Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: ""


17.07.2012

CSM Oradea l-a transferat în cursul zilei de azi pe Ivan Stefanovic, fostul jucător al formaţiei BCM U Piteşti. În vârstă de 32 de ani, sârbul poate fi folosit pe poziţiile 3-4 şi este ultima achiziţie efectuată de către clubul de pe malul Crişului Repede în această vară.

Ce ne puteţi spune despre ultimul transfer, Ivan Stefanovic ?

Este un jucător pe care ni l-am dorit cu toţii. Stefanovic s-a încadrat în bugetul nostru şi noi l-am luat. Îl voi folosi atât pe poziţia 3 cât şi pe 4, aceasta era ideea, să achiziţionăm un jucător care poate evolua pe mai multe poziţii. Stefanovic este genul de jucător care mi-l doream, un jucător atletic, bun apărător, educat din punct de vedere sportiv, este un jucător care se poate adapta, de echipă şi pe care îl cunoaştem foarte bine. El poate intra în anumite momente pe teren şi să aibe grijă de cel mai bun jucător advers, e un bun recuperator.

În ceea ce îl priveşte pe Hunt, o să-l folosiţi mai mult pe poziţia 1 ?

Poziţiile principale a lui Hunt sunt 2 şi 3, dar el poate evolua şi pe 1. Oricum ştim cu toţii că Franklin va evolua la noi doar dacă va trece testele fizice, iar eu nu cred că vor fi probleme la acest aspect. Poate Franklin îşi va intra mai greu în ritm, având în vedere că nu a mai jucat un meci oficial de aproape un an, iar în acest caz Hunt va putea evolua pe poziţia 1.

Vă faceţi griji în ceea ce priveşte temperamentul său ?

Nu, absolut deloc. Noi am transferat un jucător şi am considerat că respectivul se încadrează în sistemul nostru de joc. El este un jucător de valoare şi sperăm să confirme la Oradea. În ceea ce priveşte celelalte aspecte clubul CSM Oradea şi-a luat toate aspectele pentru a fi protejat. Eu cred că nu va fi cazul pentru că Hunt a mai jucat, în ultimele 4 sezoane,  şi nu a avut nicio problemă. Pe baza acestei analize l-am transferat şi sper să se ridice la aşteptările noastre. Consider că este un jucător bun, cu experienţă, care a jucat în campioanate foarte puternice, care ne poate ajuta mult.

Dar în ceea ce priveşte capitolul recuperări, vă faceţi griji având în vedere că Oradea s-a clasat pe ultimele poziţii într-un clasament al recuperărilor pe sezonul trecut ?

Nu îmi fac niciun fel de griji. Aceasta este o problemă falsă, din punctul meu de vedere, dovadă sunt rezultatele din anii trecuţi. Nu îmi fac probleme. Îl avem şi pe Rareş care recuperează bine. Într-adevăr, Topchov nu recuperează aşa de bine, dar nici foarte rău. Nu îl bate unul net, nici măcar Durham care a fost un foarte bun recuperator. În meciul cu Oradea a avut cele mai puţine recuperări din tot sezonul, dacă ţin eu bine minte.

În acest moment lotul este definitivat ?

Absolut. Reunirea va avea loc pe 5 august la Oradea, iar pe 8 vom începe cantonamentul la Debrecen.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!