Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Avancronica unui nou sezon în baschetul românesc

Avancronica unui nou sezon în baschetul românesc

Marți, 27 septembrie, la aproape patru luni de la ultima întâlnire, U-BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari se vor duela din nou cu un trofeu pe masă. Cele două formații se întâlnesc în SuperCupa României, organizată la Ploiești, această dispută dând startul sezonului 2022-2023 pe plan intern.

Stagiunea 2021-2022 a început în același fel: cu o confruntare între ardeleni și ilfoveni în SuperCupă. Atunci, clujenii, venind după trei victorii în preliminariile Basketball Champions League, s-au impus cu scorul de 89 la 82, beneficiind de 56 de puncte înscrise de tripleta Elijah Stewart – Patrick Richard – Andrija Stipanovic.

U-BT și Voluntari și-au împărțit trofeele în stagiunea 2021-2022

CSO Voluntari și-a luat revanșa în semifinala Cupei României (81-80) și apoi, prin victoria împotriva lui SCM U Craiova (89-75), a obținut cel de-al doilea trofeu pus în joc în țara noastră. Grupările conduse de Mihai Silvășan și Sașa Ocokoljic și-au disputat și titlul de campioană a României, U-Banca Transilvania câștigând seria finală cu scorul de 3 la 1.

Așadar, în sezonul 2021-2022, lupta pentru trofee s-a dat între alb-negri și alb-albaștri. Pe plan extern, CSM CSU Oradea a reușit o nouă prestație solidă în FIBA Europe Cup, calificându-se în sferturile de finală ale competiției, în timp ce U-BT Cluj-Napoca a fost una din surprizele plăcute ale BCL, fiind la un pas de Final Four.

Cel puțin 4 formații românești vor participa în cupele europene

Stagiunea 2022-2023 se anunță a fi și mai interesantă decât precedenta. România va avea cel puțin patru reprezentante în cupele europene (U-BT – EuroCup, CSM Oradea și CSO Voluntari – FIBA Europe Cup, SCM Timișoara – Alpe Adria Cup), SCM U Craiova luptând în cursul acestei săptămâni pentru calificarea în FIBA Europe Cup.

Pe lângă acest aspect, mai multe formații s-au întărit considerabil în această vară. CS Dinamo București a abordat o strategie interesantă, asigurându-și un nucleu serios de jucători români, atât veterani (Andrei Mandache, Vlad Moldoveanu), cât și tineri (Rareș Uță, Radu Vîrnă, Ștefan Grasu). CS Rapid București, profitând de un buget generos, a construit o echipă puternică sub conducerea lui Tudor Costescu, aducând nume precum Darius Johnson-Odom, Tyler Stone sau Chris Evans.

De asemenea BC Athletic Constanța s-a transformat în CSM Constanța, a semnat un manager general cu mare experiență la nivel european (Ginas Rutkauskas) și a transferat niște baschetbaliști interesanți. Nu în ultimul rând, CSM Târgu Mureș a revenit pe prima scenă a baschetului românesc și are o trupă incomodă care le va pune probleme adversarilor, în special pe teren propriu.

Mai slabe decât în ediția 2021-2022 par BC CSU Sibiu, care se află într-o perioadă de tranziție după „era Dan Fleșeriu”, și FC Argeș Basketball, echipă ce a trebuit să abordeze sezonul cu un buget mai mic decât în anii precedenți.

CSM Ploiești, CSM Galați și CSA Steaua București sunt celelalte grupări care se vor lupta pentru playoff, în timp ce pentru CSM Târgu Jiu, CSM Focșani, CSM Miercurea Ciuc și Laguna Sharks va fi foarte complicat să ajungă în faza următoare a Ligii Naționale.

Jucători de urmărit: Leo Meindl (U-BT Cluj-Napoca), Tekele Cotton (CSO Voluntari), Toni Katic (Dinamo București), Ilija Djokovic (SCM Timișoara), Emi Cățe (U-BT Cluj-Napoca), Lucas Tohătan (CSO Voluntari), Rareș Uță (Dinamo București), Nate Johnson (CSM Constanța), Robert Blumbergs (BC CSU Sibiu), Tyler Stone (Rapid București).

Dueluri interesante: CSM Oradea vs. CSO Voluntari (reeditarea semifinalei de campionat), U-BT Cluj-Napoca vs. Rapid București (noi echipe atacă supremația clujenilor din ultimii ani), CSO Voluntari vs. Dinamo București (Vlad Moldoveanu joacă împotriva echipei al cărei căpitan a fost în ultimii doi ani), SCM U Craiova vs. FC Argeș Basketball (Două grupări care de-a lungul anilor au oferit mereu dueluri spectaculoase atât în meciuri oficiale, cât și în amicale), SCM Timișoara vs. CSM Constanța (o luptă între două formații ambițioase).

Format și regulament schimbat în Liga Națională și în Cupa României

Formatul de joc s-a schimbat atât în campionat, cât și în Cupă. În principala competiție internă cele 18 echipe au fost împărțite în două conferințe, urmând ca primele 5 din fiecare grupă să se califice în faza următoare. Așadar, după 16 meciuri în prima fază, formațiile calificate în lupta pentru playoff vor mai juca 10 partide împotriva adversarelor din cealaltă conferință, urmând ca primele 8 echipe să ajungă în playoff.

În faza eliminatorie se va juca astfel: sferturile de finală și semifinalele vor fi pe sistemul „Cel mai bun din 5 meciuri” în timp ce finala mare va fi pe sistemul „Cel mai bun din 7 meciuri”. Este pentru prima oară în 10 ani când actul decisiv se va juca în acest format. În stagiunea 2012-2013, CSU Asesoft Ploiești reușea să o învingă pe BC Mureș Târgu Mureș cu 4 la 2.

Iată cum arată conferințele din LNBM:

Conferința A: BC CSU Sibiu, U-BT Cluj-Napoca, SCM U Craiova, FC Argeș Basketball, CS Rapid București, CSM Miercurea Ciuc, CSM Petrolul Ploiești, CSM Târgu Mureș, CSM Târgu Jiu

Conferința B: CSM CSU Oradea, CS Dinamo București, CSM Focșani, CSA Steaua București, CSO Voluntari, SCM Timișoara, CSM Galați, Laguna Sharks, CSM Constanța

În Cupa României, cele 18 trupe au fost împărțite în 6 grupe a câte 3 echipe, care vor juca un turneu la începutul lunii octombrie. Câștigătoarele grupelor, împreună cu cele mai bune două locuri doi, vor ajunge în Final 8-ul Cupei României. Așadar, se revine din nou la un format de Final 8, după un sezon de pauză. În 2021, CSO Voluntari câștiga primul trofeu din istorie, la Cluj-Napoca, în Final 8-ul organizat în BTarena.

Grupa A – CSM Oradea, FC Argeș Basketball, CSM Ploiești

Grupa B – SCM U Craiova, Laguna București, CSM Constanța

Grupa C – U-BT Cluj-Napoca, CSA Steaua București, CS Dinamo București

Grupa D – CSM Miercurea Ciuc, CSO Voluntari, CSM Târgu Mureș

Grupa E – BC CSU Sibiu, CSM Târgu Jiu, SCM Timișoara

Grupa F – CS Rapid București, CSM Focșani, CSM Galați

Nu doar formatul a fost schimbat, ci și regulamentul. De exemplu, în Liga Națională de Baschet Masculin s-a scos regula U23, însă este nevoie ca în prima repriză echipele să joace cu cel puțin doi baschetbaliști români pe teren, în repriza secundă fiind nevoie de unul singur.

În schimb, în Cupa României regulamentul cere ca grupările să aibă doi români pe parchet în permanență, unul dintre ei fiind U23. Aceeași regulă se aplică și în SuperCupa României.

Programul primelor două săptămâni din sezonul 2022-2023

Iată programul următoarei perioade:

Marți, 27 septembrie

  • U-BT Cluj-Napoca vs. CSO Voluntari (19:00, Digisport 2 & Prima Sport 2) – SuperCupa României
  • SCM U Craiova vs. Cbet Jonava (20:15) – preliminariile FIBA Europe Cup

Miercuri, 28 septembrie

  • CSM Târgu Jiu vs. CSM Târgu Mureș – Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1
  • CSA Steaua București vs. CSM Constanța - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1
  • CS Rapid București vs. CSM Miercurea Ciuc (18:00) - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1
  • CS Dinamo București vs. CSM Galați (18:00, Digisport & Prima Sport) - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1
  • SCM Timișoara vs. CSM Focșani (18:30) - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1
  • BC CSU Sibiu vs. FC Argeș Basketball (19:00) - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1

Joi, 29 septembrie

  • CSM Ploiești vs. U-BT Cluj-Napoca (18:00, Digisport & Prima Sport) - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1
  • CSO Voluntari vs. Laguna București (18:30) - Liga Națională de Baschet Masculin, etapa 1

După prima etapă, în 1-3 octombrie se vor desfășura turneele din Cupa României, urmând ca runda secundă a LNBM să se joace în 7-9 octombrie.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball, championsleague.basketball, Facebook - CSM Târgu Mureș

11 comentarii la aceasta stire:
  • Da'broski :

    Pitesti
    Este același buget din anii trecuți, nu unul mai mic, lotul pare mai slab pentru că față de anii trecuți au apărut Dinamo și Rapid. Eu vad 3 formații puternice, U Cluj, Oradea și Voluntari apoi o diferență destul de mare până la echipe gen Dinamo, Rapid poate chiar Craiova.
    Ținând cont că noi vom juca Intr o sală nouă, probabil încă din luna octombrie, mă așteptam la un buget mai mare care să conteze in lupta top 4, cum s a întâmplat în ultimele două sezoane. La lotul se jucători români, s a pulsat cu un salariu destul de mare pentru Măciuca, a rămas Voinescu care i un jucător foarte inconstant. Surpriza ar putea fi Fometescu, care cred că va avea un sezon bun. Gavrilă, Chirof și Andrieș sunt jucători de lot care probabil vor prinde sub 10 min pe meci. La nivel de jucători străini a rămas doar Jeftovic, jucător ce pare că încă are problema accidentării de sezonul trecut. Zekovic același jucător cu aruncare bună de la distanță dar defensiv mi se pare sub Fitzpatrick. Plusuri mi se par Milutinovic și Cunningham. PG ul mă așteptam să fie peste Seppala, după cifrele avute dar n a convins in amicale, aruncă foarte rar din afara semicercului, in 5 meciuri având doar 3 aruncări reușite. Per total mi se pare o echipa mult mai slabă sub panou decât sezonul trecut și cred că i nevoie de un al 6 lea jucător străin, nu avem jucători români atât de buni încât să ne permitem sa abordăm sezonul în 5.
    Personal nu am o mare încredere în antrenorul Milan Mitrovic. Sunt convins că e foarte bun tactic, dar mi se pare destul de pasiv, calm pe bancă, nu transmite echipei dorința de luptă, bustul acela de motivație pe care banca trebuie să l transmită. In meciurile amicale, au fost destule momente de black out între antrenor și echipă, implicarea sa vazandu se doar la time out uri, cum se întâmpla la Oradea, doar că acum nu mai este secund ci principal. La Pitești au fost rezolvate bune cu Costescu pe bancă, pentru că a fost serios și mana de fier, exact de asta a fost nevoie, pentru că cei din jurul echipei sunt la modul "lasă mă să te las", a se vedea și motivul pueril al neînscrierii echipei în Europe Cup deși aveau acest drept.
    Părerea mea că fără a fi adus încă un jucător străin în rotație, ne vom bate pentru ultimele două locuri ce duc in play off.
    O primă etapă cu meciuri în care favoritele nu cred că vor avea probleme. Chiar daca Sibiu și Pitești au loturi mai slabe decât sezoanele precedente, eu cred că acesta este meciul cel mai echilibrat și mi ar fi plăcut să fie transmis la tv.

    cu 1 an în urmă (26.09.2022)
    • FC Argeș Pitești Leul Albastru:

      Foarte buna analiza
      Mai cred ca antrenorul MM se descurca f bine la Oradea si pentru ca facea parte dintr-o organizatie puternica; daca ne uitam insa la ce ajutoare are aici in acest sezon privim cu neincredere (bine ar fi sa ne inselam).
      Oare marii manageri au mai semnat cateva contracte de sponsorizare si pot sa acopere salariul pentru al salelea strain? Sau se gandesc cumva ca rezolva situatia pastrand pretul biletul;ui (7 lei intrare generala) astfel incat sa fie mai mic decat pretul unui pahar de apa vandut la arena?
      In mod clar al saselea strain va fi adus in iarna, pe bugetul de anul viitor - pana atunci echipa va suferi.
      Apropo de mutarea in sala noua: am auzit ca s-a lansat o spectaculoasa campanie de abonamente pentru noul sezon si se va juca cu casa inchisa la Pitesti Arena:);)
      Sii apropo de lot - gasim acolo si jucatori care se multumesc cu putin si care ar fi trebuit sa ia exemplul lui Basti Ionescu (care a avut curajul; sa treaca un an pe la M.Ciuc - unde a jucat bine si s-a intarit).
      In rest atmosfera e buna, vesela si calma. Macar asa sa fie si rezultatele din acest campionat!

      cu 1 an în urmă (26.09.2022)
    • FC Argeș Pitești Leul Albastru:

      Si munca aceasta oare cine o mai face?
      https://www.u-bt.ro/seniori/stiri/stefan-odea-noul-scouter-al-echipei

      cu 1 an în urmă (26.09.2022)
    Raspunde
  • Csm.O :

    LNBM
    In mod normal ar trebui sa fie cel mai strâns sezon de până acum. Sunt 11 echipe care se bat pentru play off.
    Pentru titlu eu cred UBT pleacă clar cu prima șansă, Voluntari și Oradea speră să ajungă în formă maximă, să poată pună probleme Intr o eventuală finala, dar ținând cont că se va juca "cel mai bun din 7" iar Clujul valoric ar fi peste celelalte competitoare.
    Risc un clasament al predicțiilor 😁:
    1 U BT
    2 Oradea
    3 Voluntari
    4 Rapid
    5 Craiova
    6 Dinamo
    7 Timișoara
    8 Constanta
    9 Sibiu
    10 Pitesti
    11 Ploiesti

    cu 1 an în urmă (26.09.2022) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Un articol demn
    Bun, chiar bun articolul, atât din pricina conținutului informativ cât datorită analizei loturilor obiectiva și chiar perspicace. Cuvintele scrise corect, limba română chiar la nivel înalt, până si virgulele la locul lor după cum cred ca poate să remarce si Hunter!

    În schimb, ce remarc eu, cu o injectie crasă de subiectivism este ca Csm Oradea nu are niciun jucător de urmărit, ceea ce înseamnă un singur lucru: anul acesta suntem o echipă plictisitoare!!!

    cu 1 an în urmă (26.09.2022)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @sebas
      Interesant comentariul tau, cu doua parti distincte, prima in care faci un mic elogiu usor sarcastic si a doua in care-i dai efectiv in cap autorului...
      Ca sa-ti dau si eu ceva apa la moara de pe Cris, as spune ca de la Zeno, Oradea nu a mai avut "jucatori de urmarit". A avut intotdeauna jucatori buni spre foarte, dar cum ar spune comentatorii de ciclism, fara panache...

      cu 1 an în urmă (27.09.2022)
    • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ:

      Să nu amestecăm...
      ...oalele. David Istrate și-a făcut deja ”ucenicia”, și-a pus cenușă în cap atunci când a greșit (chestie care, în sine, e o dovadă a caracterului) și scrie bine atât dpdv al exprimării/limbajului cât și al conținutului.

      Privitor la ”jucători de urmărit”, vom vedea în câteva luni dacă era cazul să fie și alții pe listă (lucru posibil). Despre urmărit români & tinerii români și ce mi-aș dori să facă și ei cu vița lor nu mai zic nimic. Nu de alta, dar îmi aduc aminte de ultimele meciuri de la națională și e prea la început ziua asta și mi-aș dori să fie una fără nervi...Despre urmărit ceilalți, lista mea e scurtă dar începe tot cu Mendl.

      cu 1 an în urmă (27.09.2022)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      oradea
      Din punctul meu de vedere, cu exceptia primilor 2, restul sunt "buni spre foarte". Nu intra in categoria superioara. Daca totusi vrem sa largim selectia atunci are si Oradea cel putin 3 jucatori : Carter, Tarolis si Ogden. Carter are sezoane bune de Euroliga si e campion in Croatia. Tarolis a impresionat in primul sezon la Cluj iar Ogden nu a jucat suficient de mult sezonul trecut pt a-i vedea potentialul.

      cu 1 an în urmă (27.09.2022)
    • CSM CSU Oradea Sebas:

      @gyke
      Deloc sarcastic, consider că autorul este printre cei de lăudat! În schimb, da, ma așteptam să văd măcar un jucător de la Oradea în lista de urmărit, însă am căzut pradă clasicului clișeu: "puiul meu e cel mai bun". De acord cu tine, daca facem comparația cu Zeno în momentul de față nu e niciunul de urmarit, dar probabil din toata lista sunt vreo doi comparabili cu Zeno.

      cu 1 an în urmă (27.09.2022)
    Raspunde
  • KK Crvena Zvezda Telekom Alex Popa :

    Derby al Olteniei
    Cum se face ca desi Pitesti e in Muntenia, un meci între Arges si Craiova ar fi un derby al Olteniei, e drept ca o mica parte din judetul Arges face parte din Oltenia, mai exact portiunea din stanga raului Olt, dar Pitesti nu e acolo

    cu 1 an în urmă (27.09.2022)
    • Istrate David:

      Geografie
      Mulțumesc, corectez.

      cu 1 an în urmă (27.09.2022)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!