Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Mureș învinge campioana în stil mare

Noémi Csiki

Noémi Csiki
15.02.2014

LNBM
Etapa 18

81-60
(22-18, 18-13, 26-12, 15-17)

Sala Sporturilor Tîrgu Mureș  
12 - 6 Statistica 13 - 5

În meciul care a deschis etapa a 18-a, BC Mureș a obținut o victorie detașată în fața campioanei Asesoft Ploiești, scor 80-61, după un joc spectaculos.

Formulele de start i-au avut în componență pe Martinic, Jelenic, Peciukas, Ivanovic și Mladenovic, respectiv Popovic, Marshall, Mohammed, Burlacu și Lee. 

Prima posesie și primele coșuri le-au aparținut gazdelor, prin Peciukas și Martinic, dar replica a venit rapid de la Marshall și Lee, care au restabilit egalitatea. La mijlocul primului act, ploieștenii au avut o perioadă de aproape patru minute fără punct marcat și BC Mureș a dus scorul de la 10-11 la 20-11. În mai puțin de două minute însă oaspeții au revenit ladoar două puncte (20-18), după care Jelenic a stabilit scorul primului sfert la 22-18. Cel de-al doilea sfert a început favorabil ploieștenilor, care au egalat la 23 și au preluat conducerea prin tripla lui Mohammed. Au urmat însă cele două coșuri de la distanță ale lui Lupusavei, prin care mureșenii au revenit în avantaj și înainte de sfârșitul sfertului, ecartul lor avea să depășească 10 puncte (40-29). Coșul lui Lee în ultima secundă a făcut ca scorul la pauză să fie 40-31. 

După revenirea de la vestiare, diferența de scor a început să ia proporții: în două minute, avantajul gazdelor a atins 17 lungimi (48-31), iar până la mijlocul sfertului, 20 (56-36). După minutul de odihnă solicitat de Arnautovic, diferența nu a continuat să crească în același ritm, dar nici nu s-a redus seminificativ. În ultimul sfert, mureșenii s-au distanțat cu până la 25 de puncte (75-50), ceea ce a reprezentat cea mai mare dierență de scor. Pe măsură ce se apropia finalul partidei, oaspeții au încercat să puncteze tot mai mult de la distanță, dar aruncările lor nu și-au găsit drumul spre coș: în ultimul sfert, ei au aruncat de 10 ori de la distanță, dintre care mingea a intrat în coș o singură dată. Ultimele patru puncte ale întâlnirii au fost marcate de Mohammed, care a stabilit scorul final la 81-60.

Singurul capitol la care Asesoft a dominat a fost cel al recuperărilor ofensive (15, față de 3 ale mureșenilor). Ei au avut însă probleme foarte mari pe finalizare: cu procentaje de 51% la două puncte, 17% la trei puncte și 44% la libere, ploieștenii au făcut cel mai slab meci din punct de vedere ofensiv din acest sezon.

Remarcatul partidei a fost Aleksandar Mladenovic, care a reușit 24 de puncte, 9 recuperări și 5 pase decisive, dar s-a remarcat și prin execuții spectaculoase, de sus. Pentru ploieșteni, Cătălin Burlacu a realizat un double-double, cu 12 puncte, 10 recuperări și 4 pase decisive.

BC Mureș și CSU Asesoft ocupă locurile 2 și 3 ale clasamentului în momentul de față, la egalitate de puncte. Săptămâna viitoare, BC Mureș are încă un meci greu, cu CSM Oradea, restanță din turul campionatului. În etapa a 19-a, mureșenii se vor deplasa la Chiajna, iar Asesoft va primi vizita Stelei.

Foto: Zsigmond Báthori

7 comentarii la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    conferinta de presa dupa meci
    aici puteti gasi declaratiile din conferinta de presa:

    http://bcmures.com/stiri_divA.php?mod=detal&id=624

    Ambele parti au dovedit respect si fair play pentru adversari ceea ce dovedeste ca incet incet veoluam si din acest punct de vedere. Personal, cred ca absenta lui Iacobescu este benefice din acest punct de vedere.

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    erata
    scuze: ...evoluam...

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    cateva poze faine de la meci
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=681692935186828&set=a.681692921853496.1073741882.100000383826324&type=3&theater

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș green#13 :

    champs
    am aratat "campionilor" cine sunt adevaratii CAMPIONI!!!!

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    • SCM "U" Craiova adiro:

      mai e mult
      E,nu va grabiti ca mai e mult pana la sfarit,iar Asesoft o sa joace cu totul altceva in play-off.Prietenii stiu de ce

      cu 10 ani în urmă (15.02.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tme :

    minunat
    a fost o seara minunata pentru noi suporterii mureseni Sper sa fie la fel si miercuri cu Oradea

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    @adiro
    Stai linistit stim ce urmeaza dar acum ne bucuram de acesta victorie.
    Avem experienta unei finale de play off cu Asesoft asa ca stim la ce sa ne asteptam. Noi vom da totul pe teren si ce va fi om vedea. Ciulin le-a dat un avertisment ca fara el nu se poate asa ca .....

    cu 10 ani în urmă (15.02.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!