Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea a avut nevoie de prelungiri ca să câștige la Galați

Cătălin Rădulescu

Cătălin Rădulescu
04.02.2016

Sala Polivalentă Dunărea a găzduit miercuri seara partida Phoenix Galați – CSM CSU Oradea, care a contat pentru cea de-a XIX-a etapă a Ligii masculin. Un meci „nebun” cu numeroase răsturnări de situație pe tabela de marcaj, faze spectaculoase și 30 de aruncări de 3 puncte reușite.

Cei doi tehnicieni Florin Nini și Cristian Achim au început cu următoarele distribuții: Threatt jr, Pesic, Bojovic, Lemyk, Petică respectiv Mandache, Barnette, Barac, Nuhanovic, Franklin. Oaspeții au intrat pe teren motivați și au condus cu 7-2 (min.3). Bojovic a sunat imediat adunarea și Phoenix a preluat inițiativa: 14-9 (min.7), 21-17 (min.10), 23-17 (min.12). CSM-ul și-a început recitalul și a scuturat plasa din afara semicercului prin: Markovic (2), Pașca și Zupan și a încheiat în avantaj prima repriză în avantaj, scor 44-41.

Cu un lot mai experimentat, echipa vizitatoare a apăsat pedala de accelerație, a început cu un ecart de 6-0 sfertul trei, Mandache i-a exasperat pur și simplu pe spectatorii gălățeni cu precizia la aruncările din afara semicercului și, chiar dacă Phoenix a replicat prin Threatt și Pesic, s-a desprins la 14 puncte diferență după o „specialitatea casei” marca Zupan, scor 81-67 (min.32). Florin Nini a cerut time-out, Phoenix a reînviat și pe mâna conducătorului de joc Threatt a preluat conducerea, scor 85-84 (min.36). F

ranklin și Mandache nu s-au pierdut cu firea și și-au readus echipa în avantaj. Finalul a fost dramatic și a ridicat toată asistența în picioare. Cu 68 de secunde rămase din meci, Lemyk a restabilit egalitatea, dar imediat Markovic a marcat din nou de 3 puncte. Americanul Threatt a rezistat presiunii și a dus partida în overtime după ce a transformat două libere.

Echipa gălățeană a început perfect timpul suplimentar, cu Pesic marcator a cinci puncte și a trecut în avantaj, scor 100-97 (min.42). Pe final însă Oradea și-a păstrat calmul și a obținut o victorie grea ce le consolidează poziția de lider în clasament.

Rezultat final: Phoenix Galați – CSM CSU Oradea 106-110 (21-17, 20-27, 24-34, 30-17, 11-15). Principalii marcatori: Threatt jr. (34 puncte), Bojovic (16 p), Lemyk (14 p), Pesic (14 p), de la Phoenix respectiv Barnette 28 p, Mandache 24 p, Markovic 22 p, de la CSM CSU Oradea.

8 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe caranfilrevine :

    Frumos articol...
    ..iar despre ce s-a intamplat efectiv acolo....ne spuneti si noua?Sau echivalentul pentru"dramatic" ar fi nereguli de tot felu'? Asa am auzit pe la colturi ...poate va/ne informati!!!

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    csm
    Bravo CSM! Am fost sigur ca vom avea un meci greu si ma bucur ca am reusit sa castigam.
    Referitor la meci eu am auzit doar ca nu s-au contabilizat cum trebuie PF-urile si nu au eliminat un jucator de la Galati. S-a sesizat Lucic (care nu era pe foaia oficiala) si arbitrii au revenit. In rest nu am auzit nimic, doar ca dupa situatia live de pe site-ul frbaschet pare ca s-au dat 2 greseli tehnice in sfertul 4 (fiecare echipa cate una).
    Tu ai auzit altceva? (nici Achim nu spunea nimic in interviu).

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    Nuca tare...
    Salutare... Stau sa ma gandesc daca este justificat locul pe care CSM il ocupa in acest moment in clasament avand in vedere faptul ca nu reusim sa batem la diferenta o echipa din partea a doua clasamentului. Ori nu suntem suficient de buni si mai avem de lucru, ori campionatul chiar a devenit foarte competitiv. Sper totusi ca in realitate e a doua varianta.

    Intr-adevar articolul mi se pare incomplet avand in vedere ca au fost doua situatii demne cel putin de mentionat:

    1. Un jucator de la Galati a ramas pe teren dupa ce a acumulat 5 greseli personale si a si marcat in acest timp. Uros Lucic, care nu a jucat, a sesizat acest lucru. S-a acordat fault tehnic la banca galateana, si atat. Am cautat in regulament, insa acolo scrie ca arbitrul trebuie sa anunte jucatorul care a acumulat 5 greseli sa paraseasca terenul, ceea ce nu s-a intamplat. Nu scrie nimic despre cum se sanctioneaza ca abatere faptul ca jucatorul ramane pe teren, si mai si inscrie. (apropos...punctele au ramas pe tabela).

    2. Persoana responsabila de gestionarea electronica a tabelei si a statisticii a fost eliminat pentru repetate greseli, din acest motiv s-a si "blocat" lilve score-ul de pe site-ul FRB la scorul de 95-95 (va dati seama ce simteau suporterii oradeni in acele cateva minute pana s-a aflat scorul final).

    Sunt extrem de curios care vor fi urmarile acestor situatii, dar ma astept, ca mai mereu la o reactie iresponsabila de tip "lasa ca bine-i si asa" din partea FRB.

    Ma bucura ascensuinea lui Mandache, cel putin din punct de vedere statistic, insa ma ingrijoreaza ca in ultimele 8 meciuri nu am castigat la mai mult de 5 puncte si mai mereu riscam foarte mult in ultimul sfert. Ar trebui sa ne dea de gandit acest aspect.

    Urmeaza un meci cu Dinamo care va veni la Oradea pentru a castiga, avand in vedere cele doua infrangeri cu Steaua si Timisoara. Sper sa nu ne afecteze prea tare deplasarea lunga la Galati si zilele putine intre meciuri.

    PS - @Catalin Radulescu - mai mare atentie te rog la exprimare si la relatarea evenimentelor din sala, avand in vedere ca scrii pentru cel mai citit site de baschet din Romania ;)

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      Aparare
      Echipa oradeana este recunoscuta ca o echipa cu un joc in aparare de foarte bun nivel. Cum sa iei 95 de puncte intr-un meci cu o nou promovata ? Cum sa-ti dea Threat , conducatorul de joc 34 de puncte si sa nu gasesti solutii ?Este posibil ca in timp toate aceste meciuri castigate la limita si care, oricum, implica o doza de noroc, sa se intorca in detrimentul echipei oradene si ar fi pacat.
      Din statistici vad ca Franklin si Nuhanovic nu au prestat grozav dar poate ma insel

      cu 8 ani în urmă (04.02.2016)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    CSM
    E clar ca avem un campionat cu multe rezultate imprevizibile. Galatiul are o echipa interesanta, care a pus probleme multor echipe. Si etapa trecuta a pierdut in prelungiri la Sibiu. E pe locul care e pt ca e inconstanta, alterneaza meciuri bune cu meciuri dezastruoase. Si nu in ultimul rand are un antrenor subapreciat.

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    Bosnia
    Cum adică, greșeli repetate ale statisticianului? Le-a făcut de capul lui sau d-l președinte-antrenor a trasat sarcină? Ce pedeapsă riscă clubul din Galați pentru incompetența sau reaua-voință a acestuia? Comisarul ce a păzit? Nu e regulă să se spună cu voce tare ce se scrie în foaia de joc sau ce se operează în live-score? Cum să nu fie eliminat un jucător cu 5 faulturi? Nu de mult, Calancea se plângea de cum s-a manifestat Nini, nu s-a luat nicio măsură? Autocarul echipei feminine din Arad a fost avariat intenționat înaintea meciului din prima etapă din LNBF, e cumva "Bosnia" la Galați și nu știm și noi! "Felicitări" pentru obiectivitate și corespondentului Totalbaschet.ro, a fost extrem de "obiectiv"!

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe probaschet :

    informatie corecta
    ROHDE a primit al 5 pf in urma unei decizii controversate,meciul a fost oprit momente bune,ORADEA a inscris ambele libere,iar apoi pe o repunere rapida JAY THREATT a marcat 3 puncte.

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea minotauro :

    Ciudat
    Forte cuidat atat articolul cat si lipsa informatiilor legate de cele intamplate la Galati. E clar ca a fost un amatorist total la cei ce trebuiau sa se ingrijeasca de aceste aspecte, insa cred ca o relatare si o informare clara asupra celor intamplate ar face mult bine fenomenului, intrucat senzatia actuala e aceea de ascundere sub pres a mizeriei.

    cu 8 ani în urmă (04.02.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!