| Minute | 47:34 |
| Puncte | 36 |
| Pase decisive | 10 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 40 |
George Ziguli, președintele CSM Pitești, a afirmat într-o declarație acordată pentru ziarulargeșul.com faptul că BCM U Pitești va primi 15 invitații la Final 4 Cupa României. De asemenea, oficialul argeșean a pronostricat că BCM va juca Finala mare a competiției.
De acum gândim primul joc din turneul final al Cupei, cu gazda acestuia, C.S.M. Bucureşti, şi înclin să cred că-l vom câştiga şi astfel vom juca finala. Mie, personal, îmi lipsesc marile reuşite din competiţia internă nr. 2. Din păcate, din incomoda sală bucureşteană ne vor lipsi suporterii. Nu se va intra decât cu invitaţii, iar noi nu vom primi decât 15, a spus Ziguli pentru sursa citată.
Final 4 Cupa României va avea loc la București, în Arena de Baschet, în perioada 17 - 18 februarie, iar cea mai mare problemă a organizatorilor, clubul CSM București, este capacitatea redusă a sălii.
În Final 4 s-au calificat BC Timișoara, CSM Oradea, BCM U Pitești și CSM București, iar semifinalele se vor desfășura între primele două, respectiv ultimele două echipe.
Victorie la mare luptă pentru FC Argeș Pitești împotriva lui SCM Timișoara
Nebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
Programul și transmisiunile etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Mas...
Goran Martinic este MVP-ul etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Masc...
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
SCM U Craiova s-a impus categoric în Giulești, în fața lui Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!