Spre finalul primei reprize a meciului dintre U-BT Cluj-Napoca și Prometey, în Sala Polivalentă și-au făcut apariția niște persoane speciale. Fără a atrage atenția celor mai mulți dintre spectatori, care erau concentrați asupra duelului dintre elevii lui Mihai Silvășan și cei ai lui Ronen Ginzburg, membrii echipei One Team s-au poziționat într-un colț al sălii, așteptând cu nerăbdare momentul ce urma să aibă loc la pauza partidei.

În calitate de participantă în EuroCup, U-BT Cluj-Napoca s-a implicat de la începutul sezonului în proiectul One Team și a ales să colaboreze cu Special Olympics, o organizație care face sportul accesibil persoanelor cu dizabilități intelectuale.

„Ne propunem să creștem gradul de incluziune al persoanelor cu dizabilități intelectuale în comunitate și modul principal prin care facem acest lucru este sportul”, ne-a spus Roxana Ossian, care se ocupă de acest proiect în Cluj-Napoca și care coordonează diferite acțiuni la nivel local, regional și național. „Sportul contribuie la dezvoltarea abilităților motorii, aspect care poate fi foarte important pentru persoanele cu dizabilități intelectuale. Având scopul acesta, de incluziune, cred că momentul de la Sala Polivalentă a fost unul în care am reușit să facem un mic pas pe plan local. Cred că spectatorii au reușit să vadă dincolo de dizabilitatea acestor tineri. Ei au niște abilități deosebite”.

În urmă cu patru sau cinci ani, în cadrul Special Olympics, au început antrenamentele de baschet cu persoane cu dizabilități intelectuale provenite din diverse centre de zi sau organizații non-guvernamentale. De-a lungul anilor, echipe din România au participat la o mulțime de competiții naționale și internaționale, nu doar în baschet, ci și în alte sporturi.

În toamna anului 2022, U-Banca Transilvania le-a lansat celor de la Special Olympics invitația de a colabora în cadrul proiectului One Team, iar Roxana Ossian este de părere că această inițiativă s-a potrivit ca o mănușă. De-atunci au început să se antreneze cu multă seriozitate și conștiinciozitate, sub comanda lui Mihai Popa și Sergiu Popa, antrenori în cadrul grupelor de juniori ale alb-negrilor.

De-a lungul ultimelor luni, au mai fost momente speciale pentru membrii echipei One Team, precum un antrenament la care au participat Mihai Silvășan, antrenorul principal al lui U-BT, și Patrick Richard, căpitanul ardelenilor. „Mi s-a părut absolut fabulos. A fost foarte natural din partea tuturor. Poate te-ai gândi că unii se emoționează și nu mai joacă, poate că cei profesioniști nu au întotdeauna instrumentele la îndemână din punct de vedere comportamental să știe cum să se comporte cu persoane cu dizabilități. Dar n-a fost cazul. Atât de frumos și de natural a mers totul la acel antrenament încât, ce să zic, ne mai dorim”, ne-a mărturisit Roxana.

Însă, dincolo de aceste momente, vârful experienței pentru acești tineri cu dizabilități intelectuale a fost invitația de a juca un meci demonstrativ la pauza confruntării dintre U-BT Cluj-Napoca și Prometey, din etapa a 17-a a 7DAYS EuroCup.

Cu multă emoție, entuziasm și răbdare, membrii echipei One Team au așteptat ca jucători care și-au dedicat întreaga viață acestui sport, precum Patrick Richard, Andrija Stipanovic, Ondrej Balvin sau DJ Stephens, să iasă de pe teren și, apoi, în aplauzele fanilor, au intrat în rolul de baschetbaliști.

Foarte dezinvolți, aceștia s-au simțit ca la antrenamentele din Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Alexandru Vaida-Voevod” din Cluj-Napoca, acolo unde se pregătesc în cea mai mare parte a timpului. Au comunicat unii cu alții, au alergat, au depus efort, au înscris și au trăit la maxim acest moment special.

Poate că a fost un pic mic terenul pentru cât de mulți erau, dar cred că v-ați făcut o imagine despre ceea ce pot să facă ei. Au fost și ei foarte, foarte emoționați. Știți cum e, emoțiile cred că acționează la fiecare la fel, indiferent că e o persoană cu dizabilități sau fără. Au dat ce au putut mai bine, uneori uitând de regulile pe care le-au învățat. Dar nu cred că contează atât de mult partea tehnică.

Privind din tribune, momentul de pe parchetul Sălii Polivalente a demonstrat încă o dată forța unificatoare a sportului. Cincisprezece persoane cu dizabilități intelectuale, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, s-au bucurat împreună de baschet, fiind apreciați de mii de spectatori. Regulile jocului de baschet au trecut pe plan secund, iar competitivitatea a fost înlocuită de fair-play și de bucuria sportului. Drept dovadă, atunci când se înscria câte un coș, și s-au marcat destule, toată lumea sărbătorea, indiferent de echipa din care făcea parte.

„E un spirit al nostru, al Special Olympics. La noi nu contează performanța, contează participarea”, a explicat Roxana. „De aceea și când organizăm competiții, la noi toată lumea câștigă. Facem acest lucru, împărțindu-i pe grupe valorice, încât fiecare are șansa să concureze cu cei care au același nivel de abilități. Fiecare primește medalii de aur, argint, bronz, urcă pe podium și atunci ei sunt învățați să se bucure pentru ceea ce ei fac, dar și pentru ceea ce echipa adversă realizează. Ei simt că sunt parte dintr-o echipă și atunci spiritul acela de competiție, mai ales atunci când joacă unii contra alții, fiind aceeași echipă la bază, nu există. Acum, dacă mergem la o competiție internațională, ca Special Olympics România, și reprezentăm țara, atunci, sigur că da, nu prea ne bucurăm când jucăm un meci cu o echipă din Italia și ei înscriu. Deși să știți că am avut situații la niște jocuri europene în care pe ai noștri i-a luat atât de tare valul că s-au bucurat și pentru coșurile date de adversar. N-ai cum să te superi fiindcă bucuria e atât de sinceră încât n-o spulberăm încercând să explicăm atunci că punctul este pentru ceilalți și noi suntem în pierdere. După cum spuneam, nu performanța contează. Pentru noi, rezultatele nu sunt atât de importante. La finalul unei competiții, sigur că da, numărăm medaliile, numărăm locurile 4, 5, 6 dar ceea ce rămâne este experiența participării și ei despre asta vorbesc mult timp după eveniment.”

Spre deosebire de situația care avusese loc cu 15 minute în urmă, rolurile s-au inversat și, de această dată, cei din echipa One Team se aflau pe teren și jucau baschet, iar Andrija Stipanovic, Stefan Bircevic și Patrick Richard stăteau și îi urmăreau. După fluierul final, Stipanovic și Bircevic s-au dus și au făcut salutul la centru alături de participanții la acest proiect, care au ieșit de pe teren, făcându-le cu mâna spectatorilor. Cu un zâmbet larg pe față, două dintre cele mai active jucătoare au apucat să îl îmbrățișeze pe Richard, înainte de a pleca la vestiare.

S-au simțit apreciați. Într-o lume în care persoanele cu dizabilități sunt destul de mult marginalizate, acesta este un moment în care s-au simțit apreciați. Intrând în sală, au simțit că ei sunt, în momentul acela, cei mai importanți și că, la fel ca niște baschetbaliști profesioniști, trebuie să salute publicul. Au înțeles foarte bine momentul și importanța lui pentru ei. Au fost foarte, foarte emoționați. Nu ne-am așteptat să fie jucători pe teren. Știam că avem momentul nostru, separat de restul meciului. Dar s-au simțit mai valorizați de faptul că cineva din mediul acesta profesionist a venit alături de ei.

Pentru acești tineri, momentul trăit în BTarena a fost unul pe care nu îl vor uita și pe care îl vor povesti și repovesti de câte ori vor avea ocazia. În același timp, cred că membrii One Team nu au fost singurii beneficiari ai meciului de la pauză. Suporterii, jucătorii și antrenorii au putut să vadă o partidă în care, indiferent de diferențe, bucuria jocului depășește competitivitatea, iar sportul se apropie mai mult de ceea ce ar trebui să fie.

*foto: Lavinia Gordan/U-BT Cluj-Napoca