Marți, 12 aprilie, ora 21:00, cu 24 de ore înainte de confruntarea dintre MHP Riesen Ludwigsburg și U-BT Cluj-Napoca. În parcarea Sălii Sporturilor „Horia Demian” îl reperez pe Ciri, un suporter clujean, și mă duc la el: „Bună seara! Înspre Germania?”.

Așa a început o aventură de 62 de ore în care, împreună cu trei fani ai lui U-BT, am călătorit până în Ludwigsburg pentru a vedea meciul al doilea al sferturilor de finală din Basketball Champions League. Ciri îmi confirmă zâmbitor și începem să povestim despre echipă, despre evoluția ei în BCL, cât și despre ceilalți suporteri care fac deplasarea în Germania.

La scurt timp, ajung pe platoul Sălii Sporturilor Dodo și Flo, iar formația este completă și gata de plecare. Cu toate că suntem doar patru, călătorim cu un van de opt locuri care are șansa să devină mașina oficială a deplasărilor în Europa.

Știm că urmează trei zile centrate în jurul baschetului așa că nu începem să vorbim imediat despre asta. Însă, treptat, subiectul apare în discuție și nu ne mai ascundem de el. Pornim din prezent, dezbatem situația din acest sezon, iar apoi ne întoarcem în trecut, la începutul anilor 2000. Dodo, Ciri și Flo povestesc de Miljan Medvedj, Zoran Krstanovic, LeVar Seals, Tab Baldwin, David Lawrence, Branko Cuic și Kyndall Dykes, jucători și antrenori care au fost la Cluj în perioada de început a acestei echipe.

Nici rivalitatea cu CSU Asesoft Ploiești nu este uitată, iar Cătălin Burlacu și Dado Arnautovic sunt aduși în discuție. Între timp, urmărim cu mare interes două jocuri din sferturile de finală ale Basketball Champions League. Înainte de a pleca, Tenerife reușise să se impună la un punct pe terenul lui Tofas și să își asigure calificarea în Final Four. Apoi, Holon a câștigat și ea la un punct împotriva lui Strasbourg, în timp ce Manresa și-a adjudecat victoria și, implicit, calificarea la o diferență de două puncte.

Începem să sperăm că tiparul acestor rezultate se va respecta și că va urma un succes la o posesie pentru U-BT pe terenul lui Ludwigsburg. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, ne punem de-acord să cerem permisiunea de a aduce cu noi, înapoi în România, unul sau doi jucători.

Lăsăm în urmă orașe precum Oradea, Szolnok, Budapesta sau Viena și resimțim oboseala din ce în ce mai tare așa că încercăm să ne odihnim cât putem. Răsăritul ne prinde în Austria, într-un rastplatz de lângă Linz, iar acest cadru ne reîmprospătează. „Ce zi ne așteaptă!”, exclamă Ciri.

Urmează rândul lui Flo să treacă la volan pentru ultimii 500 de kilometri și începem să povestim despre partea psihologică a sportului. Discutăm despre cât de important este ca antrenorul să fie un bun psiholog, despre cum trebuie să știe să abordeze fiecare jucător în funcție de particularitățile acestora. Cu acești „ochelari” analizăm echipa Clujului, povestim de Andrija Stipanovic și de Patrick Richard, liderii alb-negrilor, dar și de Stefan Bircevic, Dustin Hogue, Karel Guzman sau Elijah Stewart.

Entuziasmul nostru crește pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de Ludwigsburg, astfel că atunci când ajungem, primul lucru pe care îl facem este să mergem la MHP Arena să vedem cum arată. Pe drum ne întâlnim cu Adrian Resteman, kinetoterapeutul lui U și cu Andrei Bălan, preparatorul fizic al echipei, iar Dodo îi întreabă jovial: „Ce faceți pe aici? Aveți meci?”.

După ce admirăm sala, ne oprim la o terasă de lângă pentru a ne trage sufletul și acolo ne întâlnim cu alți patru fani clujeni care au făcut deplasarea. Pentru meci și-au anunțat prezența 35-40 de suporteri, veniți nu doar din Cluj, ci și din alte orașe ale Germaniei.

Apoi ne întoarcem la hotel pentru o binemeritată odihnă, iar eu profit de aceste ore pentru a ieși să mă plimb prin Ludwigsburg. Pornesc dintr-un cartier foarte liniștit și cochet, unde străzile sunt, în mare parte, goale, iar senzația este că a venit vara în Germania. Însă, pe măsură ce mă apropiu de centru, zgomotul devine din ce în ce mai tare, oamenii sunt tot mai mulți, iar orașul îmi pare viu. Străzile sunt pline de cafenele și restaurante iar, în piața centrală, se plimbă o mulțime de oameni, tineri, bătrâni, cupluri, prieteni, elevi, studenți și așa mai departe. Prin oraș nu văd niciun afiș legat de meciul de deseară așa că mă întreb câți dintre cei pe care îi văd vor fi în sală pentru confruntarea cu U-BT.

După această plimbare în oraș, mă grăbesc înspre terasa de lângă sală, acolo unde fanii lui U își petrec ultimele două ore înainte de meci. Din nou se discută despre parcursul echipei în acest sezon, despre arbitraj și se deapănă amintiri. Emoțiile se resimt din ce în ce mai tare, cu toate că suporterii încearcă să le ascundă în spatele umorului. Una dintre chelnerițe ne întreabă dacă totul este în regulă și dacă lipsește ceva, iar Radu îi răspunde „Lipsește doar victoria noastră cu Ludwigsburg. În rest, nimic”.

Profit de ocazie și îl întreb pe Radu ce crede că se va întâmpla mai târziu pe teren. „Nu știu ce să zic, însă lucrul care mă liniștește cel mai tare e că toți jucătorii noștri înțeleg importanța momentului pe care îl trăiesc și știu ce oportunitate au”, îmi răspunde fanul care, în urmă cu patru săptămâni, împreună cu prietenii lui, a făcut deplasarea și în Belgia, pentru confruntarea dintre U și Filou Oostende.

Uitându-ne pe geam, vedem tot mai multe fulare alb-negre și steaguri ale României. Cu 45 de minute înainte de meci, plecăm înspre sală și pe drum ni se alătură un student clujean, care se află în Germania cu programul Erasmus. Pe platoul arenei, suporterii lui U încep să cânte și li se alătură treptat și alte voci.

În sală, găsim cu ușurință sectorul dedicat susținătorilor români, iar aceștia își fac simțită prezența. Cântecele din Sala Polivalentă se aud în MHP Arena, spre uimirea fanilor nemți care îi privesc curioși pe suporterii lui U-BT. În galeria lui U se află și Mircea Barna, fost conducător de joc la CS Universitatea Cluj în anii '70.

Meciul începe bine pentru elevii lui Mihai Silvășan, care îi provoacă pe adversari să comită o mulțime de faulturi. Însă presiunea uriașă a unui astfel de joc se simte imediat, iar Richard și compania greșesc foarte mult, nereușind să fructifice atacurile. Fanii clujeni prevăd că urmează o partidă extrem de dificilă și continuă să cânte.

U-Banca Transilvania câștigă primul sfert, însă îl pierde pe al doilea și, la pauză, scorul este 40 la 33 pentru baschetbaliștii lui John Patrick. Îngrijorarea se observă pe fețele suporterilor lui U, care sunt hotărâți totuși să spere până la final și să își încurajeze echipa.

După revenirea de la vestiare, gazdele continuă să practice o apărare sufocantă și să fie foarte agresivi și astfel se mențin la o diferență de șapte puncte. Însă tripla lui Richard de la finalul penultimului act menține o rază de optimism.

Sfertul patru începe prost pentru oaspeți, iar MHP Riesen Ludwigsburg se distanțează la peste zece puncte. Înainte de meci, l-am întrebat pe Radu ce vor face suporterii în cazul în care U-BT va fi condusă la 15 puncte. „Ce să facem? Cântăm în continuare” a fost răspunsul lui, iar fanii s-au ținut de promisiune. Au continuat să cânte, iar favoriții lor au continuat să lupte.

În cele din urmă, tentativa de revenire nu a avut succes. La scorul de 79-71, Justin Simon și Jonah Radebaugh au înscris fiecare câte o triplă și MHP Riesen Ludwigsburg s-a impus cu 92 la 75, trimițând seria în decisiv.

Au urmat, poate, cele mai frumoase momente ale serii. Suporterii clujeni au continuat să cânte și, după ce jucătorii au venit să salute galeria, au coborât în zona terenului pentru a striga „U” împreună cu ei. De asemenea, fanii au cântat imnul lui U și au intonat celebrul cântec „Noi niciodată, noi niciodată nu te vom părăsi/O viață-ntreagă, o viață-ntreagă lângă tine vom fi”.

Susținătorii lui U și-au continuat recitalul atât pe holul sălii lui Ludwigsburg, cât și afară, în fața intrării. Apoi, au plecat la autocarul echipei pentru a-i aștepta pe jucători.Unul câte unul, baschetbaliștii lui Silvășan au ieșit în parcare, unde au fost primiți în aplauzele suporterilor, care i-au încurajat și le-au spus să nu fie supărați. După o fotografie de grup, sportivii au plecat la hotel, iar fanii s-au întors la localul de lângă MHP Arena, unde s-au împrietenit cu suporterii germani pe care i-au invitat în România, la meciul 3.

Tot acolo s-a dezbătut partida, s-a discutat despre următorul joc, cât și despre întreaga experiență de a merge în deplasare cu echipa. „Lumea nu înțelege că dacă ai o pasiune, atunci faci totul pentru ea”, mi-a spus Dodo, care se duce la meciurile lui U din anii '80.

Poveștile continuă și în următoarea dimineață, la micul dejun, iar analizele sunt mult mai raționale decât în seara precedentă. Fanii recunosc că adversarii au jucat bine și că favoriții lor au comis o mulțime de greșeli, însă sunt convinși că situația poate sta altfel în meciul decisiv. De asemenea, suporterii sunt conștienți că deja echipa lor a depășit așteptările și că a ajuns foarte departe în Basketball Champions League, dar nu își doresc să se oprească aici.

În jurul amiezei, urcăm în van și plecăm spre casă, neștiind ce ne așteaptă. Autostrăzile din Germania, Austria și Ungaria sunt pline de mașini, astfel că mergem din stau în stau și un drum de 15 ore îl facem în 22 de ore. Ne aflăm încă în Germania când se pun în vânzare biletele pentru meciul decisiv dintre U-BT și Ludwigsburg și privim cu uimire cum în 30 de minute întreaga sală este sold-out.

Testul unei susțineri adevărate nu este după o victorie sau după un trofeu câștigat, ci după o dezamăgire sau o înfrângere dureroasă. Iar faptul că fanii lui U au răspuns în acest fel după eșecul din Germania demonstrează că aceștia au făcut un pas important înspre a înțelege că sportul nu este întotdeauna despre victorii sau înfrângeri.

U-BT Cluj-Napoca a reușit în ultimele sezoane să creeze o comunitate importantă, a devenit un club vizibil la nivel european, a impresionat atât pe teren, cât și în afara lui și a făcut fericiți o mulțime de suporteri – nu doar pe cei care călătoresc mii de kilometri pentru a susține echipa sau pe cei care au abonament an de an, ci și pe cei care au fost pentru prima oară în sală marți, la primul meci cu MHP Riesen Ludwigsburg.

După aproape o zi, ajungem acasă, dornici să repetăm experiența cât de curând și să avem parte de cât mai multe jocuri europene ale lui U. Fiindcă miza cea mai mare nu este victoria de marți și calificarea în Final Four, ci construirea unei echipe care să devină o prezență constantă în fazele superioare ale competițiilor europene.

*foto: championsleague.basketball