Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu câștigă pe teren propriu în fața lui CSM Constanța

CSU Sibiu câștigă pe teren propriu în fața lui CSM Constanța

Ziua de baschet de duminică, 29 octombrie, din etapa a șasea a Ligii Naționale s-a încheiat în Sala Transilvania, BC CSU Sibiu și CSM Constanța fiind adversare. Sibienii au reușit să câștige cu 79-76, într-un duel în care transmisia online a avut mari probleme.

Sibiu: Mirel Dragoste, Pavlin Ivanov, Monyea Pratt, Yordan Minchev, Rareș Uță

Constanța: Jorden Duffy, Ștefan Gribinic, Kyndahl Hill, Rolland Torok, Bryan Griffin

CSU Sibiu a deschis meciul cu 9-0 și în această perioadă CSM Constanța a stat cu 0/5 la nivelul aruncărilor și în mod natural a venit primul time-out din partea lui Dan Fleșeriu. Hill a oprit run-ul gazdelor după o recuperare ofensivă transformată în două puncte și Mirel Dragoste a putut să păstreze avansul de +7 în dreptul sibienilor la jumătatea sfertului inaugural (12-5). Henderson a adus-o pe Constanța puțin mai aproape, dar Ivanov a răspuns imediat cu o triplă, în timp ce Dragoste a pus noi puncte pe tabelă pentru 18-11. Ultimele două minute ale actului inaugural au adus câteva decizii pripite în ambele tabere și astfel scorul s-a modificat doar puțin: 20-15.

Oprean și Duffy au răspuns cu șase puncte la rând desprinderii Sibiului la +9, iar apoi Kuti a marcat din spatele arcului de cerc la 27-21, reușită cu care a întrerupt seria mai bună a dobrogenilor. Galben-albaștrii au ratat la capătul unei acțiuni colective superbe, lucru pe care CSM Constanța nu l-a repetat și după reușita lui Griffin a urmat un timp de odihnă la 29-26, iar apoi situația de pe tabelă a devenit egală. Ivanov a oprit run-ul de 8-0 în care s-a aflat Constanța și finalul reprizei a rămas extrem de echilibrat, astfel că la vestiare s-a intrat cu 38-34 prin liberele bune ale lui Mo Pratt.

Repriza secundă a debutat cu patru încercări precise de la distanță și s-a făcut 44-40, după care Duffy a dus la capăt o acțiune cu un floater și Constanța a preluat conducerea. Formațiile s-au aflat ulterior pe rând la conducere într-o primă jumătate de sfert trei cu multe puncte (50-51), iar CSU Sibiu a prins o perioadă puțin mai eficientă pentru o desprindere la patru lungimi. Dragoste s-a dus în double digits prin punctele aduse Sibiului în ultimul minut al actului, Torok fiind cel care a stabilit scorul după acest sfert: 57-55.

Dobrogenii au intrat într-un parțial de 6-1 în decurs de aproape patru minute și cu liberele împărțite ale lui Henderson s-a făcut 58-61, după care a venit o perioadă mai eficientă pentru CSU Sibiu, iar Gavriloaia și-a dus echipa la +3 cu un and-one pentru 64-61. Diferența a devenit de două posesii pe următoarele atacuri, Duffy fiind cel care a forțat gazdele la un time-out, după care au urmat momentele lui Griffin și Constanța a revenit la conducere (68-69). Dunk-ul lui Minchev a asigurat un avans de trei puncte pentru CSU Sibiu cu puțin peste un minut până la final și oaspeții nu au profitat de șansele avute, iar în cele din urmă tabela a indicat 79 la 76, după câteva libere din partea lui Ivanov și Minchev, respectiv o ultimă reușită a lui Lazar.

Pavlin Ivanov a contribuit cu 24 de puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, Aurelian Gavriloaia a adunat 13 puncte și 3 recuperări, iar Mirel Dragoste a stat cu 11 puncte, 2 recuperări și 2 intercepții. CSU Sibiu nu l-a avut la dispoziție pe Kyle Adnam.

Jorden Duffy a totalizat 27 de puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții pentru CSM Constanța, în tabăra dobrogeană fiind în double digits și Cedric Henderson (23 de puncte, 4 recuperări, 5 mingi pierdute), respectiv Bryan Griffin (16 puncte, 7 recuperări). Dan Fleșeriu nu s-a putut baza pe Dragoș Diculescu și Vytenis Cizauskas.

CSU Sibiu ajunge la 4-1 în Conferința B și o trimite astfel pe CSM Constanța la 3-3. Sibienii vor juca în etapa următoare la Târgu Mureș, iar pe dobrogeni îi așteaptă duelul de acasă cu SCM U Craiova.

*foto: Facebook BC CSU Sibiu

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM Focșani Lex 8 :

    da bravo
    un meci aproape perfect pentru sibieni

    cu 5 luni în urmă (03.11.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!