Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
Preşedintele echipei BC Mureş a prefaţat meciul etapei cu numărul 23, etapă în care vor da piept cu Energia Rovinari. Acesta speră ca echipa pe care o conduce să nu mai aibă fluctuacții în timpul unui meci și astfel să nu aibă emoții în obținerea victoriei.
„Fiecare meci din acest moment este o provocare pentru noi, la fel cum a fost tot campionatul, fiecare meci îl abordăm din perspectiva victoriei, indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. Aşteptăm fanii sâmbătă la meci, sperăm să nu îi dezamăgim şi să reuşim să trecem de Energia Rovinari care a făcut un meci mai puţin bun etapa trecută cu Asesoft Ploieşti, dar Energia Rovinari este o echipă dupa parerea noastră imprevizibilă, foarte bună, care s-ar putea să aibă o zvâcnire de orgiliu, să-şi arate valoarea. Este o luptă acerbă pentru play-off şi trebuie să fim foarte atenţi. Un meci nu este niciodată dinainte câştigat indiferent de dorinţa noastră de victorie. Sperăm ca toată lumea să fie conectată la meci şi să nu mai avem căderi de genul celei de la Oradea şi în acest caz sunt convins că meciurile următoare vor fi mult mai uşor de abordat pentru noi.”
Patrida va avea loc sâmbătă, 15 martie, ora 18:00 în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş.
Nebojsa Vidic: „Mai avem o șansă de a încerca să fim prima echipă ce înving...
CSO Voluntari reacționează și se impune în meciul trei al semifinalei cu CS...
U BT Cluj-Napoca trece în minim de meciuri de FC Argeș și avansează în fina...
Ainars Bagatskis: „Dacă vrem să ne întoarcem la Oradea, trebuie să arătăm c...
Nebojsa Vidic: „Mai avem o șansă de a încerca să fim prima echipă ce înving...
CSO Voluntari împinge în meci decisiv seria din semifinalele LNBM cu CSM Or...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!