Minute | 27:39 |
Puncte | 22 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 27 |
Penultima rundă din prima fază a Ligii Naționale de Baschet Masculin s-a încheiat luni, 15 ianuarie, cu un joc la Târgu Mureș. Pe lângă duelul care a închis etapa a 17-a, doar într-un singur alt meci gazdele și-au apărat terenul propriu.
Runda a adus mai multe prestații foarte bune, iar site-ul nostru a ales următorii baschetbaliști în echipa etapei:
Andre Jones (CS Dinamo București)
Dinamo a reușit să câștige la ultima apariție în Conferința A și să-și asigure locul în Top 10 și prin cifrele reușite de Andre Jones. Americanul a contribuit cu 27 de puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări și 2 intercepții, după ce a avut 6/11 din acțiune și 13/15 la linia liberelor. Prestația aceasta i-a adus lui Jones un index al eficienței de 27 de unități și +12 la +/-. Baschetbalistul lui Dinamo s-a aflat pentru a treia oară consecutiv cu 20+ puncte la finalul meciului în care a fost implicat clubul din Capitală.
Mladen Jeremic (CSM Târgu Mureș)
MVP-ul rundei a avut o seară perfectă la nivelul aruncărilor de trei puncte (6/6) și la linia de fault (7/7), singura lui ratare fiind din interiorul arcului de cerc. Jeremic a ajutat-o pe CSM Târgu Mureș cu 29 de puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive și 3 intercepții în ultimul joc de acasă în prima fază a campionatului, aceste cifre fiind bune pentru +35 la eficiență și +21 la +/-. Niciodată anterior în perioada petrecută în România, Jeremic nu a avut un index atât de bun la eficiență.
Sherwood Brown (CSM Focșani)
Deși echipa lui a pierdut într-o manieră clară disputa cu CSM Oradea, Sherwood Brown a condus ofensiva vrâncenilor și a stabilit noi recorduri personale în LNBM. Americanul a încheiat cu 33 de puncte, 9 recuperări, 2 intercepții și un capac în 39 de minute, perioadă în care a avut 5/10 de la distanță și un index al eficienței de 35 de unități. Brown a stabilit astfel un career-high la puncte și eficiență în campionat și a devenit al 10-lea baschetbalist cu 30+ puncte înscrise într-un meci din stagiunea 2023/2024 a Ligii Naționale.
Paulius Petrilevicius (CS Rapid București)
Rapid a stabilit un nou record al echipei, cu cele 106 puncte marcate la Galați, confruntare în care Paulius Petrilevicius a fost principalul marcator din lotul condus de Tudor Costescu. Lituanianul a contribuit cu 18 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive, 6/8 din acțiune și 6/7 la libere, reușite care i-au adus un index al eficienței de 25 de unități și +27 la +/-.
Cătălin Baciu (CSM CSU Oradea)
Într-o partidă venită la scurt timp după o confruntare europeană, Cătălin Baciu s-a evidențiat cu un double-double spectaculos și fără ratare la nivelul aruncărilor. Pivotul „Leilor Roșii” a terminat cu 14 puncte, 13 recuperări, 2 mingi pierdute, 7/7 din acțiune, +25 la eficiență și +20 la +/- în victoria echipei sale contra celor de la CSM Focșani. Baciu a fost astfel pentru a patra oară cu peste 10 puncte și 10 recuperări în această ediție a Ligii Naționale și pentru a doua oară nu a ratat deloc din acțiune.
*foto: Facebook CSM Focșani 2007 oficial
Șoc în Capitală: Dinamo o răpune pe U-BT Cluj în Liga Națională
Turk Telekom înterupe seria de victorii a lui U-BT Cluj în EuroCup
Oficial. Roger Grimau a semnat un contract pe trei sezoane cu Dinamo Bucure...
Mihai Silvășan: „Am început bine, însă apoi ne-a lipsit consistența”
Șoc în Capitală: Dinamo o răpune pe U-BT Cluj în Liga Națională
Turk Telekom înterupe seria de victorii a lui U-BT Cluj în EuroCup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!