Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Șansele sunt perfect egale în seria cu BC Mureș”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
10.05.2014

CSM Oradea și BC Mureș Târgu Mureș se luptă pentru un loc în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Primele două partide ale seriei dintre cele două formații se vor juca marți, 13 mai, respectiv miercuri, 14 mai, în Arena „Antonio Alexe”, de fiecare dată începând cu ora 18:45. 

Cristian Achim, antrenorul grupării bihorene, a vorbit pe larg în cadrul unei conferințe de presă despre ceea ce urmează în disputele cu echipa din Târgu Mureș. În primul și primul rând, tehnicianul a prefațat la modul general încleștările cu „Tigrii”.

„După părerea mea, șansele sunt perfect egale în seria cu BC Mureș. Avem în față o echipă extrem de experimentată, cu jucători care au evoluat la un nivel foarte înalt și care au o calitate individuală deosebită. Din punct de vedere mental sunt foarte puternici. Mureș este echipa care a jucat finala în sezonul precedent, astfel încât atât pentru noi, cât și pentru orice echipă din România, acest adversar poate fi considerat printre cele mai periculoase două oponente din România”, a subliniat Achim, fiind citat de site-ul oficial al clubului orădean.

Apoi, antrenorul de 44 de ani a făcut o comparație între lotul echipei SCM U Craiova, formație pe care a întâlnit-o în sferturile de finală, respectiv lotul de care dispune echipa din Târgu Mureș. 

„Jucătorii Mureșului au foarte mare experiență, sunt inteligenți și au o abilitate extraordinară de a marca de la distanță. De asemenea, se simt foarte bine unii pe alții în teren și au destui jucători care au evoluat la un nivel foarte important de-a lungul carierei. Comparativ cu SCM Craiova, consider că BC Mureș dispune de mai mulți jucători capabili să facă diferența din punct de vedere individual. Dacă la Craiova m-am temut în principal de Seals, Bureau și Kovac, consider că la Târgu Mureș sunt mai mulți astfel de jucători. Practic, oricare dintre jucătorii din rotația de bază a mureșenilor pot să facă multe lucruri prin care să facă diferența într-un meci sau într-o serie. Cred că experiența obținută de acești jucători la un nivel mai bun reprezintă principalul avantaj al celor de la Târgu Mureș dacă e să ne raportăm la echipa din Craiova. Pe de altă parte, avem armele noastre și sunt convins că ne putem califica în finală. Îmi doresc foarte tare acest lucru”. 

Într-un final, întrebat dacă avantajul terenului propriu contează într-o astfel de semifinală, Cristi Achim a răspuns negativ.

„Din punctul meu de vedere nu avem un argument în acest fel. La acest nivel terenul propriu nu contează. Oricare echipă poate câștiga pe terenul celeilalte. Lucru confirmat chiar de rezultatele consemnate în confruntările directe din sezonul regulat, atunci când fiecare a câștigat pe terenul celeilate”, a încheiat antrenorul formației CSM Oradea. 

Din octombrie 2005 și până în prezent, CSM Oradea și BC Mureș și-au dat întâlnire de 20 ori atât în meciuri oficiale cât și în cofruntări amicare. În tot acest timp, bihorenii și-au adjudecat 12 meciuri, iar mureșenii 8 la număr. În actuala ediție de campionat, mai exact în sezonul regulat din LNBM, cele două grupări și-au împărțit victoriile. Oradea a câștigat la Mureș cu 78-74, în timp ce alb-albaștri s-au impus în fieful roș-albaștrilor cu 76-75. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!