Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aleksandar Rasic: „Această echipă, această sală, acești fani și acest oraș pot să facă parte din Euroligă”

Aleksandar Rasic: „Această echipă, această sală, acești fani și acest oraș pot să facă parte din Euroligă”

În 2017, în meciul 4 al semifinalei dintre CSM Oradea și U-BT Cluj-Napoca, Aleksandar Rasic, unul din liderii alb-negrilor, s-a accidentat și a ratat restul sezonului. În următoarea partidă, decisivă pentru calificarea în finală, clujenii au purtat tricouri de încălzire cu numele jucătorului sârb, au reușit să câștige și apoi, în actul decisiv, au trecut de CSM Steaua Eximbank București cu 3-0, devenind campioni naționali.

Rasic a evoluat încă două sezoane în orașul de sub Feleac, devenind căpitan al echipei și retrăgându-se la finalul stagiunii 2018-2019, când ardelenii au obținut medalia de bronz în Liga Națională de Baschet Masculin.

Sâmbătă, 20 mai 2023, fostul căpitan al trupei lui Mihai Silvășan a revenit la Cluj-Napoca și a făcut angajarea simbolică la startul meciului 3 al finalei dintre U-Banca Transilvania și CSM Oradea. Bihorenii obținuseră două victorii pe teren propriu și erau, în acel moment, favoriți la câștigarea titlului național. Însă, la fel ca în urmă cu șase ani, prezența lui Rasic i-a motivat nu doar pe jucătorii clujeni, ci și pe suporterii acestora, iar U-BT s-a impus. Apoi, două zile mai târziu, „studenții” și-au învins din nou rivalii, iar joi, 25 mai, la Oradea, câștigătoarea ultimelor două ediții de campionat și-a adjudecat meciul 5, scorul la general devenind 3-2. Duminică, 28 mai, pe teren propriu, alb-negrii pot să câștige pentru a treia oară la rând titlul de campioană.

„Jucătorii celor două formații se știu foarte bine unii pe alții așa că micile detalii vor face diferența”, ne spunea Rasic, într-un interviu acordat site-ului nostru înaintea jocului cu numărul 4. „Întotdeauna e despre micile detalii. Am învățat asta de la un antrenor din Serbia. Crezi că nu este important fiecare detaliu, dar de fapt este. Contează fiecare minge, fiecare recuperare, fiecare box-out, fiecare pasă proastă. Nu doar în ultimul sfert, ci de la început până la final. Fiecare posesie e importantă, fiecare detaliu face diferența.”

Fanii i-au scandat numele lui Sasha Rasic, iar acesta s-a bucurat să fie din nou la Cluj, în BTarena, sală în care s-a aflat pentru ultima oară în 2019, înaintea turneului amical League of the 4, la care au mai participat Fenerbahce Istanbul, Partizan Belgrad și Mornar Bar.

„M-am simțit extraordinar. M-am simțit ca acasă. Am avut sentimente amestecate pentru că nu am mai fost aici de patru ani. Plănuiam să vin mai des, am vorbit cu oamenii de-aici de mai multe ori și mereu le-am spus că vin dar nu am reușit. Până la urmă am venit și mă simt foarte bine. După trei zile petrecute aici, mă simt ca acasă. Știu toate locurile, orașul nu s-a schimbat așa de tare. Fanii sunt extraordinari, iar clubul crește și se dezvoltă an de an. E foarte bine că au jucat în EuroCup. Sper să joace și la anul și să rămână mai multă vreme în această competiție. Am văzut că au avut cea mai mare medie de spectatori din EuroCup, iar acum două zile au fost 9500 de oameni, a fost incredibil. Nu e vorba doar despre baschet sau despre jucători, ci și despre comunitate. Ei transmit o imagine pozitivă în Europa și presupun că EuroCup își dorește o asemenea echipă.”

Fostul baschetbalist, care a mai evoluat pentru formații precum Anadolu Efes, Partizan Belgrad, Alba Berlin, Dinamo Moscova, Trabzonspor, Siena sau Rytas Vilnius, s-a arătat încântat de progresul pe care U-BT l-a înregistrat în ultimii ani și consideră că participarea în EuroCup a venit la pachet cu multă experiență și cu lecții învățate. Rasic crede că, în timp, trupa clujeană ar putea să ajungă în Euroligă:

„Acest sezon i-a ajutat foarte mult să își dea seama unde sunt și să vadă că nu e nimic special și că pot juca la cel mai înalt nivel din Europa. Cred că anul viitor va fi mult mai bine. Văd că pe partea de marketing fac din ce în ce mai multe lucruri, oamenii vin într-un număr mare la sală, echipa joacă din ce în ce mai bine, Silvă se dezvoltă în fiecare an. E foarte rar ca o echipă să aibă încredere într-un antrenor, să îi dea șanse. Au răbdare cu el și asta poate să îl ajute atât pe Silvă, cât și echipa. E foarte rar și mie îmi place că gândesc în felul acesta. Cresc împreună. Cred că dacă stau încă câțiva an la acest nivel, se pot gândi la Euroligă. De ce nu? Nu știu în câți ani, însă sunt pe un drum bun pentru a ajunge acolo. Cu siguranță, această echipă, această sală, acești fani și acest oraș pot să facă parte din Euroligă.”

Rasic știe cum e să joci în Euroligă, acesta participând la Final Four-ul din 2010, pe vremea când îmbrăca echipamentul lui Partizan Belgrad. Chiar dacă s-a retras de patru sezoane, acesta încă are momente în care îi este greu să realizeze că nu mai joacă baschet.

„Timp de doi ani nu m-am mai uitat deloc la sport. Mă uitam la scoruri dar simțeam că dacă mă uit la meciuri, atunci voi fi atras înapoi pe teren. Încă încerc să mă obișnuiesc cu acest sentiment că nu mai joc baschet. E foarte greu. Am făcut baschet toată viața și apoi, dintr-odată, am renunțat. Am luat o pauză de un an în care nu am făcut nimic. M-am recuperat din punct de vedere fizic și mental și am petrecut timp cu familia mea.”

În 2019, într-un amplu interviu acordat site-ului nostru, Raske dezvăluia trei lucruri mai inedite despre el: că iubește cafeaua, că îi place foarte mult fotbalul și că i-ar plăcea să călătorească în Tibet, Cuba și India. În prezent, am vrut să aflăm cât de mult se mai identifică Rasic cu aceste informații, așa că i-am pus trei întrebări:

1. În continuare ești la fel de pasionat de cafea?

Desigur, iubesc cafeaua. A trebuit să merg neapărat la Meron, locul meu preferat. Nu e un interviu sponsorizat, dar ei au cea mai bună cafea. Atunci când jucam, mergeam acolo în fiecare zi, uneori chiar și de două sau trei ori. Beam cafea împreună cu prietenii și colegii mei.

2. Cine câștigă finala UEFA Champions League?

Nu știu, e greu de spus. Cred că Manchester City va câștiga. Merită, investesc o mulțime de bani și au un antrenor despre care știm cu toții cât de bun este. A fost ghinionist câțiva ani dar acum a construit o echipă bună și cred că merită. Am văzut că și aici, în România, U Cluj se descurcă foarte bine, a ajuns în finala Cupei. Mi-aș fi dorit să fie aici, la Cluj. Când jucam la U-BT, de fiecare dată când aveam ocazia, mergeam cu Csabi, maseur-ul nostru, la stadion. Era amuzant și interesant să mă uit la meciuri cu el. Mi-e dor de asta.

3. Ai călătorit în Tibet, Cuba sau India?

Nu am apucat să ajung în acele locuri din cauza pandemiei. Aveam planuri să vin să vizitez Clujul mult mai des, însă nu am putut din cauza COVID-19. Nu m-am vaccinat și nu am putut să mă duc nicăieri. Am călătorit doar în interiorul Serbiei așa că am avut oportunitatea de a cunoaște țara mea mai bine. Am văzut cât de frumoasă e Serbia. De-obicei oamenii preferă să meargă în alte țări pentru a vedea ceva nou, însă acum am văzut că avem niște locuri minunate.

De fiecare dată când discuți cu Aleksandar Rasic, acesta ajunge inevitabil să vorbească despre familia lui. Își propune să stea cât mai mult timp împreună cu cei doi copii ai săi și vrea, la un moment dat, să îi aducă în Cluj pentru ca aceștia să vadă orașul în care și-a încheiat cariera. Fiul său, în vârstă de șapte ani, este pasionat de fotbal și stă ore în șir jucându-se cu mingea, iar Rasic este de părere că va ajunge un sportiv profesionist.

„Cred că cel mai bine e să folosesc timpul stând cu ei. Eu am plecat de-acasă la 14 ani pentru a juca baschet, iar fiica mea are deja zece ani. Așa că cine știe ce se va întâmpla. Vreau să folosesc anii aceștia, când ei sunt încă mici, pentru a petrece timp alături de ei.”

În același timp, fostul baschetbalist al Clujului a început să se implice într-un domeniu surprinzător: horticultura. Încă de pe vremea când era jucător, Rasic a cumpărat un teren în apropierea orașului său natal, Sabac, și a plantat acolo cireși. Apoi, a cumpărat un alt teren la granița cu Croația și a început să planteze peri.

„Am încercat să mă ocup de ambele terenuri, însă nu am reușit așa că am vândut terenul cu cireși și m-am concentrat pe cel cu peri. Așa îmi ocup timpul, având grijă de livadă și stând cu copiii mei. Așteptăm să vindem pere, e primul an în care avem recoltă și la anul, dacă totul e în regulă, va fi și mai bine.”

Rasic a preluat această idee de la un prieten de familie și în ultimul său sezon ca jucător a urmat, în paralel, și cursurile Facultății de Managementul Agriculturii. În prezent, se află în anul al doilea de master și urmează să își dea dizertația.

„E multă muncă la început, iar oamenii care investesc în acest domeniu trebuie să aibă răbdare trei, patru ani până încep să apară roadele. E foarte greu să rămâi concentrat, să investești, să muncești și să nu vezi roadele timp de trei ani. Foarte mulți oameni renunță prea repede. Noi suntem în punctul în care vom începe să avem fructe și să facem profit. Mereu am vrut să fac ceva „în afara cutiei” și acest lucru se potrivește, cu siguranță. Cred că într-o zi voi folosi cunoștințele acumulate la facultate.”

Pe lângă pasiunea pentru horticultură, Rasic a acceptat vara trecută oferta primită de la Nenad Krstic de a deveni managerul naționalei U20 a Serbiei, poziție pe care o va ocupa și în această vară. Alături de această echipă, va participa la Campionatul European, divizia A, organizat în Heraklion, Grecia, în perioada 8-16 iulie.

„Începeam să simt că am nevoie să revin în baschet și să fac ceva în acest domeniu. E bine fiindcă nu ia mult timp, cam o lună și jumătate, și pot să îmi aduc fiul cu mine. Eu am grijă de ce se întâmplă în afara antrenamentelor: îi duc la hotel, mă asigur că își primesc camerele și fac programul antrenamentelor, meselor și al călătoriei. Apoi sunt liber așa că, împreună cu fiul meu, mergem și ne uităm la antrenamente sau ne ducem în excursii. E ca o mică vacanță pentru noi.”

Așadar, multe oportunități pentru Aleksandar Rasic, care încă nu știe ce urmează să facă, preferând să fie deschis la cât mai multe opțiuni. În același timp, își propune să vină mai des la Cluj, ținând să le mulțumească suporterilor pentru primirea făcută:

„Voi încerca să vin mai des. E o conexiune specială între mine și fani, dar și între alți jucători și suporteri. Ne-au acceptat aici. E un public special. Vreau să le mulțumesc pentru asta!”

Citiți și:

*foto: Manases Sandor, Lavinia Gordan/u-bt.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • varu silvois :

    respect
    Pentru a putea elogia o valoare, trebuie intai sa o ai si uite ca acest oras reuseste acest lucru si prin sport. Putem fi mandri, ....campioni

    cu 10 luni în urmă (27.05.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!