Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu, debut cu dreptul în campionat

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
19.09.2016

BC CSU Sibiu a debutat cu o victorie în noul sezon competițional. Echipa antrenată de Dan Fleșeriu s-a impuns, luni seara, pe teren propriu, în fața celor de la SCM U Craiova, cu scorul de 88-72.

Dan Fleșeriu a început partida cu Davis, Hardy, Popescu, Lalovic și Mijajlovic, în vreme ce Vladimir Vuksanovic i-a trimis pe parchet pe Filip, Marinovic, Paul, Fraseniuc și Jamar. Gazdele au profitat de avantajul terenului propriu și au preluat conducerea destul de repede, având un avantaj considerabil de 10 puncte după primul sfert de joc. Diferența a rămas de nouă puncte după secvența a doua, scorul fiind, la pauza mare, 35-26. O prestație foarte bună în această primă repriză de joc a avut tânărul baschetbalist american Marcel Davis, aflat la primul lui sezon ca profesionist. Sportivul s-a remarcat de la aruncările din afara semicercului, având 11 puncte marcate în primele 20 minute de joc.

Sibienii au pierdut doar sfertul trei, oltenii reușind să înscrie cu două puncte mai mult: 23-21. În schimb, sfertul patru le-a aparținut gazdelor, care au marcat 21 de puncte, spre deosebire de 12 ale oaspeților. Galben-albaștrii au pășit cu dreptul în sezonul 2016/2017, obținând o primă victorie: 88-72.

Cel mai bun marcator al lui BC CSU Sibiu a fost Marcel Davis, cu 21 de puncte. Acesta și-a mai trecut în cont patru recuperări, 2 assist-uri și 2 intercepții.

Pentru olteni s-a remarcat Yurii Fraseniuc, jucător care a terminat cu 20 de puncte marcate, 8 recuperări și 2 pase decisive.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

11 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu mid53 :

    victorie
    O frumoasa victorie! Întreaga echipa merita felicitari!

    cu 7 ani în urmă (19.09.2016) Raspunde
  • BC CSU Sibiu csu4ever :

    da
    Bun asa!

    cu 7 ani în urmă (19.09.2016) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    CSU
    O primă victorie, în ciuda unui joc nu foarte convingător. E clar că mai avem de muncă, dar sunt perspective bune. Doar că încep meciurile grele, așa că va fi foarte greu. Una peste alta, echipa e peste cea de anul trecut. Un bemol: liberele-avem niște procentaje criminale, stiu ca nu s-au antrenat în Transilvania de ceva vreme, dar 45% e ridicol; ce e sigur e că nu putem mai rău de atât😂.
    Două vorbe despre Craiova: mult mai subțire ca anul trecut, au venit ca mielul la tăiere, se vedea asta de cum au intrat pe teren, trebuie multe schimbări dacă vor playoff-ul.

    cu 7 ani în urmă (19.09.2016)
    • SCM "U" Craiova adiro:

      lot
      Atata timp cat mare parte din buget a mers la ecchipele de volei si handbal care imperuna nu au media de spectatori de la baschet nu prea avem cum sa speram la mai mult,dar cine stie,poate poate...

      cu 7 ani în urmă (20.09.2016)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      completare adiro
      Intai de toate,felicitari invingatorilor,victorie incontestabila!
      Situatia din punct de vedere al cifrelor este cam asa:voleiul are o medie intre 80-100 spectatori/meci(!!!!!!!!!),handbalul 4-500,baschetul in jur de 2000,pe locul doi in tara,dupa Cluj!Bugetul e modest,dar ma uit pe linia statistica a lui Marinovic(dupa un sezon in care nu a rupt gura targului la Steaua),jucatorul cel mai scump din lot si observ ca organizatorul jocului nostru,mintea limpede si omul de echilibru si siguranta, recordman-ul paselor decisive din Eurocup are 1 assist contra Sibiului,respectiv 6(!!!) turnovers...Apoi,Paul e un jucator de nivel mediu,nicidecum de pozitia 5,care totusi ar putea da cel mai bun randament al sau langa un 5 de forta,ceea ce noi nici macar nu avem,ca atare Sibiul ne-a executat sub panou...Ma bucur pentru Abrams si Fraseniuc,il astept pe Sepa in prim plan(a fost la vremea lui capitanul nationalei U18 a Serbiei),Popa sigur poate mai mult,asta pentru a avea macar un strop de liniste.Dar de departe cel mai trist lucru este ca in acest sezon spectacolul a murit la Craiova...

      cu 7 ani în urmă (20.09.2016)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova kristake :

    Nu ca ar conta
    dar la noi Abrams are 20p si Fraseniuk doar 14p

    cu 7 ani în urmă (19.09.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe horia_craiova :

    VUKSANOVIC
    Daca ne luam dupa marele "antrenor"VUKSANOVIC, in teren joaca "bugetul"echipei, si nu o formatie alcatuita din jucatori, ambitiosi, si cu un minim respect fata de locul de unde isi i-au salariile bunicele. Este evident ca avand un astfel de concept nu poti decat sa te prezinti ca mielul la taiere. Nu tu ambitie, nu tu dorinta, nimic, nimic, nimic....
    De fapt de la un retard ca acest individ , ce a semnat pe doi ani cu Craiova ( intrebare pentru conducere : cum a semnat cel mai slab antrenor pe doi ani????) nu poti avea nicio pretentie. Dupa mintea lui Leicester nu ar fi luat campionatul niciodata in Anglia, avand in vedere bugetul pe care il aveau la inceputul campionatului. Omu e dus cu capul oricum nu intelege nimic din daruire, munca, respect etc.
    P.S. chiar si cu un buget mic, dar bine dramuit se pot face multe. Daca aduci pensionari loviti si care abia asteapta sa termine sezonul (care traiesc din amintiri) ce pretentie sa ai ?

    cu 7 ani în urmă (20.09.2016) Raspunde
  • tzontzolino :

    lot Craiova
    Paul care a fost la Sibiu nu mi s-a parut si in continuare sustin ca e un jucator de liga secunda. Nu e pivot de nici o culoare , nimereste de la 3 din cand in cand si cam atat. Marinovic e bun dar daca are si cu cine. In cazul de fata mai bine luati un PG din NCAA si restul de bani ii bagati in 2 oameni mari de calitate. Deci Fraseniuk e bagat la romani pana la urma?

    cu 7 ani în urmă (20.09.2016) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Vointza :

    Buget
    .

    cu 7 ani în urmă (21.09.2016) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Vointza :

    Buget
    Dupa schimbarea de conducere prin re-aducerea Dlui Pretorian la fraiele clubului, sunt ferm convins ca bugetul nu va mai reprezenta o problema ...

    cu 7 ani în urmă (21.09.2016)
    • SCM "U" Craiova corneliuson:

      buget
      cine a fost schimbat?de ce credeti ca readucerea Dlui Lucian Pretorian va face ca bugetul sa creasca?Oare vine dansul cu bani de acasa?

      cu 7 ani în urmă (22.09.2016)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!