Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andrei Mandache: „Munca și valoarea veteranilor vorbesc pe teren”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
27.12.2021

Andrei Mandache: „Munca și valoarea veteranilor vorbesc pe teren”

Dinamo București a pierdut la limită duelul cu U-BT Cluj, scor 68-72. Meciul a reprezentat manșa tur a sferturilor de finală din Cupa României.

Andrei Mandache a fost MVP-ul alb-roșilor. Veteranul român a încheiat cu 18 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive, 2 mingi pierdute și un indice al eficienței de +16. Jucătorul de poziția 1 a avut 7/12 din acțiune, 3/7 de la distanță și 1/2 de la linia de libere. Acesta a oferit în exclusivitate pentru Baschet.Ro declarații după încleștarea cu campioana României

„A fost un meci foarte greu. Mă bucur că am reușit să le oferim o replică foarte bună, ținând cont de statutul pe care îl au. Îmi felicit colegii pentru munca depusă. În meciurile de genul se vede calitatea echipei. Au fost două faze la care noi am greșit și acolo s-a încheiat această partidă. Partea pozitivă este că mai avem un meci retur, chiar dacă o să fie de trei ori mai greu decât astăzi, dar avem șansa noastră și vom încerca să o fructificăm.

M-am simțit ca în tinerețe datorită celor 18 puncte (n.r. râde). Acest lucru se datorează și coechipierilor mei. După atâția ani în Liga Națională, pot spune că știu ce joacă Clujul. Am trecut și pe la ei, pe lângă meciurile împotriva lor. Să sperăm că data viitoare o să fie mai bine. Sunt optimist pentru retur. Altă abordare decât cea pozitivă nu ar trebui să existe în sport.”

Mandache a fost întrebat despre cele două acțiuni în care i-a „școlit” pe tinerii de la U-BT, iar conducătorul de joc de la Dinamo a avut doar cuvinte de laudă la adresa acestora:

”Am o părere foarte bună despre tinerii de la Cluj, Luca Colceag și Ștefan Grasu, la fel cum am și despre juniorii de la noi din echipă. Din păcate nu au prins minute la nivelul la care joacă Luca și Ștefan, dar mai este loc de îmbunătățire pentru ei. La ambii se vede o creștere foarte mare în acest sezon, mai ales la Colceag. Vreau să îi felicit și îi sfătuiesc să aibă încredere în staff-ul de la Cluj.”

Întrebat despre eventuala schimbare de regulament, ce implică folosirea a doi jucători autohtoni, veteranul lui Dinamo a avut de spus următoarele:

„Nu consider că am suferit după schimbarea regulii U23. Cu toată modestia, dar munca și valoarea veteranilor vorbesc pe teren. Sunt de acord și nu sunt de acord cu această nouă regulă, dar trebuie să facem ceva pentru baschetul românesc, pentru a ieși din această groapă în care ne aflăm de câțiva ani de zile. Dacă federația consideră că aceasta este soluția, atunci să fie implementată. Nu îi mai pot numi copii pe acești băieți care beneficiază de regula U23, dar vreau să le spun că aceștia beneficiază de toată susținerea mea.”

Returul dintre Dinamo București și U-BT Cluj va avea loc joi, 30 decembrie, de la ora 17:00, pe parchetul campioanei României.

foto: Dinamo București Baschet Facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!