Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cătălin Burlacu: "Îmi doresc din suflet şi vreau să câştigăm titlul"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
07.05.2012


Foto: Kaspar Kallip

Sezonul 2011/2012 al Diviziei A masculine de baschet a ajuns la ultimul act, iar CSU Ploieşti şi BC Timişoara se vor lupta pentru supremaţie. Primele două meciuri ale finalei sunt programate săptămâna viitoare, pe 16 şi 17 mai, la Sala Sporturilor Constantin Jude din Timişoara.

Total Baschet a stat de vorbă cu Cătălin Burlacu care ne-a declarat că îşi doreşte foarte mult titlul de campion, alături de CSU Ploieşti. Căpitanul prahovenilor a vorbit atât despre Gaz Metan, afirmând că medieşenii nu au nicio scuză în cele 3 meciuri pierdute, dar şi despre "U" Mobitelco, exprimându-şi regretul pentru insuccesul trupei antrenate de Marcel Ţenter.

Te-ai gândit înainte că aţi putea închide seria cu Gaz Metan Mediaş în doar 3 meciuri?

De la bun început am crezut în forţele echipei noastre şi într-un joc solid, imediat după terminarea returului, pentru că, am crezut în potenţial şi în jucătorii acestei echipe. S-a dovedit faptul că fiecare jucător se exprimă cu potenţial baschetbalistic şi poate fi esenţial atât în apărare, cât şi în atac, în multe momente ale jocului.

Medieşenii s-au plâns de arbitraj. Crezi că se impunea acest lucru?

Nu pot să comentez spusele unui oficial pentru că nu sunt pe aceeasi scara iararhică, însă, referitor la declaraţiile jucătorilor înainte de meci, cum că nu şi-au primit salariul sau că arbitrajul nu a fost bun, nu fac cinste unei echipe care a terminat sezonul regulat pe primul loc. Dacă mă întrebi pe mine personal, ca şi jucător, îţi spun că nu este admisibil să pierzi două meciuri acasă şi să ai pretenţii sau să arunci cu scuze, pentru că nu cred că este o scuză să joci împotriva Asesoftului dintr-o poziţie favorabilă, aceea de a avea trei meciuri acasă, şi să începi să acuzi că nu ai primit salariul. Ma rog, e o chestie lamentalibilă zic eu.

"U" Mobitelco a cedat în semifinale cu scorul de 0-3 ....

Îmi pare rău pentru echipa din Cluj. Ei au fost măcinaţi de foarte mulţi factori externi, nu baschetbalistici. Dar, ce să faci, asta e viaţa şi trebuie să mergi mai departe. Probabil dezamăgirea e mare la Cluj.

Crezi că Timişoara este un adversar mai accesibil pentru voi decât Cluj?

Nu, tot respectul pentru Timişoara, este o echipă bună cu baschetbalişti de valoare, însă finala e finală şi acum practic se vor arăta valorile. Eu nu vreau decât să câştigăm campionatul cât mai repede posibil ştiind că suntem o echipă valoasă şi că întâlnim o formaţie solidă care dezvoltă un baschet de calitate, însă am strâns rândurile şi ştim exact pe ce stăm şi ce avem de făcut.

Ţi-ai impus un obiectiv personal să încheiaţi acest playoff fără nicio înfrângere?

Nu pot să îţi impui un astfel de obiectiv, însă îmi doresc din suflet şi vreau să câştigăm titlul pentru că nu face cinste Asesoftului înfrângerea de anul trecut.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel :

    unitati de masura diferite...
    In mod normal, tinand cont de parcursul din retur si play-off, titlul ar trebui sa se intoarca anul acesta la Ploiesti (cred ca au facut cele mai "cu cap" investitii anul acesta). M-am uitat insa aseara la inregistrarea meciului 3 cu Medias si sunt destul de intemeiate acuzatiile.. chiar nu inteleg, de ce e nevoie de astfel de "ajutoare" in conditiile in care Asesoft e pe val si avea deja 2-0? Chiar sa fie greseli neintentionate de arbitraj, sa nu-l vada nimeni pe Burlacu cum ii tine de mana pe aparatorii adversi (si asta nu doar o data) sau cum ii impinge in mod repetat cu genunchii din spate? Adevarul e ca echipa din Ploiesti stie exact cum trebuie sa joace, la limita (de jos, putin sub linie) regulamentului (vezi exemplul Capusan, care s-a "adaptat" perfect, imparte cu gratie coate in stanga si-n dreapta) reusind sa profite din aceste sicane fie neobservate, fie tolerate de cavalerii fluierului. Nu sunt de vina jucatorii ca recurg la aceste "manevre", cred ca de vina sunt cei ce le lasa nesanctionate.

    cu 12 ani în urmă (07.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!