Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Antrenorul lui Anwil despre Sanders: „Cu siguranță își va găsi locul în echipa noastră”

Antrenorul lui Anwil despre Sanders: „Cu siguranță își va găsi locul în echipa noastră”

Anwil Wloclawek a anunțat, în cursul acestei dimineți, transferul lui Victor Sanders, baschetbalist care a început sezonul în România, la U-BT Cluj-Napoca. Jucătorul american îl va înlocui în lotul polonezilor pe Josh Bostic, care a semnat cu CSM CSU Oradea.

Iată ce a declarat Lukasz Pszczolkowski, președintele lui Anwil, în legătură cu Sanders:

„În opinia antrenorului Frasunkiewicz, Victor Sanders este, în acest moment, de departe cea mai bună opțiune dintre jucătorii disponibili pe piață și un element care se va potrivi perfect în puzzle-ul său. De asemenea este satisfăcător și promițător că jucătorul a acceptat condițiile scricte legate de viața extra-sportivă. Clubul nostru este un mare brand și trebuie să ne asigurăm că aspectele sportive merg mână în mână cu viața privată. Victor și-a ispășit păcatele și acum se va concentra pe a aplica experiența acumulată la echipe din Basketball Champions League și EuroCup”, a spus liderul grupării din Wloclawek, conform site-ului oficial al clubului.

De asemenea, Przemyslaw Frasunkiewicz, antrenorul lui Anwil, a vorbit și el despre transferul baschetbalistului în vârstă de 27 de ani:

Victor este un jucător versatil. El intră în perioada de vârf a carierei sale. Are experiență în ligi europene puternice, a evoluat la nivel de Basketball Champions League  și EuroCup. Este comfortabil să aibă mingea dar și să joace fără ea astfel că vom avea noi oportunități în ofensivă. În același timp, aspectele ofensive nu depășesc faptul că noul nostru jucător poate să se apere excelent și cu multă atenție la jucătorii de perimetru. Cu siguranță își va găsi locul în echipa noastră.

Sanders, care a ajuns în cursul acestei zile în Polonia a oferit și el o scurtă declarație:

Mă simt foarte bine. Sunt entuziasmat și gata să muncesc. Vreau să ajut echipa să câștige cât de multe meciuri se poate.

Fostul jucător al lui U-BT va debuta în maioul noii echipe chiar în duelul cu CSM Oradea, din etapa a 5-a a fazei secunde a FIBA Europe Cup. Acest meci va avea loc miercuri, 1 februarie, la ora 19:30.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!