Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Corey Allen este MVP-ul etapei a 23-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
11.03.2024

Corey Allen este MVP-ul etapei a 23-a din Liga Națională de Baschet Masculin

FC Argeș a obținut o victorie extrem de importantă în vederea luptei pentru locul al treilea din Top 10. Vulturii alb-violeți au trecut de Rapid București pe teren propriu, cu scorul de 87-84, în ultima etapă a turului din faza a doua de campionat.

Corey Allen a fost providențial în acest succes, reușind să dirijeze run-ul din finalul de meci al echipei sale. El a înscris nu mai puțin de 13 puncte în ultimele patru minute de joc, iar evoluția sa i-a adus titlul de MVP al etapei a 23-a din Liga Națională.

La finalul confruntării, Allen a stat cu 36 de unități la eficiență. El a venit de pe bancă și, în 29 de minute petrecute pe parchet, a adunat 29 de puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive, iar echipa sa a fost la +11 în acest timp.

Corey a transformat 10/14 aruncări din acțiune și a avut un procentaj aproape perfect de la distanță, de unde a tras 4/5. Americanul a transformat și cinci dintre cele șase încercări de la linia de pedeapsă.

Fundașul argeșenilor a ajuns după acest meci la medii de 15.3 puncte, 3.5 recuperări și 5.1 assist-uri, cu procentaje de 50% din interior, 46% de la distanță, respectiv 86% de la linia de libere.

În etapa următoare, FC Argeș va avea parte de un duel cu Corona Brașov, pe teren propriu, programat sâmbătă, 16 martie, de la ora 18:00.

*foto: Facebook/FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!