Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aleksandar Todorov: „Am fi putut să jucăm mult mai bine în ofensivă”

Aleksandar Todorov: „Am fi putut să jucăm mult mai bine în ofensivă”

În penultimul meci al turului, SCM U Craiova a reușit să o învingă cu ușurință pe CSM Târgu Jiu și să obțină astfel a opta victorie stagională. Alb-albaștrii s-au impus la o diferență de 29 de puncte, 80-51, după un joc dominat în totalitate.

La finalul meciului, Aleksandar Todorov s-a arătat mulțumit de atitudinea și defensiva elevilor săi, însă nu și de prestația ofensivă.

Nu am jucat foarte bine, drept dovadă am avut sub 30% la nivelul aruncărilor de trei puncte. Pe de altă parte, cred că am evoluat bine în apărare, am reușit încă un meci în care ne-am limitat adversarii la sub 60 de puncte. Asta în contextul în care ei au înscris câteva aruncări incredibile. Din acest punct de vedere, sunt satisfăcut pentru că am abordat corect acest meci. În trecut, am avut probleme împotriva echipelor de acest nivel, am ajuns în prelungiri cu Focșani și am jucat prost împotriva Constanței. Astăzi am avut o abordare bună și rezultatul final este o consecință a acestei atitudini.

Fiecare echipă din campionat se antrenează la fel de mult ca noi. Poate unele formații puțin mai mult și altele mai puțin, însă se antrenează. Prin urmare, de fiecare dată când subestimezi o adversară pe baza clasamentului sau a bugetului acest lucru se întoarce împotriva ta. De aceea, mi-am dorit să avem o atitudine potrivită, am avut-o și de aceea sunt satisfăcut. Cu siguranță azi am fi putut să jucăm mult mai bine în ofensivă.”

Tehnicianul lui SCM U Craiova a vorbit despre obiectivele echipei sale și despre modul în care oltenii s-au prezentat până în acest moment, atât în campionat, cât și în Cupa României.

Mâine avem un meci greu și nu contează faptul că noi avem opt victorii, iar Galați are două victorii. Vrem să abordăm corect această partidă și să încheiem turneul în locul pe care ni-l dorim. A fost dificil. Până acum am jucat în total 16 meciuri și avem 12 victorii și 4 înfrângeri în cupă și campionat. Îmi pare rău pentru jocul pe care l-am pierdut acasă cu Dinamo. Obiectivul nostru este să terminăm în primele șase și, indiferent de ce se va întâmpla mâine, vom reuși acest lucru. De asemenea, cel de-al doilea obiectiv al nostru a fost să ne calificăm în Final 8-ul Cupei și am realizat și acest lucru. Hai să așteptăm până după meciul de mâine și apoi pot să spun că suntem acolo unde ne dorim.

În încheiere, Todorov a explicat care sunt problemele principale din acest sezon organizat în timpul pandemiei de coronavirus.

Prima problemă e că aceste „bule” sunt organizate la o diferență foarte scurtă. Putem juca două meciuri la rând, dar avem nevoie de mai mult timp pentru recuperare. În ianuarie am avut nouă meciuri în 21 de zile. E prea mult. Acele cinci zile pe care le avem între două turnee sunt prea puține. Am vorbit cu managerul nostru, Marius Toma, și i-am spus că a juca două zile la rând nu e așa de mare problemă. Mai ales că toate formațiile evoluează cu o bancă limitată, poate cu excepția Clujului și a Oradiei. E dificil. În luna ianuarie, Dinamo a terminat turneele cu patru străini. La fel și noi. Jucătorul Oradiei s-a accidentat în mijlocul confruntării. Sunt aceste accidentări mici cauzate de efort, nu de altceva. Sunt probleme la tendoane, la mușchi. Au decis ca sistemul să fie cu „bule”, mi se pare bine, însă mi-ar plăcea să avem șase sau șapte zile între finalul unui turneu și începutul altui turneu.

A doua problemă e că trebuie să așteptăm pentru rezultatele testelor Covid. E extrem de dificil. În fiecare săptămână mergem să ne testăm și apoi trebuie să așteptăm până după-amiază. E stresant. Mi-am promis că nu mă voi stresa pentru acest lucru, însă e dificil. Sper ca după meciurile echipei naționale să ne vaccinăm și apoi putem juca oricât vor ei. Dar ar fi mult mai ușor fără atâtea testări.

Mâine, 7 februarie, de la ora 16:00, SCM U Craiova se duelează cu CSM Galați.

--------

Sărbătorim împreună 10 ani de Baschet.ro! Avem nevoie de sprijinul tău pentru a putea continua mediatizarea acestui fenomen. Fii alături de noi și investește în baschetul românesc prin intermediul platformei Patreon la această adresă: https://www.patreon.com/Baschet . Garantăm faptul că suma de bani acordată va fi investită sută la sută în baschetul românesc! Pentru mai multe detalii accesează acest link.

*foto: Roby Boroș/CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!