Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Putem să învingem Timișioara doar dacă arătăm un nivel de energie și de agresivitate foarte ridicat”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
25.11.2016

CSU Sibiu joacă, în această seară, partida din cadrul etapei a X-a a LNBM, cu BC SCM Timișoara. Antrenorul sibienilor, Dan Fleșeriu, spune că elevii lui sunt pregătiți și dornici să obțină o nouă victorie, care ar fi a patra consecutivă.

De altfel, tehnicianul sibian se bucură de revederea cu Octavian Popa Calotă și Georgian Păun, pe care sezonul trecut i-a antrenat la Sibiu.  

„Urmează un meci extrem de dificl, cu una dintre contra candidatele la primele 6 locuri din clasament. Putem să învingem Timișioara doar dacă arătăm un nivel de energie și de agresivitate foarte ridicat și dacă respectăm tot ce am pregătit pentru meciul acesta. Suntem pregătiți, jucătorii sunt apți și dornici de o nouă victorie, dar Timișoara, cu siguranță, nu se va lăsa usor. O să ne bucurăm, cu siguranță, să îi revedem pe Calotă și Păun, îi respectăm ca și pe ceilalți jucători ai Timișoarei. Amândoi au un sezon foarte bun, până acum, și își demonstrează valoarea, ajutând foarte mult echipa Timișoarei. Noi sperăm să facem un meci bun împotriva lor și a celorlalți jucători periculoși din echipa lor. Echipa noastră este destul de bine fizic, băieții sunt dornici să joace pentru că au trecut aproape 10 zile de la ultimul joc și sper să transpunem energia aceasta în mod pozitiv și să facem un joc foarte bun”, a spus Dan Fleșeriu.

Meciul dintre BC CSU Sibiu și BC SCM Timișoara se joacă astăzi, de la ora 17:15, la Sala Transilvania din Sibiu și va fi transmis în direct pe Digi Sport 2. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!