Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Au toate motivele să se considere favoriți, dar au mai fost și alții favoriți și am reușit să întoarcem soarta jocului”

Ana-Maria Mătuşoiu

Ana-Maria Mătuşoiu
22.12.2015

dan_fleseriu

După o victoria importantă obținută în fața lui U-BT Cluj-Napoca, CSU Atlassib Sibiu face deplasarea la Târgu Mureș, pentru ultimul meci din 2015 în Liga Națională de Baschet Masculin.

Cele două formații se întâlnesc pentru a patra oară în doar câteva luni, iar Dan Fleșeriu, antrenorul principal al formației de pe Cibin, speră ca echipa sa să răzbune cele trei înfrângeri suferite în fața mureșenilor. 

„Este ultimul meci din 2015 și sper să terminăm anul cu un joc bun, în primul rând. Mureșul este o echipă dintre cele favorite la jucarea finalei, dar după atâtea meciuri împotriva lor, meciuri dintre care doar o singură dată am avut pretenția să câștigăm, în meciul de acasă, când am pierdut la un singur  punct, sper că de data asta să mergem cu mai mare încredere și poate reușim să facem o surpriză. Va fi un meci foarte greu, după ce sâmbătă, jucătorii noștri au avut un alt meci destul de încărcat din punct de vedere al efortului fizic. Și Mureșul a avut un meci greu cu Oradea, așa că ar trebui să pornim de pe poziții egale”, a declarat Dan Fleșeriu.

Cele două combatante au același parcurs în campionat, acumulând câte 22 de puncte în urma a 9 victorii și 4 înfrângeri. Tehnicianul lui CSU Sibiu este de părere că BC Mureș pornește ca favorită, întrucât are avantajul terenului propriu, însă subliniază faptul că echipa sa a demonstrat că este capabilă să întoarcă soarta jocului în meciurile grele.

„Ei au avantajul sălii, publicul este la fel de efervescent ca și cel de la noi din sală, sau aproape la fel, și sunt convins că va ieși un meci cu spectacol. Ei sunt favoriți (n.r. Mureșul) pentru că joacă acasă și au anunțat, de la începutul sezonului, că obiectivul lor este clasarea în primele patru echipe, atât în Cupa României, cât și în Campionat. Obiectivul nostru este să intrăm în Play Off. În acest moment avem aceeași linie de clasament, ne-au bătut la noi acasă, deci au toate motivele să se considere favoriți, dar au mai fost și alții favoriți și am reușit să întoarcem soarta jocului”, a mai spus Dan Fleșeriu.

Partida dintre BC Mureș Târgu Mureș și CSU Atlassib Sibiu se joacă mâine, de la ora 18 și va fi transmisă în direct de DigiSport. 

*foto: Ana-Maria Mătuşoiu

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    a patra victorie ...
    Azi vine a patra victorie pentru BC Mures contra CSU Sibiu.Motivul e simplu, antrenorul muresenilor e de mai mult timp la echipa ca antrenorul sibienilor...In jungla e periculos.

    cu 8 ani în urmă (23.12.2015) Raspunde
  • BC CSU Sibiu un ardelean :

    Logica
    Ptiii drace!!! Daca stiam ca asa se poate castiga un meci, ii mai pastram pe Vulc, si cu siguranta nu ne putea bate nimeni la cei 20-25 ai vechime ai lui la CSU. :) :) :)

    cu 8 ani în urmă (23.12.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!