| Minute | 40:45 |
| Puncte | 32 |
| Pase decisive | 6 |
| Recuperari | 15 |
| Eficienta | 44 |
http://www.totalbaschet.ro/Pictures/2017/4/11/21_32_15_717.jpg
CSU Sibiu dispută miercuri, de la ora 18, primul meci din sferturile de finală ale Ligii Națioanle de Baschet Masculin. Sibienii primesc vizita celor de la BC Mureș, formație despre care antrenorul lui CSU Sibiu, Dan Fleșeriu, spune că este mai valoroasă decât o arată locul ocupat la finalul sezonului regulat.
Cu toate acestea, tehnicianul sibian speră că jucătorii săi vor putea să anuleze atuurile adversarului.
„Băieții sunt nerăbdători să vină meciul, eram obișnuiți să jucăm din trei în trei zile și acum parcă o săptămână este prea lungă. Vom avea niște meciuri foarte grele împotriva unei echipe care, chiar dacă a terminat campionatul pe locul șapte, cu siguranță este mai valoroasă de atât. Știm cu toții ce ne așteaptă în aceste meciuri, care sunt punctele puternice ale adversarului și sperăm să le putem anula, pe cât posibil, în așa fel încât să obținem victorii”, a spus Dan Fleșeriu.
Acesta a vorbit și despre starea de sănătate a baschetbaliștilor săi înainte de partida cu BC Mureș.
„Avem 2-3 jucători încă bolnavi, așa cum erau și înainte de meciul cu Oradea, dar se vor reface până la ora meciului și cu siguranță toată lumea va da absolut tot ce poate pe teren în așa fel încât să facem, în primul rând un joc bun și apoi să sperăm și la victorie”, a mai spus Dan Fleșeriu.
Antrenorul lui CSU Sibiu a transmis un mesaj și suporterilor sibieni, despre care a spus că au ajutat echipa să înceapă play-off-ul de pe locul doi.
„Sper că suporterii ne vor împinge de la spate, sper că ne vor susține pe toată durata meciului, indiferent de scor pentru că doar datorită lor suntem în situația de a porni play-off-ul de pe locul doi și probabil doar datorită lor reușim să punem atât de mare presiune pe adversar. Cu ajutorul lor vom putea câștiga”
*foto: Ana-Maria Mătușoiu
Rapid București câștigă la mare luptă împotriva Vâlcei
Steaua București câștigă destul de clar contra rivalilor de la Dinamo
Corona Brașov se impune la exact o lună de la ultimul succes în toate compe...
Rapid București câștigă la mare luptă împotriva Vâlcei
Dan Fleșeriu, primele declarații după revenirea pe banca tehnică a Sibiului
FC Argeș Basketball trece de CSO Voluntari în etapa a noua din LNBM
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!