Foto: prosport.ro
Cătălin Burlacu a fost cel mai bun jucător al echipei sale în victoria repurtată împotriva medieşenilor de la Gaz Metan, scor 75-72. Căpitanul prahovenilor a terminat jocul cu 19 puncte(4x3), 7 recuperări şi 3 pase decisive pentru un indice de 24 de unităţi la eficienţă.
La finalul jocului acesta ne-a declarat că ideea a fost să controleze jocul, ceea ce au şi reuşit. Întrebat ce s-a întâmplat la dublul fault dictat de Ciulin împotriva sa şi a lui Zigeranovic, Burlacu a afirmat că pivotul sârb i-a vorbit murdar, iar el l-a "avertizat impulsiv".
O victorie importantă pentru CSU Ploieşti într-un meci pe care l-aţi controlat în mare măsură ...
Acesta a fost ideea noastră, să controlăm meciul. I-am surprins cu o capcană la mijlocul terenului, iar conducătorul lor de joc nu prea a ştiut să gestioneze foarte bine situaţia. Am furat foarte multe mingi acolo şi după aceea am declanşat contra-atacul. A fost primul meci greu dintr-o serie care o să mai urmeze. Vom întâlni echipe motivate mai mereu în faţa Asesoftului.
Ce a făcut diferenţa ?
Diferenţa a făcut-o jocul nostru high-low, adică înăuntru afară, înăuntru afară, dar şi egalul recuperărilor ofensive. Am reuşit să anihilăm shooteri lor de trei puncte. A contat şi absenţa lui Ivanovic, însă şi noi practic avem o nouă echipă cu venirea lui Hargrove, Tita şi Cepulis. Astfel avem o bancă mai lungă şi toată lumea care a intrat pe teren şi-a făcut treaba.
Ce i-ai reproşat lui Zigeranovic ?
Zigeranovic mi-a vorbit murdar la o fază la care nu îşi avea rostul, iar eu l-am avertizat un pic impulsiv şi amândoi am primit fault. Atâta tot.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
U-BT Cluj-Napoca, victorie cu Igokea și continuă seria perfectă din presezo...
FC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
U-BT Cluj-Napoca, victorie cu Igokea și continuă seria perfectă din presezo...
CSM Oradea, învinsă de Borac Cacak în primul meci al Memorialului Antonio A...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!