Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCT, misiune facilă pe teren propriu contra Farului

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
21.12.2012

LNBM

Etapa a XV-a

Locul 5 (10-3) sâmbătă, ora 17:00 Locul 15 (1-13)

Cu un antrenor interimar promovat în postura de principal şi cu un nou jucător în lot, BC Timişoara se pregăteşte pentru duelul de sâmbătă cu BC Farul Constanţa. Srdjan Jovanovic a devenit antrenor deplin al Leilor din Banat, iar Garry Gallimore a făcut joi primele antrenamente alături de noii săi colegi. Cu toate acestea, el nu va evolua în jocul de mâine. De partea cealaltă, Farul pare victimă sigură în Banat, acolo unde se câştigă destul de greu.

BC Timişoara trece prin multe schimbări în această perioadă. Srdjan Jovanovic a fost confirmat ca principal, Dragoş Andrei a plecat la Viena pentru o operaţie şi va sta departe de teren în următoarele 6 luni, iar Garry Gallimore a făcut cunoştinţă cu noii săi colegi. Alb-violeţii mai au doar două partide în acest an, mâine cu Farul şi săptămâna viitoare, în Cupă, cu CSU Sibiu, ambele partide fiind programate în sala C. Jude. 

Bănăţenii au ajuns la trei victorii consecutive în campionat sub comanda lui Srdjan Jovanovic. Gaz Metan, Timba şi Giurgiu au cedat în faţa Leilor din Banat. Urmează acum jocul cu Farul Constanţa, o formaţie aflată în coada clasamentului şi care are în palmares o singură victorie. Trupa de pe Bega e văzută drept favorită certă. Archie şi compania trebuie să aibă grijă la modul în care îşi privesc adversarii. Au păcătuit la acest capitol atât cu Timba, cât şi cu Giurgiu.

BC Farul Constanţa vine la Timişoara după eşecul de acasă cu Miercurea-Ciuc. Marinarii se agăţau de acest joc pentru a obţine a doua victorie în acest sezon şi a mai spera la salvarea de la retrogradare. Elevii lui Costel Cernat au pierdut la 16 puncte în faţa Ciucanilor. Acum, străbat ţara pentru a juca pe terenul vicecampioanei. Farul ocupă însă ultimul loc în clasamentul meciurilor jucate în deplasare, cu 0-6, alături de Dinamo care are 0-8. Sarcina dobrogenilor în meciul de mâine seară este una aproape imposibilă.

Partida dintre BC Timişoara şi BC Farul Constanţa va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!