Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Cu siguranță vom fi o echipă care va încerca să joace în viteză”

Valentin Todea

Valentin Todea
07.08.2015

Echipa bihoreană va fi mult schimbată în noul sezon faţă de cel anterior, iar antrenorul principal al grupării roş-albastre şi-a oferit opinia în acest sens, făcând referire şi la programul de pregătire. Cu ocazia primului antrenament al formaţiei sale, Cristian Achim a spus următoarele pentru csmoradea.ro:

“La reunire am avut mai puțini jucători, dar absențele sunt perfect justificate. Duminică vom pleca într-un stagiu de pregătire centralizat, la care vor fi prezenți toți jucătorii, urmând să rămânem la Debrecen până pe data de 19. Programul de pregătire va cuprinde o serie de meciuri amicale, astfel încât la 22 septembrie să fim pregătiți pentru startul perioadei competiționale. În mare parte echipa noastră va fi diferită. Ea este construită în alt mod, din diverse motive. Cu siguranță vom fi o echipă luptătoare și cu siguranță vom fi o echipă care va încerca să joace în viteză.  Ne vom pregăti să avem o rotație cât mai lungă deoarece sunt de părere că în acest mod putem să avem un nivel de apărare mai bun. Lucru esențial pentru noua noastră echipă.”

Antrenorul a precizat că nu este neapărat preocupat de noul format al sistemului competiţional, declarând totuşi că această schimbare poate fi un avantaj:

“Sincer să fiu nu m-am aplecat asupra acestui aspect foarte tare. Nu mă interesează în mod deosebit. Noi trebuie să fim pregătiți pentru acest sistem. El a fost votat, noi am luat act de acest lucru. Pe mine mă interesează ca la momentul disputării meciurilor noi să fim pregătiți. Practic, noi, în sezonul regulat vom avea cu două meciuri mai mult decât în faza regulată a campionatului plus participarea în cupele europene din sezonul anterior. Acest lucru înseamnă că noi va trebui să avem o programare a efortului diferită. Nu în ultimul rând, apreciez eu, efectele unei rotații mai lungi se vor vedea. Asta nu imediat și nu la începutul sezonului sau în primele două luni, însă pe termen lung cred că ne poate avantaja o astfel de structură. Nu vom avea pauză deloc în noul sezon, vom avea foarte multe meciuri și nu va există nicio fereastră care să ne permită un nou ciclu de încărcare fizică, astfel încât eu consider că vom avea nevoie de aportul tuturor jucătorilor.”

*Foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!