Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Mureș s-a despărțit de Matija Ceskovic

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.01.2015

Formația BC Mureș Târgu Mureș a anunțat prin intermediul site-ului oficial faptul că, baschetbalistul croat Matija Ceskovic nu mai este de astăzi, 26 ianuarie, componentul echipei pregătite de Srecko Sekulovic. 

Conform bcmures.com, sportivul și BC Mureș s-au înțeles pe cale amiabilă de a înceta colaborarea, considerând că este mai bine pentru ambele părți dacă jucătorul își va continua cariera la alt club.

Sportivul ex-iugoslav a bifat 17 prezențe în echipamentul alb-albastru în actuala stagiune, 13 în campionat și 4 în Cupa României. În cele 13 meciuri din LNBM, Ceskovic a acumulat medii de 12.2 puncte, 2.4 pase decisive, 1.8 recuperări, 2.1 mingi pierdute și 7.9 la eficiență, totul în 30:51 minute jucate. De cealaltă parte, baschetbalistul a contabilizat în medie în cele 4 partide, 8.5 puncte, 4.8 pase decisive, 0.8 mingi recuperate, 2.8 posesii pierdute și 4.3 în dreptul eficienței, toate acestea în 28:10 minute petrecute pe parchet. 

De-a lungul timpului, Matjia a trecut prin curtea unor formații precum Kaposvari (Ungaria), Trogir (Croația), Orchy (Franța) și Kvarner 2010 (Croația). De asemenea, pe lângă echipa din Târgu Mureș, acesta a mai jucat în România la CSU Atlassib Sibiu. 

Mai exact, în Liga Națională, Matija Ceskovic a strâns în cele 3 sezoane jucate 73 de meciuri, timp în care a totalizat 1.090 puncte, 255 pase decisive, 117 recuperări, 59 intercepții, 9 capace, 178 mingi pierdute, 808 la eficiență și peste 2.300 de minute. 

Astfel, în urma acestei despărțiri, BC Mureș Târgu Mureș va continua cu 6 baschetbaliști străini în efectiv. 

 *Foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.ro)

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Lebron :

    pacat
    Mai bine pleca increzutu' de Peciukas

    cu 9 ani în urmă (28.01.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!