Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Mă aștept să avem o abordare mai entuziastă, pe tot parcursul meciului”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
08.03.2016

Galben-albaștrii speră să obțină o victorie în Bănie, unde joacă cu echipa locală SCM U Craiova. Dan Fleșeriu, antrenorul lui CSU Sibiu, a spus că echipa este bine antrenată și se așteaptă ca baschetbaliștii săi să abordeze cu mai mult entuziasm meciul.  

„Întâlnim o echipă ce se apropie de calibru nostru, SCM Craiova, echipă care ocupă locul 5 în clasament, iar pe locul 6 urmăm noi. Încercăm să facem un meci bun. Dacă am câștiga acolo și apoi am face o victorie acasă, tot cu ei, am putea urca pe locul 5 înaintea play-off-ului. Nu este însă important acest lucru acum. Noi încercăm să jucăm bine, cu o rotație cât mai mare, tocmai pentru că începem să disputăm meciurile la tot mai scurt timp. Echipa este bine antrenată, jucătorii sunt pregătiți pentru asta și vor urma meciurile din play-off care se vor disputa la diferență mică de timp. Așadar, trebuie să fim pregătiți. Mă aștept să avem o abordare mai entuziastă, pe tot parcursul meciului”, a declarat Dan Fleșeriu.

Tehnicianul lui CSU Sibiu a anunțat că unii dintre jucătorii săi se resimt după partida cu U-Banca Transilvania, dar speră că problemele nu se vor agrava.   

„Sper să nu avem accidentări grave. Sunt mici lovituri, după meciul cu Clujul, unde am avut adversari extrem de duri. Avem jucători care acuză aceste lovituri, dar sunt profesioniști, trebuie să le ducă pe picioare. Astfel de lucruri se mai întâmplă, uneori și la antrenamente, și trebuie să trecem peste. Mă mulțumește ambiția lor de a juca, faptul că în vestiar sunt supărați că și-ar dori mai multe minute pe teren. Sper să mă convingă și mai mult că le merită și să și le câștige, de fiecare dată, în teren”, a mai spus Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Atlassib Sibiu.

Partida dintre SCM U Craiova și CSU Atlassib se joacă mâine, de la ora 19.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!