Minute | 29:04 |
Puncte | 33 |
Pase decisive | 5 |
Recuperari | 6 |
Eficienta | 35 |
CSM Oradea continuă startul perfect de stagiune din Liga Națională de Baschet Masculin și o învinge și pe CSM Constanța, într-un meci din etapa a șasea. Leii Roșii au ajuns la un bilanț de 6-0, după ce s-au impus în Arena „Antonio Alexe”, cu scorul de 93-75. Adversarii lor au 1-5 în ierarhia campionatului României.
CSM Oradea: Brandon Brown, Bobe Nicolescu, Sayeed Pridgett, Donatas Tarolis, Paulius Petrilevicius
CSM Constanța: Jorden Duffy, Alin Andrieș, Kevaughn Allen, Monyea Pratt, Cătălin Baciu
După ce gazdele au lovit primele, prin Tarolis, Pratt și Allen au replicat solid, marcând pe rând de la distanță. Petrilevicius, Pridgett și Tarolis au întors raportul de forțe cu un run de 8-0. Andrieș a replicat prin cea de-a treia triplă a marinarilor, înaintea unui nou parțial semnat de către gazde, tot de 8-0, oprit tot de o triplă, de data aceasta din partea lui Duffy. Oradea avea un avantaj confortabil la finalul primului sfert, încheiat cu 30-14, după o triplă cu fault a lui Richard.
Năstruț și Duffy s-au duelat în coșuri de trei, în primele momente din sfertul secund. Richard a punctat din nou, pe pătrundere de data aceasta, dar a primit o replică pe măsură de la fostul său coleg, Baciu, care a punctat de două ori din căciulă. Andrieș a continuat acest parțial, cu un coș de afară. Richard a revenit și a răspuns cu un cârlig din spațiul de trei secunde. Leii Roșii au reușit să își păstreze un avantaj confortabil până la pauza mare, când scorul era 48-35.
Conducătorii de joc titulari ai celor două echipe au deblocat tabela în partea a doua, cu câte un coș de la semi-distanță. Pridgett a majorat diferența, punctând de afară, înainte de cinci puncte consecutive ale lui Pratt. Același Pridgett i-a oprit run-ul cu un nou coș de trei. Williams și Young aveau să iasă și ei la rampă, în ultimele posesii ale sfertului, iar cu 10 minute înainte de ultimul act, tabela indica 66-53.
Richard a deblocat sfertul al patrulea printr-un coș de la distanță. Philmore a adus patru puncte din interior, iar Duffy și Pratt au lovit pe rând de afară, astfel că diferența de pe tabelă redevenea de o singură cifră. Brown și Andrieș au continuat recitalul triplelor, la care s-a alăturat ulterior și Allen, care reducea deficitul la opt puncte. Elevii lui Cristian Achim au supraviețuit până la urmă finalului de meci și au reușit să se impună cu 93-75.
Sayeed Pridgett a fost principalul marcator al liderului, cu 16 puncte. Kris Richard l-a urmat, cu 16 puncte de pe bancă. Brandon Brown și Paulius Petrilevicius au avut câte 13, iar Donatas Tarolis a terminat cu 12 puncte, 6 recuperări și 8 pase decisive. Pentru Constanța, Kevaughn Allen și Monyea Pratt au marcat 17 puncte.
Leii Roșii se pregătesc pentru o deplasare în Europe Cup, cu Spojnia Stargard, după care vor juca pe terenul lui Rapid București în campionat. Marinarii o vor înfrunta pe Antwerp Giants la mijlocul săptămânii, respectiv pe CSO Voluntari în weekend.
*foto: fiba.basketball
Analiză. Matematica din spatele rezultatelor obținute de U-BT Cluj în turul...
CSO Voluntari se distrează cu CSU Sibiu și rămâne pe val în LNBM
Situație critică la CSM Constanța. Întârzieri ale plăților salariilor la ec...
CSO Voluntari se distrează cu CSU Sibiu și rămâne pe val în LNBM
Andre Jones: „Ne-am întors complet refăcuți și suntem pregătiți pentru Orad...
CSM Oradea ajunge la zece victorii consecutive în LNBM, după succesul cu Co...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!