Pârșu, Dorin Dumitru, Cezar Ioneci, Dan Poleanu, Romulus Baciu sau Valeriu Gheorghe.

Victorie mare pentru elevii lui Vasile Popescu în Spania

Meciul tur al sferturilor de finală a avut loc în Pavello Club Joventut Badalona, o arenă ce fusese inaugurată cu un an înainte, în 1972. Steliștii au evoluat foarte bine, au avut precizie la aruncări și au izbutit să obțină o victorie extrem de importantă, 81-77, provocându-le adversarilor prima înfrângere de pe teren propriu din istoria participării lor în Cupa Cupelor.

Cei mai buni marcatori ai Stelei au fost Tarău (23 de puncte), Oczelak (16 puncte), Dumitru (15 puncte) și Savu (14 puncte). De partea cealaltă, Estrada a avut 20 de puncte, Santillana a adăugat 19 puncte, iar Enrique și Narciso Margall au înscris împreună 25 de puncte, în timp ce Buscato a avut doar 4 puncte.

Iată ce își amintește Alin Savu, unul dintre baschetbaliștii de legendă ai României, în legătură cu duelul disputat acum 40 de ani:

A fost rezultatul unui joc de echipă foarte bun. Îmi aduc aminte că am avut un procentaj foarte bun la aruncările de la semidistanță și distanță (n.r. 78%). Tarău și Oczelak au evoluat foarte bine. Mi-aduc aminte că eu am ieșit în minutul 30, după ce băgasem 14 sau 16 puncte, iar Dorin Dumitru, un băiat care, din păcate, s-a prăpădit destul de tânăr, m-a înlocuit și a jucat extraordinar de bine pentru că, în zece minute, cred că a reușit să bage 12 puncte. Vasile Popescu, antrenorul nostru, ne-a dat o indicație tactică deosebită. Ne-am apărat zonă cei trei din prima linie și pivoții s-au apărat om la om. Asta i-a încurcat foarte mult pe spanioli, care mizau pe aruncările de la semidistanță, avându-l pe Nino Buscato, conducătorul de joc al naționalei Spaniei. În meciul acela, dacă nu mă înșel, a băgat doar patru sau cinci puncte. În orice caz, foarte puține. La vremea respectivă, atât în Spania, cât și acasă, victoria aceea a fost extraordinar de mult comentată și considerată una din marile surprize ale competiției. A fost realmente o victorie surprinzătoare pentru noi pentru că Juventud era o forță în Europa, la vremea aceea.

Alin Savu ne-a povestit că, în anii aceia, România avea rezultate bune, atât la nivel de națională, cât și la nivel de club, iar tricolorii izbutiseră în câteva rânduri să învingă naționala Spaniei. Prin urmare, baschetul românesc era respectat peste hotare și asta s-a văzut și, la finalul jocului, când suporterii catalani i-au aplaudat pe jucătorii Stelei.

„Felul în care am jucat și, mai ales, felul în care ne-am apărat și am reușit efectiv să-i încurcăm, să-i anihilăm, a impresionat, într-adevăr, la vremea respectivă. La sfârșitul meciului, în ciuda unei atmosfere extraordinar de gălăgioase pe care au făcut-o, chiar pot să spun că ne-au aplaudat cu generozitate. Așa e și acum: valoarea e respectată și răsplătită”, își amintește jucătorul care a fost selecționat în două rânduri în Echipa Europei.

Victoria Stelei nu a atras doar atenția spectatorilor spanioli și a presei din România, ci și a presei spaniole. Iată ce scria El Mundo Deportivo după confruntarea din 7 februarie 1973:

„Cea mai potrivită introducere a comentariului acestei partide este de a face un elogiu calităților echipei Steaua București. De-a lungul celor 40 de minute, aceasta s-a situat la nivelul marilor team-uri și a demonstrat că posedă atributele lor. Procedeele tehnice, perfectul sincronism al ideilor și acțiunilor, echilibrul ideal dintre atac și apărare și înalta eficacitate a aruncărilor la coș au caracterizat formația română.”

De asemenea, Solidaridad Nacional au elogiat și ei jocul steliștilor, iar Ferenc Hepp, membru al biroului FIBA, președintele Comisiei de finanțe FIBA și președintele Federației de Baschet a Ungariei, și Raimondo Saporta, membru al biroului FIBA, președintele Comisiei de organizări internaționale a FIBA și vicepreședintele lui Real Madrid, au lăudat clubul din România.

Cum s-a pregătit returul din Sala Floreasca

Cu toate acestea, elevii lui Vasile Popescu nu s-au putut bucura prea mult de succesul din Badalona, fiindcă în 14 februarie urma returul sferturilor de finală, fiind nevoiți să piardă la maxim trei puncte pentru a obține calificarea în semifinale.

Conform Ziarului Sportul, după sosirea în România, Tarău și compania au avut un antrenament mai ușor, în care au jucat fotbal, iar apoi în zilele următoare au exersat pressingul, „zona” și apărarea om la om.

„Suntem bucuroși și mândri de succesul din primul meci cu Juventud, dar suntem totodată convinși că și la București vom fi obligați să ne comportăm la nivelul maxim al posibilităților. Juventud este o formație foarte puternică, în stare de orice rezultat, și de aceea nu ne putem îngădui nicio slăbiciune, care ne-ar putea fi fatală. Și ar fi păcat să ratăm calificarea în semifinale...”, declara Titus Tarău, înaintea returului cu spaniolii.

De partea cealaltă, adversarii au venit cu o atitudine respectuoasă la adresa steliștilor, însă cu încredere în forțele proprii. Iată ce a spus Clinton Morris, antrenorul Badalonei, la sosirea în România:

„Am venit cu dorința firească de a învinge și a ajunge în semifinalele Cupei Cupelor. Știu că nu va fi ușor, deoarece ne-am convins, la Badalona, de valoarea echipei dumneavoastră, care a făcut o partidă excelentă. În cupele europene, însă, este posibil orice rezultat. De aceea, așteptăm întâlnirea cu speranța că vom câștiga, în urma unui meci spectaculos care să satisfacă publicul din capitala României.”

Fanii din București au luat cu asalt Sala Floreasca și au fost prezenți în număr mare miercuri, 14 februarie 1973, la returul dintre Steaua București și Juventud Badalona. „Cu certitudine, atmosfera din sălile de baschet și nu numai era cu totul alta. Cel puțin Sala Floreasca, când erau derby-urile Steaua-Dinamo sau când erau meciuri internaționale, era arhiplină. Se stătea și pe podea, în jurul terenului, atât de mulți amatori de baschet veneau. Felul în care ne susțineau din tribune efectiv a contribuit la rezultatele bune de-atunci. Atmosfera era extrem de civilizată. N-ai fi auzit niciodată înjurături. Niciodată. Era încântător să mergi la sală și ca spectator. Iar, ca jucător, să simți încurajarea permanență a publicului, în săli arhipline, îți dădea o stare de spirit deosebită, care te făcea să încerci să dai din tine tot ce ai mai bun”, își amintește Alin Savu.

Înfrângere dureroasă pentru Steaua, care a jucat cu multe emoții

Cele două echipe au oferit un joc foarte frumos, echilibrat, cu întorsături de situație și, în cele din urmă, catalanii s-au impus cu 72 la 65, reușind să câștige seria cu Steaua. Gazdele au condus, la un moment dat, la 7 puncte și, pe final, au avut șansa de a reduce diferența de pe tabelă la trei puncte, însă Gheorghe Oczelak a scăpat mingea primită sub panou de la Titus Tarău.

Principalul remarcat al acestei partide a fost Dan Poleanu (18 puncte), iar cel mai bun marcator a fost Titus Tarău (19 puncte). Liderii oaspeților au fost Nino Buscato (18 puncte), Luis Miguel Santillana (18 puncte) și Enrique Margall (16 puncte).

”Probabil că, știind că suntem în apropierea unei performanțe deosebite, tracul ne-a făcut să intrăm pe teren cu o stare de emotivitate nepermis de mare pentru nivelul la care jucam atunci. Meciul a fost extrem, extrem de echilibrat. Avantajul a alternat când de partea unei echipe, când de partea celeilalte echipe. Când mai erau 30 de secunde din joc, Badalona avea cinci puncte avans. Oczelak era liber, dar absolut liber sub coș. I-am pasat-o într-o situație extrem de faborabilă, dar a scăpat mingea în aut. Badalona a repus mingea, a reușit să înscrie și astfel, în loc de trei puncte, s-au făcut șapte puncte pentru ei. Așa s-a terminat partida și participarea noastră în anul respectiv”, a descris Alin Savu returul cu Juventud Badalona.

Spaniolii au jucat în semifinalele Cupei Cupelor cu Spartak Leningrad și au pierdut ambele manșe (64-95, 54-57), formația sovietică izbutind să cucerească trofeul după o finală cu Jugoplastika Split: 77-62.

Steaua București și Juventud Badalona s-au mai întâlnit de două ori, patru ani mai târziu, tot în Cupa Cupelor. Roș-albaștrii au câștigat, din nou, turul, de această dată pe teren propriu (82-74), însă au pierdut la scor returul: 100-77.

„I-a lipsit doar puțin să promoveze mai sus decât o făcuse până miercuri seară”

Iată cum și-a încheiat Dumitru Stănculescu cronica meciului din 14 februarie 1973, în urma căruia Steaua a pierdut o bună oportunitate de a ajunge în semifinalele Cupei Cupelor:

„Astfel Steaua a ratat calificarea deși putea, la fel de bine, să o realizeze. I-a lipsit doar puțin să promoveze mai sus decât o făcuse până miercuri seară. Suntem convinși că eșecul i-a afectat pe reprezentanții României în Cupa Cupelor. Însă, credem că ei au bărbăția de a privi cum se cuvine întreaga lor evoluție, și învățând din greșeli, se vor pregăti cu și mai multă sârguință pentru ca, la viitoarea lor participare în cupele europene, să joace mai bine decât au făcut-o anul acesta.”

În următorii ani, Steaua București a mai reușit, în două rânduri, să se califice în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, în 1976-1977 și în 1977-1978. În 1977, roș-albaștrii le-au învins, pe teren propriu, pe Birra Forst Cantu, Juventud Badalona și ASVEL, iar, în 1978, aceștia au trecut de Sinudyne Bologna, FC Barcelona și Sodertalje.

*foto: Facebook – Emil Hossu Longin, Ziarul Sportul/Digiteca Arcanum

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!