Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andrei Calnicenco și-a anunțat retragerea: „Emoțiile mă copleșesc”

Andrei Calnicenco și-a anunțat retragerea: „Emoțiile mă copleșesc”

În cursul acestei zile, 6 ianuarie, Andrei Calnicenco, și-a anunțat retragerea, prin intermediul paginii personale de Facebook. Jucătorul născut în Republica Moldova nu părăsește baschetul, ci începe o carieră de antrenor la Smart Basketball Academy.

Calnicenco a ajuns pentru prima oară la U-BT Cluj-Napoca în sezonul 2015-2016, însă doi ani mai târziu a revenit cu pașaport românesc. A rămas până în 2020 la formația ardeleană, devenind unul dintre cei mai longevivi jucători din lotul lui Mihai Silvășan.

De-a lungul perioadei petrecute în alb-negru, Calnicenco a cucerit două Cupe ale României (2018, 2020) și o SuperCupă (2019). De asemenea, jucătorul ce deține și cetățenie ucraineană a făcut parte din echipa lui U-BT care a ajuns până în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup.

După 20 de ani, este timpul să închei cariera mea profesionistă de baschetbalist! E foarte trist, emoțiile mă copleșesc. Uitându-mă înapoi și realizând cât de multe victorii luminoase și înfrângeri amare am avut, îmi vine să zâmbesc! Vreau să le mulțumesc tuturor antrenorilor, coechipierilor, medicilor și fanilor pentru susținerea și încrederea voastră! A fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele dar sunt sigur că vor urma și altele. A sosit timpul să dau mai departe din experiența și cunoștințele mele către următoarea generație, Smart Basketball Academy. Vă îmbrățișez tare pe toți și vă doresc sănătate și succes! Al vostru, #11”, a fost mesajul publicat de Calnicenco pe pagina sa de Facebook.

În actuala stagiune, Andrei Calnicenco a adunat 9.1 puncte și 4.4 recuperări în 25 de minute petrecute pe teren pentru MBC Mykolaiv. De-a lungul carierei sale, acesta a mai jucat pentru BC Khimik, BC Odessa, BC Donetsk și BC Chercasky Mavpy.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!