Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timișoara a prezentat programul de pregătire premergător sezonului 2012/13

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
08.07.2012

Baschet Club Timișoara, vicecampioana în exercițiu a României, își va definitiva lotul de jucători în următoarea perioadă. Leii din Banat și-au aflat adversarii din cupele europene la doar câteva zile după ce a fost stabilit și programul sezonului regulat în Divizia A.

Astfel, președintele clubului, Leontin De Maio, a declarat următoarele pentru site-ul bctimisoara.ro:

“Săptămâna viitoare, eu sper să definitivăm lotul. Am promis că vom face acest lucru repede, iar acum după ce am aflat adversarii din EuroChallenge și știm programul din Cupa României și Liga Națională, cred că putem să încheiem transferurile. Am speranțe că până la finalul săptămânii viitoare vom aduce un jucător de poziția 5 și unul de pozițiile 1-2, mutări de care avem nevoie și așteptate de timișoreni”.

Alb-violeții au acontat un jucător, este vorba despre Marko Djerasimovic și s-au despărțit de Ivan Siriscevic, Sime Spralja, Nenad Markovic respectiv Branko Cuic. Nouă jucători din lotul cu care Timișoara a pătruns în finala Diviziei A și a Cupei României au semnat și pentru sezonul 2012/13.

Totodată, potrivit sursei citate, a fost stabilit și programul echipei, în linii mari, până la startul oficial al sezonului. Reunirea a fost programată pentru data de 13 august, iar după vizita medicală va demara pregătirea pe plan local. Va urma un stagiu de pregătire de 12 zile în Serbia, unde vor fi parafate o serie de jocuri amicale, pentru ca la finele lunii spetembrie să fie programată Cupa Timișoara. Dacă aceasta se va desfășura în perioada disputării primului tur al Cupei României, unde Leii din Banat nu vor juca, e foarte probabil ca la turneu să fie invitate echipe din străinătate (probabil Serbia și Ungaria).

Primul joc oficial al Timișoarei este programat la Târgu-Mureș, pe 6 octombrie, în prima etapă din sezonul regulat al campionatului național.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!