În ciuda câtorva faze spectacol reușite de bucureșteni, meciul dintre Dinamo și CSȘ Giurgiu a fost unul tern. Echipa lui Nicu Toader a dominat de la un capăt la celălat partida și s-a impus cu 83 – 71. Faptul că problema câștigătoarei nu s-a mai pus de prin minutul 12 ne-a oferit ocazia de a trage câteva concluzii despre cum ar trebui să arate pentru ambele echipe restul unui sezon în care nicio formație din coada clasamentului nu are emoții în privința eșalonului unde va evolua sezonul următor.

Să începem cu Dinamo.  

Victoria de vineri seară este importantă pentru moralul echipei, dar nu trebuie mulțumească staff-ul dinamovist. Bucureștenii au arătat bine în ambele faze ale jocului doar prin comparație cu CSȘ Giurgiu. Superioritatea gazdelor a apărut în fața unei echipe care în atac a făcut aproximativ 10 blocaje tot meciul, iar în apărare a trasat parcă planurile unei autostrăzi ce ar putea lega Capitala de orașul din sudul țării. Totuși, trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de turul campionatului sau de meciurile din sferturile de Finală ale Cupei României, Dinamo a executat bine multe seturi ofensive. Reușitele au adus entuziasm pe banca tehnică, însă nu trebuie scăpat din vedere faptul că în momentele în care prima variantă a schemelor nu a reușit să scoată un jucător liber, bucureștenii s-au precipitat și nu au mai fost capabili să execute și variantele doi sau trei ale seturilor. Au preferat să ia acțiuni pe cont propriu, pe care de această dată le-au finalizat, însă este greu de crezut că vor mai reuși acest lucru în fața unor echipe cu defensive mult mai bine puse la punct, precum U Mobitelco sau CSM Oradea.

Ștefan Lecca spunea în comentariul partidei că Nicu Toader își dorește pentru returul campionatului să transforme echipa într-una care joacă un baschet frumos, exprimarea echipei în teren urmând a fi folosit ca o mapă de prezentare pentru eventualii sponsori. Eu aș completa că entuziasmul pe care îl vedeam în timpul time outurilor, atât de mare de aveai impresia că trece prin ecranul televizorului, denotă și faptul că un alt obiectiv al său este a învăța cât mai mult din tainele meseriei de antrenor.  Este greu să te faci remarcat în această meserie având la dispoziție jucători ce primesc 500 euro pe lună. Însă atunci când ai în față o echipă care îți permite să ”desenezi” în atac și tu arăți că o poți face înseamnă că la antrenamente se lucrează, iar meritul cel mai mare în acest caz îl are antrenorul.

Rămânând la capitolul antrenori, dar trecând în tabăra Giurgiului, remarc doar două lucruri. Unu: oaspeții  au permis bucureștenilor un parțial de 12 – 2 pe parcursul sfertului doi fără să ceară time out și doi: în aceeași perioadă Ray Kraemer a rămas pe teren cu 4 greșeli personale.  Nu mai vorbim de felul cum s-au exprimat în atac, acolo unde singura schemă a constat într-un blocaj pe partea cu mingea. În acest timp restul jucătorilor stăteau și priveau faza, uitând total de mișcarea pe partea ”slabă”, opusă mingei, mișcare ce nu ar fi avut neapărat rolul de a elibera un jucător pentru a deveni o opțiune secundară a atacului, ci de a ține ocupată apărarea și eventual a o determina să piardă un tempo pe o rotație defensivă. Când schema cu blocajul nu era pusă în aplicare, mingea era ”arestată” de unul dintre jucătorii americani. ”Epidemia” de individualism a plecat de la Powell și a cuprins tot lotul de jucători, iar de aici până la dezastru nu a fost decât un pas.

Nu ar trebui făcut un capăt de țară din felul în care a jucat CSȘ în această seară, iar faptul că i-a lipsit noul pivot acordă și anumite circumstanțe atenuante pentru evoluția echipei.  Trebuie remarcat însă faptul că giurgiuvenii au ținut-o din gafă în gafă din punct de vedere al selecției lotului de jucători și a staff-ului tehnic, lucru explicabil într-o anumită măsură. Echipa se află pentru prima dată în Divizia A și lipsa de experiență în abordarea acestei competiții, cu tot ce presupune aceasta, nu putea fi evitată decât dacă transferau tot managementul unei dintre echipele de pe locurile 1 – 8. Acest lucru s-a văzut și sezoanele trecute la CSM București sau Energia Rovinari.

Pentru Giurgiu actualul sezon a fost de tipul ”doi în unu”. Primele două etape, până la decesul lui Chauncey Hardy, au reprezentat sezonul numărul 1, reușit de altfel, iar restul rundelor a fost sezonul numărul doi, un eșec. Iar asta deoarece cel din urmă a fost abordat greșit.  Scopul formației în această stagiune ar fi trebuit să fie unul simplu, similar cu cel al lui Dinamo: practicarea unui joc frumos, spectaculos, dar nu pentru a aduce bani la echipă, cum este cazul bucureștenilor, ci de a aduce la sală și a educa în spiritul acestui sport publicul din oraș.

Nu este însă timpul pierdut pentru așa ceva, mai ales că riscurile sunt minime în condițiile în care va retrograda doar ultima clasată, iar Iașiul poate scăpa doar printr-o minute de clasarea pe ultimul loc.