Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Avancronica primelor meciuri din etapa a patra a Ligii Naționale

Avancronica primelor meciuri din etapa a patra a Ligii Naționale

Etapa a patra din Liga Națională de Baschet Masculin debutează sâmbătă, 22 octombrie, atunci când vor avea loc majoritatea întâlnirilor, un ultimul duel fiind programat pentru duminică. Runda aceasta programează Derby-ul Ardealului, dar și două reeditări ale unor confruntări din playoff-ul sezonului trecut.

Primele meciuri vor avea loc la ora 17.00, mai exact fiind vorba despre două din conferința B și una din conferința A.

CSM VSKC Miercurea Ciuc - CSM Târgu Jiu – ora 17.00, FRB TV (conferința A)

Cele două caută prima victorie din acest sezon, harghitenii fiind cei care au stat mai aproape de acest lucru într-un duel cu CSU Sibiu pe care l-au pierdut în prelungiri. În total de șapte ori s-au întâlnit ciucanii și gorjenii în meciuri oficiale, CSM Târgu Jiu având 4-3 bilanț, victoriile celor de la CSM Miercurea Ciuc venind în trei dintre ultimele patru confruntări.

Duelul pune față în față două echipe care o să lupte pentru evitarea retrogradării, un succes fiind important pentru acestea. În privința mediilor de puncte pe meci, acestea sunt cele mai modeste din campionat, fără să atingă măcar 65 de puncte în medie. Harghitenii au avut de suferit la acest capitol după înfrângerea dură de la Ploiești, 45-103. De asemenea la procentajul triplelor stau modest, jucătorii cei mai bine plasați fiind Amedeo Casale la media de assist-uri (5.0, locul 7) și din partea gorjeană Tyler Creammer la recuperări (8.5 în medie, tot locul 7).

Laguna Sharks București - CSA Steaua București – ora 17.00, FRB TV (conferința B)

Prima întâlnire din istorie la nivel de seniori va avea loc la Arena de Baschet din București, acolo unde Laguna își dispută meciurile de pe teren propriu. Precedentul duel acasă pentru „rechini” a adus un joc reușit, încheiat însă cu înfrângere în fața unei echipe aflate într-o serie excelentă în acest debut de sezon. Steaua, de cealaltă parte, are 1-1 bilanț în campionat și tot așa a stat și în Cupa României.

Laguna caută primul succes în LNBM și păstrarea unei medii bune de puncte în propriul fief, în acel duel cu Timișoara marcând 76 de puncte. Interesant este că în duelurile din deplasare Laguna încă nu a putut să atingă nici borna celor 55 de puncte pe meci. Steaua vine după meciuri consecutive în campionat cu 88 de puncte primite, de fiecare dată replicând cu peste 80 de puncte marcate.

Gruparea roș-albastră are cel mai bun marcator al ligii, pe Strahinja Jovanovic (28.0 puncte pe întâlnire), iar de la nou-promovată Aleksandre Phevadze iese în evidență atât la punctajele din interiorul arcului de cerc, cât și de la distanță.

CSM Focșani - CSM Constanța – ora 17.00, FRB TV (conferința B)

Vrâncenii conduc cu 4-2 în istoricul întâlnirilor și au reușit să se impune în ambele dueluri de anul trecut în LNBM. Constanța a bifat un singur meci oficial până în acest punct, străinii aduși în această vară în lotul dobrogenilor lăsând o impresie bună în ciuda eșecului cu CSM Galați. Dobrogenii au putut recupera un ecart format din două cifre în două rânduri și s-au dus astfel în overtime.

CSM Focșani a jucat toate meciurile până acum în campionat, având o victorie suprinzătoare acasă cu Dinamo București (76-67) și alte două eșecuri în deplasare. Dintre cei veniți pentru sezonul 2022/2023 la Focșani se remarcă Brandon Austin și Mo Pratt, iar Kevin Johnson este între primii la media de intercepții.

*foto: Facebook Laguna Sharks

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!