Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U Pitești se impune și în cel de-al doilea meci

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
14.04.2013


Meciul 2

78-74

26-23, 23-14, 12-19, 17-18


2
0

În Meciul 2 al play-out-ului Ligii Naționale de Baschet masculin, BCM U Pitești s-a impus pe teren propriu în fața celor de la CS Farul Constanța cu scorul de 78-74. Astfel, echipa antrenată de Tudor Costescu duce scorul la 2-0. Scor pe sferturi: 26-23, 23-14, 12-19, 17-18.

BCM U Piteşti a început partida cu Damien Kinloch, Marcel Jones, Pankracije Barac, Adonte Gennie şi Slobodan Popovic, în timp ce, primul cinci al constănțenilor a fost alcătuit din Angel Santana, Marian Minea, Nenad Tomasevic, Tyronn Mitchell şi Bojan Grubisic.

BCM U Pitești a deschis scorul prin reușita de două puncte a lui Adonte Gennie. Grubisic a egalat scorul la 2, dar Barac a marcat imediat pe contraatac. În minutul 3 al întâlnirii, Slobodan Popovic a marcat din interiorul semicercului, iar scorul a devenit 12-4 în favoarea argeșenilor. Mitchell a marcat 2 puncte ușoare pentru Constanța, dar Barac a înscris alte 3 puncte pentru echipa antrenată de Tudor Costescu. Cu 3 minute înainte de finalul primului sfert, Damien Kinloch punctează pe tabelă iar scorul devine 18-11. Cu opt secunde înaintea fluierului, Sasha Bratic își trece 2 puncte în cont, dar la ultima fază a sfertului Nenad Tomasevic marchează 3 puncte. După primele 10 minute, BCM U Pitești a condus cu scorul de 26-23. Baschetbaliștii piteșteni încep foarte încrezători sfertul secund iar în minutul 4 se distanțează la 6 lungimi, scor 35-29. Jeremi Booth reduce din diferență, dar argeșenii marchează de două ori consecutiv de la distanță. Scorul devine 41-31. Sasha Bratic profită de lejeritatea din apărare a celor de la Farul și marchează 5 puncte consecutive. BCM U Pitești câștigă fără probleme sfertul secund cu scorul de 23-14. Reușita de două puncte a lui Bratic marchează debutul sfertului al treilea. Mitchell înscrie și el, pentru Constanța, dar Dani Popescu mărește diferența la 15 puncte prin aruncarea din afara semicercului. Barac mai punctează încă odată de la trei puncte, iar scorul devine 57-39. Farul reușește un run de 7-0 și rămâne la conducerea jocului până la finalul sfertului, sfert pe care îl câștigă cu scorul de 19-12. Sfertul decisiv este unul echilibrat, dar adjudecat de oaspeți cu scorul de 18-17. Astfel, piteștenii duc scorul la 2-0 în această serie.  

De la BCM U Piteşti s-au remarcat Pankracije Barac cu 22 puncte, 3 recuperări şi 4 pase decisive pentru un coeficient de 23 la eficienţă, Sasha Bratic cu 20 puncte şi 7 recuperări şi Slobodan Popovic cu 11 puncte şi 7 recuperări. De partea cealaltă, pentru echipa de la malul Mării Negre, Dragan Petronic a totalizat 17 puncte, 8 recuperări şi o pasă decisivă pentru un indice de 22 în dreptul eficienţei, Nenad Tomasevic și Jeremi Booth au terminat partida cu câte 15 puncte, iar Tyronn Mitchell a adăugat 12 puncte şi 5 recuperări în contul Farului.

Din punct de vedere statistic, BCM U Piteşti a avut procentaj de 48.1% la aruncările din interiorul semicercului, 28.0% la cel din afara semicercului, respectiv 75.6% la aruncările libere. Echipa antrenată de Costel Cernat a terminat partida cu 27/48 la aruncările de 2 puncte, cu un procentaj de 56.2%, la aruncările de la distanţa oaspeţii au avut procentaj de 23.1%, iar la linia de pedeapsă, constănțenii au terminat partida cu 11 libere marcate din cele 15 acordate.

Următoarea partidă a seriei este programată joi la Constanța.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!