Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Audrius Prakuraitis: „Privim seria ca și cum ar fi 0-0”

Paul Olar

Paul Olar
06.05.2015

BC Mureș Târgu Mureș poate face astăzi pasul decisiv spre finala Ligii Naționale de baschet masculin. Gruparea ardeleană dispută confruntarea cu numărul trei împotriva Stelei CSM EximBank, programată la ora 19:15.

Deși mureșenii se mândresc cu o situație favorabilă, Audrius Prakuraitis nu se îmbată cu apă rece. Tehnicianul spune că tigrii și-au făcut atent temele înaintea duelului, dezvăluind faptul că Laszlo Lazar nu este refăcut în totalitate.

„Mergem într-o direcție asemănătoare, pregătind partidele atent. Nu suntem deosebit de entuziaști, deoarece privim seria ca și cum ar fi 0-0. Vrem să câștigăm partida și să încheiem totul. Am avut o abordare tactică diferită, așa că i-am surprins pe steliști. Următorul meci va fi diferit și sper să fie cu folos. Suntem concentrați. Steaua este foarte puternică, chiar și fără jucătorii accidentați. În tabăra noastră, Laszlo Lazar nu este pregătit 100%, dar își revine pas cu pas. Avem nevoie de ajutorul lui în spațiul de trei secunde”, a precizat antrenorul, conform paginii oficiale a formației BC Mureș.

Foto: Răzvan Păsărică/sportpictures.eu 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!